Blogul Transferat al Cătălinei

2010-12-07T19:05:00.000+02:00

De fiecare dată când promit că o să scriu câte-n lună și-n stele se întâmplă să nu mai scriu o bună perioadă de vreme...la un moment dat uitasem de existența blogului, zilele trecute mi-am amintit...

Azi vreau să scriu despre cum au unii oameni pasiunea de a tăia aripi. În ultima vreme, cum m-am ridicat puțin să o iau din loc, cum cineva trosc, m-a lăsat cu spatele însângerat...fără aripi. Și nu știu cum se face că oamenii care taie aripi au mereu în dotare o foarfecă mare și ruginită în urma căreia se infectează rana...ca să se vindece greu și să lase urme, să nu uite omul că a avut cândva aripi și acum a rămas doar urma...

Tot în clasa aceasta sunt cei care destramă taine și magia. Ei deschid gura, le scapă o prostie și brusc totul se spulberă...oare de ce Universul complotează cu ei? Oare de ce? Mereu ajung la „de ce-ul?” penibil și fără rezolvare, doar cu reproșuri inutile...

P.S.: îmi vreau aripile și magia înapoi!

Nu credeam...

2010-07-02T14:55:00.001+03:00

Pe principiul lui Eminovici care nu credea că va învăța să moară, nici eu nu credeam că o să se termine vreodată bacalaureatul și că eu o să învăț să nu scriu pe blog din lipsa timpului. Ei bine, mai era puțin și se împlinea o lună. Da, am fost stresată infinit. Da, încă mă tem până o să aflu rezultatele. Da, știu că nu mai este nimic de făcut.
Ei bine și ce dacă? Trecutul în memorie!

O să încep să scriu tot ce nu am scris dar am simțit...

Spectacol

2010-06-04T16:15:00.000+03:00

Se pare că pe 13 iunie vine „Vremea dragostei (la Târgoviște fiindcă), vremea morții” e de mult!
Așadar, spectacol UNATC la Târgoviște, la Tony Bulandra, în regia Catincăi Drăgănescu și cu Răzvan Ropotan, târgoviștean.

Copiii născuți cu un an mai târziu

2010-05-27T22:03:00.001+03:00

Copiii născuți imediat după noi sunt mi-nu-nați! Ieri mi s-au întâmplat 3 lucruri absolut șocante, cel puțin pentru mine:
1. Îmi povestește un profesor că 4 tipe de la clasa a11-a s-au dus să se învoiască având aproximativ următorul discurs: ,,Bună ziua! Domn profesor vă rugăm frumos să ne învoiți și pe noi 4 că știți...în viața colegei noastre a avut loc un eveniment important...trebuie să vorbim cu ea, să o lămurim...”.Profesorul se gândește desigur că este o treabă delicată, însă nu se poate abține să nu întrebe: ,,măi dar ce ați pățit, e totul în regulă, aveți nevoie de ajutor, de ceva?”; ele răspund cu mare seriozitate: ,,Nu domnu că sărbătorim un an de când asta mică și-a pierdut virginitatea.” poftim cultură, ce probleme au fetele din ziua de azi, probleme pentru care se învoiesc!
2. Mă duceam să mă întâlnesc cu o prietenă să-mi dea o carte. Ies din casă, îmbrăcată în rochie, niște puști jucau baschet în spatele blocului. Eu trec liniștită, mă uitam cu admirație chiar, îmi spuneam ia uite ce tare că stau toți și fac mișcare, râd, glumesc și alte chestii. La un moment dat mi se ridică rochia. M-am speriat, am tras de ea și când mă întorc îl văd pe unul dintre puști și apoi aud cum spune ,,i-am tras de fustă lu asta”. Eu tolerantă trec mai departe și-mi spun că sunt copii, îi las în pace. Iau cartea, mă întorc și desigur, prin același loc aceiași copii. Mă strigă tot tipul acela, eu îi răspund plină de nervi, la un moment dat începe omul să-și demonstreze competențele lingvistice în limba engleză prin înjurături, eu merg agale și îi dau de înțeles că nu înțeleg, un altul, ca un mascul care și-a dat seama că nu înțeleg, face greșeală să emită ,,sugi...”, eu liniștită mă întorc, și de la 10 m îi spun ,,HAI!” el crede că-i spun ,,hai-hai” adică îl reped, cum spune bunica, eu îl lămuresc și desigur omul tace...eu liniștită, amuzată de ce am putut să fac, îi spun ,,Vezi că ești prost?” și o ploaie de înjurături în urma mea...
3. Stăteam în mașină, pe o stradă, văd un copil care iese dintr-o casă și ascunde ceva la poartă. Își salută apoi părinții, se urcă pe bicicletă, se preface că pleacă, apoi se întoarce și ia sticla de cola cu un lichid roșiatic, vin sau vișinată...

Cam atât din cele ale celor cu un an mai mici...

Răspunsuri

2010-05-24T10:46:00.000+03:00

Azi mi-am dat seama că răspunsurile întrebărilor noastre sunt întotdeauna în noi. Merg câteodată pe stradă și văd un gest, aud un cuvânt, iar în acel moment brusc aflu răspunsul unei întrebări care mă tulbură de zile-ntregi. Desigur, nu mă aștept niciodată să aflu soluția universală a tuturor lucrurilor ci doar a lucrurilor care mă macină în acel moment. Acum, din această situație, se naște o altă întrebare: oare nu cumva soluția este în mine și nu o pot atinge decât printr-un stimul?
Omul este o mare necunoscută dintr-o ecuație imposibil de rezolvat...

2010-05-23T19:49:00.002+03:00

Pe oameni să nu-i cauți decât atunci când au nevoie de tine Cătălina...DECÂT ATUNCI!

2010-05-12T20:52:00.001+03:00

Azi am aflat răspunsul faptelor mele....
Azi vreau să mă îndrăgostesc...
Azi mi-este teamă de Bac...
Azi mă gândesc la politică...
Azi mă îngrijorează viitorul...
Azi vreau un copil...
Azi plouă...
Azi citesc...
Azi văd...
Azi aud...
Azi ascult...
Azi încep să cresc...
Azi mi este dor...
Azi vreau Fior(d).

Azi e istorie e istorie și mâine e prezent...

Leapșa

2010-05-11T21:28:00.002+03:00

Leapșa de la Adriana și o transmit tuturor celor care vor să scrie...

Mi-am petrecut cea mai frumoasă vacanță în...2009 când am cunoscut oameni minunați, mi-a cântat Emeric Imre ”nebunul...”, m-am îndrăgostit și am tocit ,,poteca” spre Fiord.

Cel mai de preț lucru pe care îl am este...viața.

Îmi bate tare inima atunci când...îl văd pe unul anume.

Când sunt supărată, întotdeauna...plâng și îmi fac teoria chibritului.

Când mă îndrăgostesc...plutesc într-o reverie infinită.

Cea mai fericită am fost atunci când...am descoperit teatrul și simultan pe mine.

Nu spun niciodată NU propunerii de a...cunoaște oameni.

Prietenii spun despre mine că sunt...o proastă și celelalte...și cât mi-aș dori să fiu tot ce spun ei că sunt.

Dacă ziua de mâine n-ar exista,azi aș... spune tot ce simt, aș plânge, aș râde, aș pleca fără destinație cu primul tren, aș alerga într-o rochie vaporoasă printre fântânile din Sibiu, aș viziona un spectacol, deja nu mai am timp să mai fac și altceva.

Cel mai tare mă enervez atunci când...mi se interpretează cuvintele.

Am emoții atunci când trebuie să...fiu perfectă și când iubesc.

Cel mai mult mă mândresc cu...experiența infimă acumulată de la mine și din studii.

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost...că sunt femeie și o să pot fi mamă.

Nu aș renunța niciodată la...încrederea că există o soluție.

Cel mai bun prieten este...care îți spune și când este bine și când e rău, dar te lasă și să înveți singur.

O zi este perfectă atunci când...sunt înconjurată de fericire, iubire și pace.

pasiune

2010-05-09T23:09:00.000+03:00

Am și eu pasiunile mele...și pentru aceasta îi mulțumesc profului Marcu

2010-05-06T20:16:00.001+03:00

Ieri am avut proba practică la atestatul de competențe profesionale. A fost greu, am muncit mult fiindcă nu mă așteptam să fie atâtea de făcut, inclusiv ai meu au decupat, lipit, colorat, sculptat păpuși și le sunt recunoscătoare. Activitatea a fost foarte obositoare, au apărut tot felul de noutăți, copiii nu mai tăceau, a trebuit să fac o scenă și apoi să le spun că nu mai pot vorbi...apoi nu mi-a mers sunetul la boxe și a trebuit în timp ce mânuiam niște păpuși, să citesc și povestea, pe roluri, dar am fost norocoasă fiindcă doi colegi s-au ocupat de păpușile pe care nu le puteam utiliza eu fiindcă aveam o mână ocupată cu mouseul...o aventură ce să mai! Dar la final am fost fericită și sper ca demersul meu să fie folositor celor mici fiindcă merită să crească frumos într-o lume atât de murdară, care se murdărește pe zi ce trece mai mult și mai mult...
Toată stima și tot respectul meu pentru toți educatorii din lume, de la educatoare la profesori, buni sau răi, corecți sau nu...cu toane sau fără...pentru toată răbdarea de care dau dovadă, pe care eu nu o am. Nu cred că aș putea să fac asemenea eforturi zilnic...

2010-05-03T21:49:00.001+03:00

Cândva am avut de făcut un eseu, pentru un concurs. Și-acum îmi amintesc indignarea ce se citea pe chipurile celor din juriu=))

Sunt cetăţean european…

Trăiesc in România…ţara aceea care are capitala la Budapesta, după spusele unor persoane mai bine informate decât mine. Eu, neştiutoarea, îi contrazic şi spun că este la Bucureşti, bag mâna în foc!

Am uitat să spun: SUNT ŞI EU CETĂŢEAN EUROPEAN! Încă din 2007 aţi spune voi. Ei bine, eu, încăpăţânata, vă contrazic: sunt cetăţean european dintotdeauna fiindcă ţara mea se afla pe continentul european dinainte să existe sun această formă, de când era doar Dacia…şi mă opresc aici, nevrând să tulbur pacea străbunilor.

Am aderat după îndelungate încercări la Uniunea Europeană, acesta este alt argument care-mi dovedeşte apartenenţa chiar dacă este mai uşor să îi tratam pe oameni în general decât în particular: gata, punem o etichetă şi îi consideram pe toţi din aceeaşi serie ca şi cum sunt noua producţie a unei fabrici comuniste, perfect NEunici. Dar nici aici nu sunt de aceeaşi părere, omul este compus din două parţi fundamentale: trup şi suflet. Trupul este instrumentul sufletului dar până acum această parte a fost ai mult decât neglijată deoarece vreunul a uitat un adevăr fundamental: o persoana dispune aşa, din când în când şi de conştiinţă. Părinţii noştri ne-au învăţat să ne spălăm pe mâini dar…cum rămâne cu igiena aparatului de simţit? Cum se curăţă gunoiul aruncat de alţii în mers, din maşină, în mijlocul pădurii? Am fost împroşcaţi cu noroi, cum îl dăm jos înainte să ne împietrească pe inimă?CUM? Sunt nesigură dar pot spune că se poate, că noi suntem cei care o sa ne integrăm cu adevărat pentru că noi nu o să dăm „şpagă”, nu o să furăm, nu o să îl aruncăm în prăpastie pe cel din faţa noastră fiindcă a fost mai bun.

Am dreptul să mă numesc „cetăţean european” deoarece eu vorbesc engleză, franceză, spaniolă, înţeleg italiană si portugheză pe când voi, majoritatea celorlalţi cetăţeni europeni nu faceţi diferenţa dintre ţara mea şi ţara vecină decât atunci când aveţi harta in faţă şi observaţi ca pot aduce beneficii majore pentru că amplasarea geopolitică a României va influenţa politica Uniunii Europene privind relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia. Frumoasă relaţie de iubire bazată pe interes suprem.

Ideea centrală nu este aceea că această ţară a cărei cetăţean sunt este o ţară lipsită de pată, acoperită de o capă albă, albă, albă. NU, plaiul românesc este pictat in culorile curcubeului, exceptând existenţa unor pete non-colorate care conţin o varietate cuprinsă între alb şi negru, între sacru şi profan, între pur şi impur.

România poate purta numele de „Ţara tuturor” pentru că întotdeauna, dar întotdeauna a fost cineva dornic să deţină măcar o părticică din ea, întotdeauna a fost cotropită, jefuită şi folosită, a fost un fel de femeie musulmană, obligată să poarte văl şi să tacă în faţa bărbaţilor de pe vechiul continent. Având în vedere câţi au venit aici, nici un român nu poate fi sigur că este 100% român, el fiind o combinaţie etnografică, purtând în vene sânge amestecat.

Şi totuşi, am ceva de spus în Parlamentul European? Din calitatea mea de ţară cu drepturi depline? NU! Decât dacă fac o coaliţie cu o altă ţară mult mai puternică, dispusă să susţină aceeaşi cauză.

Istoria, raţiunea, prezentul şi concretul îmi dau dreptate, SUNT CETĂŢEAN EUROPEAN chiar dacă stau la colţ. Şi am drepturi şi îndatoriri pe care trebuie să le veghez…fiindcă pot să schimb rolul meu in spectacolul real numit E.U.R.O.P.A.

Și câinilor le place școala

2010-04-28T19:16:00.001+03:00

sau mai bine spus, câinilor le place la școală...eu am cam obosit...irelevant.
Postarea aceasta stă în raft de vineri pentru că nu am avut nimic, nici chef, nici timp...Ei bine, povestea este următoarea: Un coleg a venit la o oră cu un câine. Îl băgăm în banca lui, i se dau biscuiți, ca nu cumva să i se facă foame în timpul orei. Intră profa, toți ne abținem cu greu să nu râdem, să nu atragem atenția asupra câinelui etc. etc.
Încep exercițiile, ascultarea, recapitularea și dintr-o dată, doamna profesoară se îndreaptă cu pași mărunți spre partea din spate a sălii de clasă. Merge, se mai oprește, mai privește un caiet, un elev, o elevă...ajunge încet în spate de tot și brusc se întoarce și...ȘOC, vede câinele și începe teoria chibritului.
Dar ce câine? Era un ghiozdănel din acela drăguț de pluș...un animal de pluș, un ceva de pluș fiindcă nu se mișca și doar nu era mort sau un ,,câine prost” precum Curaj...Apoi mi-am amintit că în clasa a II-a aveam o cățea handicapată, pe bune, nu prea avea coordonare psihomotorie, și cum un coleg venise cu porumbelul și cu iepurele la școală, am decis să iau și eu animalul cu mine, în ghiozdan. Mama nu înțelegea de ce se mișcă ghiozdanul meu...a aflat într-un final și desigur, demersul meu s-a finalizat la jumătate...apoi mi s-a pus pata pe o găină cu deficiențe...până a tăiat-o sadica de bunica și mi-a dat-o să o mănânc în supă...norocul ei a fost că m-am prins, m-am jelit, dar nu am reacționat cum aș fi făcut-o dacă mâncam găina-prietenă...și-mi dau seama că de mică aveam simpatii de-astea stranii...
Vinerea a continuat pe același palier. 6 muște în clasă, pauză, doi colegi se alergau, se băteau, se jucau, numai ei știu ce făceau în realitate. La un moment dat noi, luăm pe unul să-l protejăm și eu îmi amintesc
o chestie și o spun în gura mare...,,băi, dacă vedeți ce abdomen lucrat are Manu...” (și-a schimbat cândva tricoul în clasă). Și nici nu apuc să termin că ne și apucăm să-i tragem omului de haine... el speriat fuge, se duce la celălalt tip și spune cu disperare, repede ca un tahilalic: ,, bate-mă, bate-mă mă, n-auzi mă să mă bați!”...e frumos la noi la grădiniță...

2010-04-18T23:03:00.001+03:00

Da, știu, nu am mai scris de mult...nu am mai scris pentru că am tot stat și m-am tot gândit să închid blogul pentru că nu îi vedem rostul...apoi nu am mai postat nimic, apoi m-am gândit dacă blogul meu are exact rolul pe care mi-au spus unii că-l are. Și nu, nu are niciun rol în mod special. În blogul de față sunt pur și simplu observațiile mele, așa cum văd eu lucrurile, corespunzând sau nu viziunii altora. Așa-i în viață, avem sau nu idei comune...altfel nu se poate!
Ok, nu știu cum a fost până azi, însă de azi înainte aici nu o să fie vorba despre oameni decât dacă-i de bine, o să vorbesc despre fapte sau despre mine.Și nu, nu mai suport atâta ipocrizie, ipocrizie din stânga, din dreapta, din față și din spate...nimic mai mult decât ipocrizie presărată cu o doză mare de malițiozitate. Și încă mă întreb dacă răutatea e din necunoștință sau din cunoștință, dacă eu trăiesc într-o lume utopică sau dacă pur și simplu refuz să văd ceea ce doare.
Și acum nu mai vreau să scriu despre nimic din ceea ce mă doare, pentru că și eu sunt Peter într-un fel, pentru că și ei sunt Peter și pentru că ”Vremea...” are ce îi învăța pe ceilalți...
Și cinste celor care cred și nu cercetează dincolo de religie, mă înclin în fața încrederii absolute și a prostiei oarbe, dau o țigară pentru tot ceea ce se spune, un vin pentru tot ceea ce se crede și un joint pentru tot ceea ce nu este adevărat și totuși trece granița ca și cum ar avea pașaport și viză.
P.S.: o vodkă pentru toate astea la un loc! NOROC!

La mulți ani!

2010-03-27T23:36:00.001+02:00

Azi este ziua internațională a teatrului...
Și merită încă pe atâtea, mii de ani...

p.s.:mâine scriu veștile proste și încă ceva...despre teatru

exercitiu

2010-03-25T22:01:00.001+02:00

cealaltă persoană (25.03.2010 17:23:43): știu orice eu
eu (25.03.2010 17:23:54): e na?
cealaltă persoană(25.03.2010 17:24:15): da
eu (25.03.2010 17:24:20): i aimpartaseste-mi si mie din cunoasterea ta
eu (25.03.2010 17:24:26): ia*
cealaltă persoană (25.03.2010 17:25:08): nu vreau sa zic la nimeni
eu (25.03.2010 17:25:37): poi nu spune nimanui, dar eu nu sunt nimeni, asa ca...da-i drumul
eu (25.03.2010 17:26:27): nu fi egoist!
cealaltă persoană(25.03.2010 17:26:29): c vajeala
cealaltă persoană(25.03.2010 17:26:34): mai inceark
eu (25.03.2010 17:26:42): ce sa incerc?
cealaltă persoană (25.03.2010 17:26:53): alta vrajeala
eu (25.03.2010 17:27:01): poi nu te vrajesc
cealaltă persoană (25.03.2010 17:27:40): oricum nu zic
eu (25.03.2010 17:27:59): daca nu ai ce, normal ca nu spui
cealaltă persoană (25.03.2010 17:28:23): asa crezi u
eu (25.03.2010 17:28:36): nu cred nimic, trag concluzia a ceea ce vad
cealaltă persoană (25.03.2010 17:29:36): concluzie proasta
cealaltă persoană (25.03.2010 17:29:38):
eu (25.03.2010 17:30:07): mai baiatule, nu este deloc proasta, este clar ceea ce rezulta din teorema ta
cealaltă persoană (25.03.2010 17:31:45): ba nu
eu (25.03.2010 17:31:53): ba dea
cealaltă persoană (25.03.2010 17:31:59): nu
eu (25.03.2010 17:32:04): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:32:43): nuu
eu (25.03.2010 17:32:48): daa
cealaltă persoană (25.03.2010 17:35:51): nu
eu (25.03.2010 17:35:56): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:38:45): nu
eu (25.03.2010 17:39:16): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:41:03): nu
eu (25.03.2010 17:41:23): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:42:15): nu
eu (25.03.2010 17:42:28): dea
cealaltă persoană (25.03.2010 17:42:36): nu
eu(25.03.2010 17:42:43): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:43:42): nu
eu (25.03.2010 17:43:46): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:45:34): nu
eu (25.03.2010 17:46:11): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:47:23): nu
eu (25.03.2010 17:47:33): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:48:19): nu
eu(25.03.2010 17:48:28): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:51:00): nu
eu (25.03.2010 17:51:07): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:52:40): nu
eu (25.03.2010 17:52:46): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:53:41): nu
eu (25.03.2010 17:53:49): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:54:28): mnu
eu (25.03.2010 17:54:35): mda
cealaltă persoană (25.03.2010 17:55:40): nt
cealaltă persoană (25.03.2010 17:55:43): nu
eu (25.03.2010 17:55:48): ba da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:57:02): nu
eu (25.03.2010 17:57:06): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:58:31): nu
eu (25.03.2010 17:58:35): daâ
cealaltă persoană (25.03.2010 18:00:13): nu
eu (25.03.2010 18:00:18): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:01:20): nu ma nu nu
eu (25.03.2010 18:01:34): ba da mah, ce te agiti asa?
cealaltă persoană (25.03.2010 18:01:58): nu
eu (25.03.2010 18:02:02): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:03:02): nu
eu (25.03.2010 18:03:06): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:09:30): nu
eu (25.03.2010 18:09:37): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:10:09): nuuuuu
eu (25.03.2010 18:10:18): daaaaa
cealaltă persoană (25.03.2010 18:10:44): ba nu
eu (25.03.2010 18:10:58): ba da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:12:54): nu
eu (25.03.2010 18:13:01): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:13:50): nu
eu (25.03.2010 18:13:53): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:44): nu0
eu (25.03.2010 18:15:49): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:51): nu1
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:55): nu2
eu(25.03.2010 18:15:56): da2
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:58): nu3
eu (25.03.2010 18:16:00): da3
eu (25.03.2010 18:16:01): da4
eu (25.03.2010 18:16:03): da5
cealaltă persoană (25.03.2010 18:16:03): nuuu
eu (25.03.2010 18:16:05): daaaaaaaaaaaa
cealaltă persoană (25.03.2010 18:16:41): nu
eu(25.03.2010 18:16:50): eh nu/ ba da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:17:02): nu
eu (25.03.2010 18:17:37): ba da, esti turc?nu intelegi romaneste?
cealaltă persoană (25.03.2010 18:17:58): nu
eu (25.03.2010 18:18:03): dap
cealaltă persoană (25.03.2010 18:18:26): nu
eu (25.03.2010 18:18:33): yes
cealaltă persoană (25.03.2010 18:19:12): nu
eu (25.03.2010 18:19:23): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:20:40): nu
eu (25.03.2010 18:20:43): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:21:12): n si u
eu (25.03.2010 18:21:25): ba si da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:22:37): nu
eu (25.03.2010 18:22:42): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:23:40): nu u u u u.
eu(25.03.2010 18:23:55): ba daaaaaaaaaaaaaaa(punct)
cealaltă persoană (25.03.2010 18:24:06): nu,
eu (25.03.2010 18:24:14): da!
cealaltă persoană (25.03.2010 18:24:27): nu nu
eu (25.03.2010 18:24:36): da!da.
cealaltă persoană (25.03.2010 18:24:44): nu
eu (25.03.2010 18:24:51): ba da mai
cealaltă persoană (25.03.2010 18:25:16): nu
eu (25.03.2010 18:25:25): nu insista ca e DA
cealaltă persoană (25.03.2010 18:25:38): nu
eu(25.03.2010 18:25:57): Da aaa eeee iiii oooo uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
cealaltă persoană (25.03.2010 18:26:42): nu nu nu
eu(25.03.2010 18:27:03): DA DA DA DAAAAAA
cealaltă persoană (25.03.2010 18:27:22): nu
eu (25.03.2010 18:27:33): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:28:12): nu
eu (25.03.2010 18:28:27): ba da pe muzica din figaro
cealaltă persoană (25.03.2010 18:29:45): nu, p muzik lu salam
eu (25.03.2010 18:30:48): salam da, rageton da
eu(25.03.2010 18:31:22): tac da, pac da, numai da si da si da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:31:51): nu
eu (25.03.2010 18:32:00): ba daaaaaa
cealaltă persoană (25.03.2010 18:32:24): nu
eu (25.03.2010 18:32:48): sorry
eu (25.03.2010 18:32:49): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:33:13): nu
eu(25.03.2010 18:33:28): recunoste si tu esti de acord c ada
cealaltă persoană (25.03.2010 18:34:11): nu am zis, nu ramane
eu(25.03.2010 18:34:23): da am zis, da ramane, ce esti adsa greu de cap?
cealaltă persoană (25.03.2010 18:34:46): nu
eu (25.03.2010 18:34:57): da mai, da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:35:27): nu
eu(25.03.2010 18:35:32): dap
cealaltă persoană (25.03.2010 18:36:27): nu nu
eu(25.03.2010 18:36:33): ba da da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:38:19): nu
eu (25.03.2010 18:38:51): pe onoarea mea de familist ca da, cum ar zice jupan titirca inima rea
cealaltă persoană (25.03.2010 18:39:24): nu
eu (25.03.2010 18:39:30): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:39:38): nu
eu (25.03.2010 18:39:47): daadaa ciocolata e cu da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:41:48): nu
eu (25.03.2010 18:44:41): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:45:04): nu si pa
eu (25.03.2010 18:45:25): esti o varza, ai renuntat, e ca mine:DA
eu (25.03.2010 18:45:36): DA

CONCLUZIA: ca în viață, facem obsesii și pierdem timpul aiurea...

2010-03-22T22:20:00.000+02:00

Dragi cunoscuți,

Acum un an, pe vremea aceasta, număram buchete de flori și mă gândeam la petrecerea de majorat, care tocmai trecuse.
Azi mă gândesc îngrozită că a mai trecut un an, că anul care a trecut a fost plin, că am evoluat mult, foarte mult, dar că acum, spre final, am pierdut mult din ceea ce obținusem, dar a trecut și simt că azi, în clipa în care scriu, ceva se mișcă și o să înceapă totul-totul să urce.
Am tras linie și am adunat. Mi-am dat seama că tot ce am mai frumos sunt toți oamenii care au trecut prin viața mea, fiindcă de la fiecare am luat câte ceva și am învățat. asta-i cel mai important, să-nvăț câte ceva de la fiecare.

P.S.: Mulțumesc tuturor oamenilor de la care am învățat câte ceva despre viață! Timpul oricum nu se oprește, măcar să treacă în folosul nostru...

Anunț : pierdut speranța

2010-03-15T19:22:00.000+02:00

Nu o să fiu mai mult decât o visătoare creatoare de povești niciodată...pentru că asta vreau să fac în viață, să construiesc povești alături de alții...povești triste sau povești vesele, formate din acțiuni.
Întotdeauna am crezut că trăim într-o lume murdară în care există oameni cu idealuri, cu visuri, cu reverie...că oamenii aceștia curăță prin ei tot ceea ce este în jur. azi nu mai sunt sigură nici de mine...
Și nu, nu judec...doar mă tem.
P.S.: OFER RECOMPENSĂ PENTRU O FĂRÂMĂ DE SPERANȚĂ

2010-03-14T20:07:00.000+02:00

Azi sunt inutilă. Inutilă mie și întregii lumi. Și ceea ce doare cel mai tare e că se întâmplă pentru prima dată unei arogante ce a crezut tot timpul că ea s-a născut să construiască lucruri frumoase. Azi am văzut cum timpul arde, filă cu filă, cartea vieții mele și cum în urmă rămâne cenușa...cenușa împrăștiată implacabil și grabnic de vânt. Eu și existența mea ne pierdem în vânt ca toate existențele anterioare...ca toate existențele în zadar...cele care nu sunt în zadar se pierd fără atâta ușurință.
Azi sunt inutilă și nu vreau speranță!

Cei ce nu simt să se simtă...

2010-03-09T21:50:00.000+02:00

Ne plătim cerșetorii ca la teatru!
Încă mă aflu între a crede sau nu în suferința acestei categorii de oameni. Stau însă și mă întreb cum să crezi într-un om care se urcă într-un autobuz, își face prologul, cântă și apoi rostește atât de nefiresc și patetic o rugăciune, și încă una, împletite cu structuri tipice, stereotipe, cu diminutive excesiv folosite.
La partea în care a lălăit, sub forma unui cântec, o poveste despre o mamă bolnavă, povățuitoare și propovăduitoare a binelui, care până la urmă este găsită moartă (eu acum mă întreb de ce a fost găsită și nu păzită), oamenii se înduioșează oricum din empatie. Urmează ruga. O rugă stranie, memorată, fără a fi simțită. De unde îmi permit să afirm așa ceva? Din faptul că, în timpul rugăciunii, persoana cu pricina ba se scărpina în urechi, ba își curăța nasul, ba ..., dar nu, nu se oprea și pace, dă-i și dă-i cuvinte rostite mecanic. Cineva a dat o pâine (oare o să o arunce?), altcineva 1 leu, apoi alt leu. Punctul culminant a coincis finalului, moment în care aceea, persoana care stătea pe vine în fața tuturor, a primit drept aplauze alți 3-4 lei și câteva zâmbete ilustrând un ”BRAVOO!” înduioșat.
Poate nebuna sunt eu, poate sunt meschină, însă nu judec un moment, mai degrabă simt o stranie indignare și pentru faptul că o persoană de vreo 20 de ani care zburdă în stație, înaintea venirii bus-ului, acum se victimizează în loc să facă ceva constructiv, iar pe de altă parte mi se pare o pledoarie pentru nimic bună atitudinea celor care au dat bani cum au auzit numele Domnului, dar și mai rău a celor care au așteptat finalul reprezentație.
În concluzie, cerșitul se face pe grade de intensitate?!

2010-03-05T15:58:00.000+02:00

Azi am avut cel mai caraghios lapsus din istoria vieții mele. Mă apuc să spun ceva la ora de română și fiindcă am uitat cuvântul ”cenzură”, am uitat exact tot ceea ce voiam să spun. L-am descoperit printr-o penibilă comparație ”aia care se întâmplă celor de la paraziții când spun prostii...”.
Nu e prima dată în viață și nu are să fie nici ultima...
Mâine este una dintre cele mai importante zile din viața mea...

2010-02-27T13:25:00.000+02:00

Aseară a fost o noapte revelatorie. Nu pun etichete, trag concluzii. Don Juan de cartier are o plăcere sadică de a se juca și a pune pe toată lumea în dilemă. Dar stau și mă gândesc dacă plăcerea sadică este singurul mobil...nu știu și nici măcar nu mai vreau să știu...și atunci am să aflu.
Ei bine de două zile descopăr o persoană...o descopăr atât de fantastică încât din când în când îmi vine să mă trezesc și să văd dacă este reală. Și este...și chestia aceasta îi spală cuiva toate păcatele și mie îmi dă răbdare și speranță, speranța că mai sunt pe lume oameni...nu roboți.
P.S.: e Scarlett :*

2010-02-23T17:43:00.000+02:00

O zi care începe frumos te face să te simți un mare nimic în lumea asta...doar pentru că cineva te-a plasat pe locul 2.
Am momente în care sunt fantastic de posesivă...și asta nu mă doare decât pe mine...
Și atât...

2010-02-22T21:32:00.000+02:00

Azi e o zi de-aia...de-aia de regăsiri...de-aia în care mă pierd prin alții și mă neg, mă reneg de mine, din mine...și sunt mândră că am putut să calc pe un orgoliu prostesc...dar în genunchi niciodată nu o să am răni...
Nu din orgoliu...doar pentru că nu am de ce!
Mă asemăn durerii durerilor oamenilor și fericirii fericirilor lor. Nu am de gând să fiu mai mult sau mai puțin decât oricine sau cineva mai mult decât altcineva.
Și orice-ar vrea, orice aș vrea să pară...nu sunt mai mult decât fragilitate.

:)

2010-02-21T18:31:00.000+02:00

Nu știu, nu știu și nici nu vreau să știu nimic de ciocolată, de iubire, de de voi, de ei, de ele și de noi, dar care noi? De nori! de norii care lasă-n văzul lumii pe soarele aducător de primăvară învăluită-n astenie orbitoare și-nfumurată...de flori, de verde și nici de ghiocei nu vreau să știu nimic. Mi-e dor și teamă. Mă dor și tem simțiri cristaline, cochete și boeme...ce-aduc un fum atât de dens de nu mai pot pricepe cum, de ce, cine și când are să fie totul...totul ce va urma pe urma mea...ce-o voi lăsa-n nisipul dimineților de mai târziu...un mai de final...de finalul de copilărie pironit ca hoțul...și maiul acesta nu este mai rău sau mai bun decât celelalte luni...nu o să fure mai mult sau mai puțin ci tot atât cât timpul ia cu el o clipă, două, nouă ce se dezbracă lăsând sertare pline de haine țesute de păienjenii făuritori de amintiri...și de regrete?, de fericire? sau de iubire?

Primăvară, de data asta, dă-mi pace!

2010-02-21T14:24:00.000+02:00

Cum ar fi să te trezești fără speranță?
Cum ar fi viața fără speranță?
Ce am fi noi fără speranță?
Ce ar fi credința fără speranță?
Ce ar mai rămâne dacă nu speranța?
Dacă mă gândesc...pe de-o parte viața toată e o speranță...
Sper că...
Sper că...

Sper să...
Sper că...
Sper să...
Sper că...
Sper să...
Sper că...
Sper că...-miliarde de sper că și să răsună în fiecare minut, în fiecare minte de om...și animal...
Sper că o să fie bine...
Sper că o să se schimbe...
Sper să înțeleg...
Și sper, sper, sper până nu mai am ce să sper...
Dar și fără speranță ajunge omu' la depresie/suicid, la real, la...cacao cu ceai și tot așa.
Vorba aia: că e, că nu e, e necesar...dar e urât să speri doar așa ca să te minți că griul este colorat în celebrul roz pițipongic-buumbon...și cum să te complaci în opresiune până la a o necesita. Ia te uită ”coane Fănică”, societatea face roboți de idei preconcepute de minți crezut diabolice, dar fantastic de ”umbecile”(n-are nicio legătură cu imbecile...e doar așa un mai cu maiul.
Și sper că nimic nu e întâmplător ca să nu-mi fac zile negre și coșmaruri-regrete o viață de om, o viață de om-a-mea că na, se prea poate să murim mai mulți într-o zi, dar S P E R că măcar o parte de exclusivitate să am la judecată, o singură firimitură din exclusivitatea acordată unui singur om de pe Terra...sau cum se numește ea de fapt fiindcă cei ce spun că sunt tereștrii ne pot păcăli ...cine spune că Pământul nu e plat ca un creier fără gânduri (circumvoluțiuni d. p. d. v. funcțional).
P.S.: Spectacolul cu aparență onirică a scos din subconștient vise reale din realitatea verde-necopt a unui social absurd de războinic și atâta speranță pentru nimic...
CÂTĂ SPERANȚĂ...câtă vrem! Noi!

Fugit irreparabile tempus

2010-02-16T22:48:00.001+02:00

Nu fac teorie literară...nici gând...nici simț...doar tristețe amară de apropiere a sfârșitului...
Ușurel, de 4 ani mă tot apropii de o altă etapă a vieții...a vieții mele și a vieții altora căci nu cunosc muritor care a reușit să pareze măcar pentru o secundă trecerea tumultuoasă a secundelor irepetabile. Acum 4 ani, fix în această perioadă eu visam la o facultate de psihologie, citeam Mircea Eliade, mă hotărâsem să urmez un colegiu de renume și să aprofundez disciplinele filologice. Două luni mai târziu eram admisă la probele speciale pentru liceul pedagogic, la care am aplicat exact pe ultimul metru...Cu o noapte înainte plângeam și spuneam că asta vreau să fac, nu mă interesează că este în cealaltă parte a orașului, că o să suport vânt, ploaie și orice altceva. Toate ca să am o bază pentru facultatea de psiho...
Azi mai am doar un gând de psihologie și cunoștințele dobândite pe parcursul anilor atât din școală cât și de la tata...AZI vreau regie și teatru, mâine este incert.
Dar anii cu pricina nu au trecut degeaba. Câte am învățat în liceu...câte palme mi-au deschis ochii...câți oameni minunați am cunoscut...cât am țipat, cât am plâns, cât am iubit, cât m-a durut fiecare cuvânt cât am crescut și cât ne-am distrat împreună...și cât ne-am crescut una pe cealaltă ca să ajungem aici, să ne cunoaștem sau nu...Să avem secrete împărtășite și răutăți pe care e imperios necesar să călcăm și are să mai fie încă un semestru și o să fim PROASTE dacă lăsăm spațiul și timpul acesta atât de scurt să ne despartă după ce trece luna iulie fiindcă noi am fost atât de altfel față de alte clase...și câți profi am terorizat...și câte cosmetice am distrus în clasa aia și eu cel puțin am împărtășit ce-i al meu cu fiecare în parte...și am strigat în gura mare că mă doare și am ținut teoria bățului de chibrit care trebuie să-și construiască viitorul fără pată de ulei...și o să fie greu când ecuația va avea din nou sute de necunoscute...
Și viața e o matematică...cu evenimente ilogice uneori...paradoxale și trăiri cu sentimente profunde de apartenență...la tot ceea ce învăluie persoana.

P.S.: Încântată de cunoștință, fetelor de la B!

2010-02-10T21:27:00.000+02:00

Nimic mai ciudat ca începutul...orice început este ciudat până în clipa în care începe să devină ”a fost”.
Fiecare dimineață se preschimbă într-o povară de nedescris...adorm greu și mă trezesc la fel de greu. S-au întors fantasmele anilor trecuți și mă bântuie ne-ncetat. Dar pe-astea nu le cunosc atât de bine, chiar dacă sunt aceleași au extraopțiuni...le meme jeu d'enfant...cu nopți de tremurat sub plapumă, ca și cum aș putea deveni invizibilă doar pentru că eu nu mai văd...sau pentru că noaptea ascunde cu pelerina ei neagră totul-totul...de la visele îndrăgostiților până la visurile copiilor de la periferiile obscure...

Și luna...luna perfidă ce ascunde totul-totul în timp ce se oferă complicele absolut...tot chip „de lut”...nimic fragil, nimic de necrezut...doar de temut și de pierdut...satelitul cu nume de femeie ce poartă vestmânt alb e putred...putred de atâtea taine absurde.
Și mâine dimineață un somn profund va atârna din nou...

Iarna-sinestezie

2010-02-07T22:49:00.000+02:00

Ninge...ninge infinit...fără resort...fără suport...ninge parcă pentru a acoperi cu " alb, alb, alb” întreg pământul...întregul Pământ...și în Africa ninge...ninge invizibil, altfel ar deveni totul gri, cromatic vorbind. Ar ajunge Africa precum o Românie comunistă: gri, gri, gri...toamnă gri. Și cum să se facă iarna gri, dacă toamna e gri? De-atâtea griuri colorate!

Termic vorbind la fel e peste tot...interior-exterior! Afară ca-nauntru...

Olfactiv? Olfactiv, iarna are mirosul ei aparte, de mere coapte, foc și vin cu scorțișoară.
De undeva, din amintiri...se aud râsete, clopoței și colinde, acompaniate în surdină de suferința lemnelor care trosnesc casă de casă, sobă de sobă...”vrei să-ți fac un ceai de tei?”...o voce caldă, a bunicii.
În albul static freamătă copii...copii de viață plini, de visuri plini, de puritate plini.

Lumini și umbre se ascund și pier

Mister și viață se-mpletesc și cer...

Și-acolo-n depărtare o umbră luminează-o casă

O casă fără masă!

Și alții...

2010-02-05T21:17:00.000+02:00

Sunt atât de ciudată și totuși mă integrez atât de ușor...mă încred în prima impresie dar accept că pot greși, că nimeni nu e atât de bun sau rău pe cât pare, totuși, de fiecare dată când am simțit pe cineva aproape, s-a legat o prietenie la nivel straniu de înalt.
Vrând-nevrând eu, sau ei, există persoane care ajung din prima linie la ”și alții”, iar persoane care fac tocmai invers...probabil și eu mă perind între first și ”și alții”, pare a fi încă o lege nescrisă a firii...

2010-02-04T21:16:00.000+02:00

De ceva vreme-ncoace mi s-au stricat din nou cuvintele...gândesc într-un vid fabulos, nu pot să coc nimic și dorm degeaba...nici de ciocolată nu-mi mai arde. Simt așa cum sunt secătuită de energie deși nu o cheltui pe nimic concret...stau și mă gândesc și uit să nu mă mai gândesc. De ce floarea aia e galbenă și nu verde, dacă îmi pierd 3 ani din viață, dacă nu e bine, dacă nu e rău, de ce așa și nu invers...pentru că pai de-aia...
vacanța s-a terminat și la ora asta mă milogesc de mama să iasă 10 minute cu mine din casă fiindcă mă sufocă pereții asemeni unei perne mari și grele...care naște vid între ea și ceea ce atinge...și dacă nu am trăi în porcăria asta de lume, acum aș pleca singură, de nebună, pe străzi...să văd și să simt...

2010-02-03T21:31:00.000+02:00

Am dormit, am dormit, am dormit...
Acum e vremea să mă trezesc și conotativ și denotativ, să-mi împărtășesc din mine câte puțin și să-mi respect promisiunea.
Așadar, cele 10 lucruri la care țin, de care nu m-aș despărți, care îmi ghidează viața, momentan, sunt:
- acordă atenție oricărui lucru/eveniment din jurul tău, nu se știe niciodată când ai nevoie de experiența respectivă;
- ține minte că fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare gând al tău, influențează într-un anumit moment, într-un anume fel, viața altcuiva la fel cum o influențează și pe a ta;
- ai răbdare, vei primi exact atunc când ai nevoie și când nu te aștepți, altfel cum ai putea aprecia?
- iubește-i și respectă-i pe oameni așa cum sunt, uneori nu e vina lor că așa au crescut și tu nu ai dreptul să arunci prima piatră;
- învață autentic și just ce înseamnă moral/valoare/ideal;
- nu uita că din familie ai plecat, că ești ceea ce ești și datorită lor, respectă-i;
- urmează-ți drumul fără să te temi că altcineva are să te abată...fiecare are de îndeplinit ceva;
- ai încredre în tine și în ceea ce poți;
- dacă poți, ajută, dacă nu, nu face rău;
- lasă ușa deschisă pentru orice și oricine.

Aici mă opresc, fiindcă nu am voie decât 10 lucrușoare...ordinea este irelevantă, de-aia nici nu le-am numerotat.

Fiecare...cu ce n-are

2010-02-02T23:28:00.000+02:00

Am o vagă senzație de deja-vu...la începutul vacanței cineva se găsește ba să-mi blocheze contul de yahoo(asta s-a întâmplat data trecută), ba să îmi schimbe parola ambelor id-uri. Scopul și durata? Habar n-am! Poate că sunt eu vreo vedetă sau vreo persoană periculoasă și în clipa aceasta nu realizez deoarece am o pană de memorie...
Ei bine fiecare cu bucățica lui de inteligență și cu neuronii din ne-dotare...
Bina că vacanța următoare este abia peste 2 luni...

P.S.: Dacă nu ai, nu încerca să demonstrezi acest fapt, poate oamenii nu-și vor da seama...
P.S.S: La creier mă refeream...

2010-02-02T01:07:00.000+02:00

Fluturi în stomac...tremurat...senzație de leșin...amețeală...oare?
De 3 ani îmi tot spune mătușa că ”înfloresc”, mă schimb în bine, sunt fericită...și că nu cumva sunt îndrăgostită...eu că nu și nu...Azi în sfârșit mi-am dat seama...iubesc, iubesc atât de profund încât am ajuns la obsesie...fac sevraj, mă apucă niște crize cumplite, un dor nestăpânit, plec singură de nebună doar să văd.

Acolo și mirosul e altul fiindcă se respiră un alt aer, un aer plin de energie pură, creatoare, pozitivă. Și mirosul...o îmbătare chiar și pentru Grenouille. Chiar...dacă el ar fi existat acum, cu siguranță nu ar mai fi ucis acele fete...ar fi încercat să fure mireasma aceasta despre care vorbesc și pe care probabil o simt toți babel(ienii), căci de acolo a început tot amorul...și de la avertismentul sincer al domnului Horațiu(”copii, copii, aveți grijă că teatrul vă prinde și nu vă mai dă drumul!”).

Iubitul acesta al meu este iubit de mai multe iubite și nu, nu sunt geloasă deloc, îmi place chiar! De fiecare dată cînd cineva se îndrăgostește de el mă simt mândră. Dar mă gândesc: oare toți îl înțeleg asemeni mie?, oare toți îl iubesc asemeni mie?, oare toți știu cu adevărat cât este de valoros?

Cert este că nu...aici nu se urlă, nu se mănâncă semințe, nuditatea este artă, nu prostituție și lista ar putea continua dar gradația își face apariția și nu vreau să ajung la haos.

Ei bine...azi a fost aniversarea teatrului...frumos, cu amintiri, cu goluri în stomac, cu durere, cu tristețe, cu uimire, cu bucurii, cu mândrie, cu protest artistic, cu oameni de cultură, câțiva păpușoi, spectacol, dedicație, lacrimi și aplauze, multe aplauze, atâtea câte merită!

P.S: Sunt îndrăgostită iremediabil de teatru.

P.S.S.: Îmi propun să scriu mai mult despre, mai ales că am recunoscut public!

O zi stranie...

2010-01-31T09:08:00.000+02:00

Spre seară am început să mă pregătesc de teatru...eram agitată, avem senzația că ceva straniu are să se petreacă ceva ieșit din comun...am văzut prima pistă...și-apoi am văzut și restul...

P.S.:atât de wow încât...nu pot să scriu mai mult...

Exact la fix

2010-01-29T23:23:00.000+02:00

Am primit distincția aceasta de la Nasturash și am fost uimită. M-am bucurat din mai multe motive:
- a venit exact în clipa în care mă gândeam că blogul meu ar trebui desființat;
- e de la o persoană care nu mă cunoaște decât de aici, din blog;
- a fost o surpriză.

Vreau să o acord următorilor:
- lui Mary, nu pentru că e prietena mea de bancă, nu pentru că mi l-a promis pe Cristi=)), nu pentru că-mi suportă toanele și mă scoate din pasele proaste, nu pentru că doarme cu mine și-mi place, nu pentru că are încredere în mine, CI PENTRU CĂ are un mod aparte de a scrie, un mod atât de al ei și atât de original;
-Adrianei, copilul meu minunat, deoarece scrie minunat, pur, curat și sincer, are geniu și talent;
- Simonei, fiindcă a crescut, frumos chiar;
- Actorului și sălbaticii (aici intenționat nu am acordat sălbaticii fiindcă blogul este al actorului), pentru că mi se pare fantastică ideea pe care o propune, și-o propune mai corect spus.

PROTEST

2010-01-27T23:49:00.000+02:00

Mâine la ora 13.00 în fața prefecturii, pe platou, protest cultural. Consiliul local a decis să desființeze T. ”Tony Bulandra” și Filarmonica ”Muntenia”...asta fiindcă au rezistat și fără suport.
Așadar, în rog pe cei interesați de ce a mai rămas în acest oraș, să se alăture mâine....

2010-01-27T16:26:00.000+02:00

25 ianuarie 2010
Mergem fiecare cu gândurile lui, deși n-am întâlnit să povestim aceeași poveste...
26 ianuarie 2010
Se petrec lucruri ciudate cu noi...ca oameni. fiindcă prea mult zahăr strică, nu prea dulce, nu prea acru, nu prea sarat, nu prea amar. Și-atunci cum? Nimic prea-prea ci totul limitat...dar limita pe aici și pe dincoace scadenivelul. Țintim la mijloc dar vrem în vârf...încercăm...poate.Nimic concret...poate prea-prea sau poate foarte-foarte.
27 iauarie 2010-la început
Mi s-au umplut ochii de lacrimi mari și sferice...stăteau asemeni zăpezii care aștepta o vibrație infimă...și dintr-o dată activitatea internă a pământului a încetat. Bucățile de mine nu s-au prăvălit ci au fost asimilate acolo jos, în ungherele conștiinței. Căderea inversă a fost la fel de abruptă, dar lupta se poartă în interior și orice lacăt ce-ți apare-n cale e doar un impuls spre o altă zare...că doar oamenii nemerită. Și-am ajuns să fiu atât de preocupată de soarta omenirii căci treptat am uitat de-a mea...și mi-am călcat sufletul în numele prieteniei. Adevăr: prostie!

Va urma...

2010-01-27T07:37:00.000+02:00

De câteva zile nu am mai pașit pe aici decât în treacăt, să iau pulsul. Nu pentru că am avut o perioadă plină ci pentru că mi s-a stricat touch pad-ul și uit mereu să-mi cumpăr mouse și după ce intru în casă nu-mi vine să mă întorc acolo, afară unde îmi simt tot interiorul atât de organic.
Am postări pe care nu le-am finalizat...am postări pe caietele de la școală...am postari memorate în telefon...peste tot numai gânduri și postări.
Ziua de ieri?. Ziua de ieri m-a frânt încă de la început. 3 ore nu mi-am mișcat ochii dintr-o carte fiindcă promisesem o discuție pe subiect și trebuia să o și predau. După 3 ore de Cioran...ora de ed. plastică și proful căruia i se dă șansa de a vedea totul și apoi vrea să se uite și la mine. Sunt momente în viață în care mă simt atât de evidentă și fără secrete: ieri, de fiecare dată când mă văd cu tata, când mama mă privește atent, când și Cris își aruncă ochii în palma mea, când discut cu Mary și când discutam cu cineva cu care nu o să se mai întâmple...
Am zile și zile fiindcă sunt om din păcate sau nu, zile în care nu mai rezist la nimic, în care pur și simplu clachez. Ieria fost o zi din asta obositor de tumultoasă și când am crezut că totul se sfârșise și mă pot odihni în pace, trosc, ceva s-a rupt...și pace.

P.S.: va urma ce-a fost.

La mulți ani, copil adorabil!

2010-01-22T15:35:00.000+02:00

Azi o minune mică împlinește 17 ani...era frumos la 17 ani...și-acum este la fel de frumos. Însă acum este vorba despre copilul minune care este Adriana. Pe ea am cunoscut-o în vară și îi datorez chestia asta lui Laur. A fost prietenie la prima vedere!
Te pup!

2010-01-21T23:43:00.000+02:00

Întotdeauna mi-am dorit un frate mai mare. Cineva, undeva știe exact de ce nu s-a întâmplat să-l am. Cu toate acestea, există o persoană făcută exact după același calapod cu mine. Gândim la fel, spunem aceleași chestii, simultan, simțim la fel, ne tachinăm teribil și știm exact ce-l deranjează pe celălalt. Nu-mi amintesc exact ziua în care ne-am cunoscut, știu doar că din primul moment am simțit că o să ajungem buni prieteni fiindcă ochii persoanelor curate nu mint niciodată. Așadar, azi am scris pentru această persoană specială din jurul meu...chiar dacă d.p.d.v. politic între noi se naște al3-lea război mondial...eu nu am nicio treabă cu asta, el este pasionat cu adevărat.

P.S. Mulțumesc Pri!

2010-01-19T21:25:00.000+02:00

Ziua de azi a început cu zâmbet...m-am urcat în microbuzul de ieri, cu același șofer, care între timp și-a pus un afiș mare pe geam cu: ”SĂ NU TRÂNTIȚI UȘA”. Tot azi de dimineață am văzut că mintea mea îmi joacă feste, memoria de fapt, și omul nu a spus că trebuie să ai spirit al mâinii, ci simț al mâinii, oricum tot acolo mă gândesc.
Și cum echilibrul are și el rolul lui în viața unui individ, până am ajuns la școală mi-am amintit toate relele pământului, tot ce mă doare și realitatea mea a lăsat din nou loc realului crunt. Văd din ce în ce mai tare țara în care trăim, oamenii de care mă înconjor și-mi dau seama uneori că sunt al naibii de proastă și că mi-ar trebui un tupeu de-ăla de zarzavagioaică, că pe principiul cel mai deștept cedează osă ajung prostul satului. Altădată nu m-aș fi gândit o clipă la lucrurile despre care scriu...dar a zi a fost o zi nefastă în care m-am gândit, poate prea tare, la tot ce e în jur...și la ce suntt eu în jur, o personalitate dificilă, pentru care o colegă a spus că trebuie să citească o carte...ei bine, fiecare om cum vrea să vadă...eu văd în felul meu, absurd de minuțios și paranoic...Totuși chiar nu am de ce? Mă rog, eu încă sper că am trecut de capitolul grădi cu toate penibilitățile inocente...eu sper!

Pe principiul unde dai și unde crapă

2010-01-18T14:30:00.000+02:00

Mă întorceam plictisită și înghețată de la școală. În microbel/chiloțel, oameni la fel de plictisiți și la fel de înghețați...doar gândurile ne deosebeau. Ale mele între o poveste de dragoste neinițiată și teatru, iar ale lor...ale unora la grijile cotidiene. Eu, Shh și Mary am pățit săptămâna trecută o chestie ciudată în legătură cu asta...mă rog...
Așadar, să mă întorc la ziua de azi că așa mă iau cu amintirile...
La un moment dat coboară un individ și închide ușa cu așa forță încât dânsa, adică ușa, este trântită. Șoferul tace preț de câteva secunde, până în clipa în care o tanti, că era tani rău, începe să facă istericale: ”ce oameni, trântesc așa ușa de parcă nu au și ei ușă acasă!”, la care un tip tare haios care a făcut glume tot drumul: ”păi doamnă de unde știm noi dacă are casă?”...și dintr-o dată începe șoferul: ”ăsta crede ca asta e coteață” și dintr-o dată hohote de râs de pretutindeni, ca la teatru. Mai stă el 2 secunde, probabil de gândire, și scoate faza zilei: ”Doamne, nu-nțeleg, n-au dom'ne oamenii aștia pic de spirit în mână, tre să ai așa un pic de spirit în mână” și desigur vă închipuiți cum e să ai spirit în mână...și a ținut-o așa până când a început să se ia de primar, apoi unul zice că da, o să bage ăștia avioane la transportul public...eu m-am gândit că nu au cum, fără pistă și or să recurgă la elicoptere și când în sfârșit am tăcut noi, șoferul a început să-și susțină pledoaria despre spiritul mâinii...

2010-01-17T20:22:00.000+02:00

azi sunttristă,pesimistă,orgolioasă,temătoare,imposibilă,lașă,plictisită,proastă,neîndemânatică,dezamăgită,fărăchef.
azisunttotcenuvreau.

E mai interesant ce spun alții.

2010-01-17T19:56:00.000+02:00

Am perioade și în funcție de ele, pasiuni. Citesc.Desenez/pictez.Joc.De văzut teatru nu am perioade, în rest de toate mă rup și mă lipesc.
Acum ceva vreme m-am apucat de notat citate:
”Moartea pune punct și iubirilor și luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit și cu cât a luptat. Mai are timp, poate, să regrete că nu a iubit sau nu a luptat destul...” O. Paler-”Viața pe un peron”
”De ce ar trebui să ne temem de moarte? Căci atâta vreme cât suntem, moartea nu e; și îndată ce există moartea noi nu mai suntem” Epicur
”Cel ce trage lozul vieții trebuie să-l tragă și pe-al morții. Căci lozul vieții este moartea.” J. Gaarder- ”Lumea Sofiei”
”Suntem din țesătura din care visele-s făcute și astă mică viață un somn o înconjoară” Shakespeare

E ceva în aer!

2010-01-17T16:45:00.000+02:00

E ceva în aer fiindcă simt că o să înnebunesc, că o să înnebunim cu toții, chiar înainte de moarte... De fapt eu sunt nebună, fără doar și poate, sunt o nebună fără leac, fără șanse de vindecare...
Din ce mă îndrept mai tare către viitor, din ce îmi doresc mai tare trecutul și mă tem mai mult. Am intrat într-un vârtej de care nu mă pot independiza.absurd.Vreau totul și nimic, sunt o nehotărâtă pin excelență dar lumea nu-și modifică ritmul, îl ține pe al ei...noi nu putem da ordin vieții și nici nu-i putem intra în grații...noi putem regreta trecerea timpului și lucrurile nefăcute, deciziile pripite sau din contră mult prea cântărite...
Încă nu m-am dezlipit de pluralul asta la fel de absurd ca viața. Când spun noi sunt eu și atât, chiar dacă se mai găsește vreunul să se identifice, doar că eu sunt o lașă care nu are curajul să-și asume nimic și de-aia nu ia decizii, nu preia inițiativa și...ce mai...cărți de toată frumusețea!

Din seria coincidențe

2010-01-17T11:24:00.000+02:00

Poate că sunt nebună...poate că mă gândesc prea mult la detalii sau poate că spiritul meu de observație a întrecut măsura.

Aseară eram cu Bibi, dădeam ture prin oraș, după ce m-am întâlnit cu instructorul și am plecat cu a3a de pe loc, vorbeam noi despre Divinitate, moarte, ce mai, filosofie curată. La un moment dat văd poliție, multă poliție și intru în sensul giratoriu de la Pavcom, dinspre pod. Dinspre spital venea unul...am intrat în același moment în sens, însă eu m-am gândit că el încetinește, fiindcă drumul său era mai lung...nu a făcut-o gândindu-se că eu încetinesc, sau poate avea probleme cu mașina...sau poate...habar n-am.Ei bine, dată fiind situația, ne apropiam periculos de mult și dintr-o dată eu mă trezesc și văd că suntem la 5 cm unul față de celălalt. Norocul a fost că nu am apăsat frâna, am tras repede de volan și ne-am atins doar bările, spatele meu, fața lui...și-uite așa vorbind despre moarte era să fac accident, desigur nu se întâmpla nimic grav...dar a fost ca o trezire. Nu știu ce s-a întâmplat cu tipul că după mașină nu era vreunul ”bazat”, însă manelist sigur era, dar nu a claxonat, nu m-a înjurat, nu a venit după mine, deși eu am oprit să vorbim ca oamenii. Tata crede că avea ceva de ascuns...oare?
Eu sunt fericită și recunoscătoare că nu am pățit nimic, mai ales că eram cu o prietenă...cineva acolo sus are grijă de mine...însă mi-am dat seama că trebuie să fiu mai atentă...mi-am amintit de ce mi-a citit Cris acum doi ani:”ești predispusă la accidente”.
Așadar, să ne bucurăm de viață!

Coincidențe. La masă cu Ilie Gheorghe

2010-01-15T23:20:00.000+02:00

Evenimentele se succed de regulă...azi vreau să scriu în ordine inversă fiindcă primează prioritatea.

Cei care îmi citesc balivernele știu cu siguranță episodul Sibiu și cum am ajuns să văd Faust. Ei bine azi l-am avut în față pe însuși interpretul doctorului Faustus și am rămas fără cuvinte. Pe maestru Ilie Gheorghe l-am văzut prima dată acum doi ani, într-un recital de excepție, în aceeași zi, cu aceeași ocazie. Au trecut doi ani și la Faust nu știam de unde să-l iau pe omul din rolul principal, am crezut că-l știu din vederi însă m-am înșelat. Azi, o zi cu totul neobișnuită, în care destinul mi-a jucat vreo câteva feste, o zi dintre cele în care m-am gândit să renunț la visul meu de regie, la teatru și la tot ce-nghite el, azi l-am reîntâlnit, în aceeași ipostază ca prima dată: dumnealui spunând din Eminescu, eu visând din Eminescu. Încă nu-mi vine să cred...diger cu greu tot ce s-a întâmplat...a fost fantastic...doar atât, fantastic...sau ca să-l citez pe poet ”dureros de dulce”. Mi-a fost așa o jenă când d. MCR a spus că vreau să fac regie...în condițiile ăn care toată seara s-a discutat despre maestrul Purcărete și alții asemeni, despre sute de festivaluri internaționale, despre spectacole din vremea în care eu abia învățam să spun ”mama”. La final, marele actor ne-a spus o poveste din Decameronul, așa ca să gâdile orgoliul domnișoareleor prezente, spre mai târziu fericirea bărbaților. Seara s-a încheiat prin prezentare și îmbrățișare. Nu scriu mai mult fiindca nu pot, spuneam că la sentimente puternice, cuvinte puține.

Prima parte a zilei a fost un amalgam de coincidențe plăcute:

Cea dintâi a avut corespondentul în introducerea spectacolului. Azi i-am învățat pe elevii de la clasa I S poezia ”Și dacă...”, iar l aun moment dat mă gândeam...ce melodie frumoasă...începe aceeași poezie.

A doua a avut loc relativ târziu față de prima. Mă duc la școală să iau cartea de la proful de desen și în timp ce îl așteptam, o văd pe d director, care era îmbrăcată aproximativ la fel cu mine, din punct de vedere cromatic...totu-i negru și albastru. Văzând că proful nu mai ajunge, mă enervez și plec. În drum spre stați ade autobuz intru la librăriuță să-mi iau acuarele, iau restul, cumpăr și mă opresc un minut să mă uit la o ascuțitoare. Ies și văd autobuzul. Încep să alerg, ajung exact când se închid ușile și nenea ăla nu-mi mai deschide. Stau 10 min în frig și sună telefonul...d director îmi spune că proful a venit și mi-a lăsat cartea la secretariat. M-am întors, am rămas de vorbă cu domnul profesor, am aflat că verișoara mea are băiat, chiar dacă eu aș fi dorit o fată, m-am întors acasă... Între cele două drumuri la școală am ajutat o bătrânică interesantă să care niște chestii, cred că am primit recompensa...ea a vrut să-mi dea o pungă cu stixuri, frumos din partea ei, dar lucrurile care se fac cu drag nu sunt de răsplătit, mai ales că mi-a povestit o mulțime de lucruri.

Judecata...și apoi?

2010-01-13T20:06:00.000+02:00

FURTUNA.
Cunoscuții știu povestea cu olimpiada de română, poveste ciclică, ce apare din an în an, cu alți condamnați și aceiași călăi. Anul acesta a fost rândul meu să fiu ”În rolul victimei”, doar că eu sunt o cretină visătoare cu idei de justițiar. Se întâmplă să se susțină proba, se întâmplă să pic pe subiect, se întâmplă să-mi placă mult subiectul și se întâmplă să deranjez. Se întâmplă la fel de firesc să am senzația că am fost depunctată și tupeul să fac o contestație...și în loc să mă depuncteze/lase așa, oamenii se sperie și încep să amenințe. Finalitatea o să o aflu vineri fiindcă am fost chemată la judecată, să mă reprezint în fața a cinci avocați indignați.
Eu sunt amuzată teribil, nu mă gândeam vreodată ca un om mare să reacționeze atât de straniu, defensiv și nejustificat...ei bine, în ceea ce privește oamenii, din nou m-am înșelat!

Caloriferul - mijloace de prezentare

2010-01-12T15:18:00.000+02:00

1. Definirea conceptelor:

- viziunea DEX: CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care transportă căldură. 2. S.n. Instalație de încălzire producătoare de căldură (cu aburi, apă caldă sau aer cald); p. restr. radiator al unei astfel de instalații. – Din fr. calorifère. Precizare: a se lua în calcul cea de-a doua explicație fiindcă ea interesează.

- viziunea mea (cu ”m” mic fiindcă nu prescurtez nimic): CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, 1.substantiv comun dar straniu, desemnând un obiect ce poate coexista ca ceas deșteptător (numai la ora 5:20); 2.obiect zburător, cu personalitate puternică, ce sare din perete și trezește bietele ființe nevinovate, dându-le de lucru dis-de-dimineață, să nu se plictisească dormind; 3. obiect care provoacă, prin cădere, sunete înspăimântătoare, asemănătoare celor produse de o bombă. Precizare: a se lua în considerație totalitatea definițiilor.

Este importantă povestea, mai bine spus pățania care a dus la descoperirea acestei definiții.

Era noapte, mai exact 3 noapte și primesc un mesaj. Răspund, iar primesc sms, iar răspund și până la urmă îmi piere și ultima fărâmă de somn...m-apuc să număr cai verzi pe pereți vreo oră. Într-un final adorm și deodată, din liniștea nopții, undeva extrem de aproape se aude: TROSC_BUM_BAM_BONG_PONG_TÂÂÂÂÂREZZZZZZZZZZIIIIIIIIREA. Eu și prietena mea de bancă ne ridicăm automat, ca niște păpuși mecanice și ne întrebăm ce s-a întâmplat...la nici o secundă auzim o apă care curge, și curge, și curge. Nu vă imaginți că s-a întâmplat ceva și am zburat ca Doroty purtate de un uragan pe o insulă paradisiacă...nici gând, era doar caloriferul ce zburase într-un exces de rebeliune direct de pe peretele lui, fix în mijlocul camerei.

De-aici încolo odiseea caloriferului a avut același final logic...ănchis alimentarea cu apă, scos tot din priză, mopul și cârpa și dă-i și șterge până-ți curg și ție apele!

P.S.: în imagine se află caloriferul ninja

De fapt...

2010-01-11T21:54:00.000+02:00

De fapt azi am "solicitat recorectarea" lucrarii mele de la olimpiada doar asa...ca aveam chef sa ma plimb pana la Ienachita, sa-mi vad un copil drag si pe profa de istorie de anul trecut...asa sunt eu de fapt, imi place uneori sa ii fac pe ceilalti sa vada ca realul nu coincide realitatii lor stupide si ca viata nu e doar un joc de mima...un joc de mima cu oamenii care nu cunosc concepte autentice...
De fapt ziua de azi mi-a adus bucurie personala...nu profesionala...desi m-am folosit de asta ca sa ma bucur de viata!
De fapt sunt oameni care nu pot intelege ca viata e pentru ei nu pentru altii...
De fapt mi-e mila de ei!

Clipe de tulburătoare luciditate

2010-01-10T17:54:00.000+02:00

În clipele de luciditate văd realitatea ca nimeni alta. O văd cu sângele care-i curge prin vene, cu ulcerul care-i roade stomacul și cu meningita acută a creierului. Atunci e când dintr-o dată copilul visător se trezește din somnul lui trist de profund și VEDE, OBSERVĂ și SUFERĂ. Totul se intensifică, de la viteza sângelui, până la succedarea imaginilor de tot felul. Sunt rare clipele de luciditate ale sufletului meu...un suflet care fuge de răutate...până în clipele de luciditate când se face rău. Rău la răutatea din jur, rău din pură natură justițiară...rău la minciuni și sclifoseli anapoda...rău la idioțenie și parvenitism. Dar totuși, ce sens are ca inima sufletului meu să bată precum tobele africane în ritualuri funerare? Pentru că da, așa face inima sufletului meu, bubuie, trosnește, dacă ar avea voce ar urla pur și simplu...nu-mi vine mai mult în minte decât o expresie spaniolă...me revienta la sangre...
Să ne întoarcem la realitate...suflete!
Realitatea, AZI, este brutală, tristă, dureros de tristă...fatidic de tristă...e la fel cum e când vezi că un om se bucură că ți-a picat o pană din aripi...și omul ăla te susține și crede că tu, ca suflet trist și atunci în real, nu vezi! E o prostie mai mare decât dacă i-ai spune iubitului tău că îl tolerezi doar pentru imaginea pe care ți-o oferă. Dar mie îmi place, e tare amuzant! Întotdeauna am râs la chestii similare...nu știu de ce...eu cred că am un umor mai macabru...nu, nu cred...eu sunt, de fapt tu ești un suflet blând, blând dar care râde! Mâine realitatea TREBUIE să fie la fel de dură, avem nevoie de asta până mâine și apoi...apoi Suflete te vreau din nou copil...pur și sincer, tandru și deschis, înțelept dar nu frivol...Suflete, de mâine te vreau FE-RI-CIT!

Dorian...

2010-01-05T23:26:00.001+02:00

Îmi place să citesc, toate carțile sunt preferatele mele, fiecare are ceva propriu, aproape intim, însă cân vorbesc despre ”Portretul lui Dorian Gray”, vorbesc despre o dorință imensă de a lăsa ceva în urmă, de a deveni primul proiect al vieții mele, al carierei pe care îmi doresc, cu oarecare incertitudine, să o îmbrățișez. Dau dintr-una în alta precum paranoicii. Continuând, azi am văzut ultima versiune a filmului, o ecranizare și o continuare a operei lui Wilde. Povestea asta înglobează atât de multe încât la un moment dat este chinuitor de benefică, de la manipulare la gustarea din propriul venin, până la căință, iubire adevărată și o imensă teamă de trecerea timpului și de mărcile acestuia...și tot ce-i rău vine de la societate și de la niște pretenții absurde...și desigur mai mult nu pot scrie fiindcă e prea aproape de mine și îmi trezește multe sentimente. Citiți cartea și abia apoi vedeți filmul...fiindcă unele detalii au fost excluse de către regizor.

O zi ciudată

2010-01-04T23:35:00.000+02:00

Acum ceva timp îmi tocam nervii încercând să dau o definiție ciudatului...mă gândeam eu cât e de abstractă noțiunea fiindcă fiecare are ciudatul lui și numai al lui...ei bine, azi am avut o zi ciudată, nu numai în ciudatul meu. În primul rând, am întârziat la școală, dar ce spun eu întârziat? M-am trezit la 8:37 grație colegei mele, care și-a dat seama că ceva nu e în regulă, și am ratat cu totul prima oră, ajungând cu greu la cea de-a doua unde s-a ivit a2a ciudățenie. Am luat în sfârșit 10 la istorie, un lucru pe care îl consideram de nerealizat având în vedere că eu nu prea am avut tangențe cu această materie decât în linii mari și că anul acesta am un profesor exigent și obligativitatea de a susține la bacalaureat o probă specifică. Trec vreo 3 ore buna și decidem să chiulim, fiindcă tot nu se întâmpla nimic satisfăcător la școală. Mergem într-un loc din centru, ne așezăm la o masă și dintr-o dată, în local dau buzna niște oameni ”cu botezul”. Eu le spun să nu mă atingă, eram tare indignată că niște oarecare se apucă să facă bani din treburi bisericești, iar prietenii mei se întorc toți spre ei și spun ”ea nu e creștină”. Eu ma uitam îngrozită de ce auzisem și citeam pe fața acelor indivizi severe amenințări... Ajung acasă, stau puțin, mă apuc de citit câte ceva și hop un sms de la cineva care locuiește la Timișoara. Respectiva persoană mă întreabă dacă am trecut pe lângă Fiord, sunt acolo sau o să mă duc...iar am rămas fără cuvinte, mai ales că doar a întrebat și tot nelămurită m-a lăsat... În final am ascultat discuții de femei mari și am decis că-mi doresc să nu cresc...iar picătura care a armonizat culoarea apei din paharul zilei de azi a fost această melodie, primită de la un prieten care de multe ori îmi ghicește stările și îmi trimite câte ceva cathartic.

2009

2010-01-03T13:25:00.000+02:00

N-am mai scris de anul trecut...un an care a trecut frumos, cu schimbări, cu înlesniri, cu iubire și dezamăgire...cu apariții controversate și cu hotărâri cu H, cum ar spune un prieten. E ciudată trecerea asta prin viață și mai ciudat e că eu mă tot gândesc și tot despic firul în miliarde și uite așa gândesc prea mult cum spunea un alt prieten.
2009 a fost un an...a fost anul, dacă realizările din 2009 s-ar propaga și in 2010...Marin Preda ar mai scrie un volum...la feminin. Nu sunt contabil și de bilanț nu știu decât într-un sens literar...Bibi sigur știe mai multe.
Anul trecut m-am îndrăgostit, m-am apropiat mai tare de colege, mi-am făcut prieteni noi, am ales Cluj, am scris, am cunoscut-o pe Nati, mi-a cântat Imi ”Nebunul de alb„ și m-am jelit, am petrecut o săptămână la casa Rațiu de la Turda, am revăzut-o pe Adina, am elucidat mistere evidente=)), mi-am făcut un locușor după sufletul meu de copil visător, mi-am dat seama că nu pot fără Mary și fără Bibi și fără Madu și fără TEATRU!

2009-12-20T02:01:00.000+02:00

Intru happy pe mess, după o seară fantastică în care am cunoscut oameni, am făcut doi îngerași în fața casei sindicatelor, eu și un prieten, am studiat oameni zguduiti de alcool, am stat de vorbă cu taximetriștii & co. Și după toate astea văd un status ”how far are tou from yourself?”și încep să mă chinui, să-mi dau seama că nu sunt lângă mine decât 10% și restul e socialul...și orașul asta nenorocit și îmbâcsit de plictiseală și fițe...deși orașul ăsta are și câteva părți bune...doar câteva.
Așadar,
voi cât de departe sunteți?

Amanții de gheață

2009-12-15T23:19:00.000+02:00

E noapte...pustiu. Departe, foarte departe lupii cântă o serenadă lunii...incantație de vis.

Zăpada de un alb cenușiu învăluie infinitul. Dârele satelitului se destramă portocaliu iar copacii întunecați, de un negru pur, străjuiesc urmașul mister.

EI...ei aleargă, se aleargă, fug de parcă s-ar feri de coasa implacabilă a damei în negru. Se dedau fascinați ludicului. Ea dispare, se pierde în lumina clar-obscură, prin organza cusută din flori de gheață.
- Selena? SELENA? UNDE TE-AI ASCUNS? Te rog, nu glumi așa! Haide, promit că nu îți fac nimic...
I se pare că aude ceva:
Un zgmot...o găsesc și BAU!
Încearcă zadarnic să identifice locul, nimic și nimic. Se apropie de prăpastie, deslușește în sfârșit ceva, un strigăt venit parcă din centrul pământului:
- Scoate-mă de-aici, nu te juca, mi-e teamă!
- Unde ești?
- Aici, aici, m-am adâncit în nămeți...
- Acum vin, îți văd pașii, i-a păstrat zăpada...
Merge atent, observă pas cu pas ditecția, calcă încet, să nu-l audă nimeni. Un picior, celălalt, iar primul, iar al doilea și apoi urmele se pierd în noapte.
- SELENA!?Nu mai văn nicio amprentă.
- Sunt aici dar ai grijă...
Dintr-o dată poc! se întoarce cu spatele și o vede...
- Ți-am spus doar să ai grijă...acum ai căzut și tu! Ce facem, cum mai ieșim de aici?
- Stai calmă, imediat, escaladăm.
- Am încercat, nu se poate, tu chiar nu vezi că sunt aproape doi metri deasupra?
- Termină cu prostiile, știu ce spun!
- Da, uitasem că tu ești cel mai deștept, poftim, urcă-te tu primul!

-Exact asta încerc să fac.

-...

- Nu pot, alunec, e prea adânc...

-Ți-am spus eu, dar mereu trebuie să arăți cât ești de cocoș...așa faci și cu ea?

- Cu cine?

- Cu iubita aia a ta...

- Nu, doar cu tine.

-Ești prost!

-Hai să nu începem...se pare că tre să ne suportăm ceva vreme...

- Numai din cauza ta!

-Cine te-a pus să mergi cu mine? Cine a fugit de teamă să nu ia un amărât de bulgăre?

- Dar dacă nu veneam...

-Tu puteai să cazi și în canal la cât ești de aeriană...

-Iar mă enervezi!

Selena se întoarce cu spatele mofturoasă, el încearcă să urce deși nu reușește, lovește cu pumnii și picioarele peretele de gheață care se înalță în fața lui. Ea începe să tremure, el simte și dintr-o dată își dă seama că nu e loc pentru resentimente. Sunt doar ei doi acolo, într-un capăt de lume, dacă privești din celălalt capăt, și nu au de ce să se certe, nu atunci, nu acolo.

- Ți-e cam frig!

-Puțin(se uită cu ochi blânzi de cățel neajutorat).

-Haide să te țin în brațe, poate nu mai tremuri așa.

Fata se lasă îmbrățișată, deși orgoliul ei nu suportă asemenea înfrângeri. Își simte buzele cum crapă, asemeni unui teren pe punctul de a aluneca, se fac niște cratere adânci din care sângele stă să erupă dintr-un moment în altul. Instinctiv își umezește gura cu limba. O vede și începe să transpire lent, simte cum viteza sângelui îi crește asemeni unui bolnav cronic. O privește cu pasiune, ea observă și lasă privirea spre pământ.

-Gata, m-am încălzit de ajuns, haide să găsim o soluție, trebuie să ajung devreme acasă, mama o să înebunească, mai ales că nu e semnal.

-Termină mă, ajungem, n-are de ce să=și facă griji, i-ai spus doar că întârzi...

-Nu o cunoști, parcă văd, o să sune la spital, la poliție...mâine apar și în ziare...să nu mai pot să ies din casă de rușine...o să facă un adevărat spectacol!

-Nu mai exagera și hai să facem ceva...hai să săpăm, poate găsim locul în care se termină groapa asta și ne urcăm pe pământ.

- Păi hai odată!

Au săpat cu mâinile goale timt de 30 de minute...o eternitate chinuitoare. La fiecare încercare de a îndepărta stratul gros de zapadă. unghiile lor înghețate își făceau cu greu loc printre mărăcinii de gheață. La un moment dat rănile nu le-au mai dat pace, aveau pielea înghețată.

-Mi-am amintit, haide să încercăm să facem un adăpost, așa au eschimoșii...închidem și peretele de aici și aruncăm cev asus, un indiciu.

-Da, e ok, așa or să ne găsescă și nici nu vom îngheța.

Astfel, cu zăpada pe care o aveau, au construit un mic adăpost. Aveau loc doar ei doi, unul lipit de celălalt, oxigenul vital pășea printr-un orificiu special destinat.

- Wow, a început să se încălzească.

- Da, ia să încercăm să ne odihnim puțin.

El își scoate haina și o întinde pe zăpadă. Se așază unul lângă celălalt, cu genunchii la piept. Ea își deschide fermoarul de la geacă, își trage ușor fiecare mână, cu grijă să nu-l atingă, pulovărul este destul de subțire încât o arată toată, așa cum a fost doar ea cu ea până atunci. El o urmărește atent, pierdut undeva, doar el cu el. Visând așa se întoarce brusc și o sărută. Ea rămâne înmărmurită, mintea creează 100 de povești în fiecare clipă ce zboară. Dintr-o dată un gând negru îi înceracă sufletul:el are iubită...și o înșeala cu ea, acum, așa, pur și simplu, doar din cauza unui instinct.

- Imposibil, la ea nu te gândești?

- Care ea?

- La EA!

Nu spune nimic, o mângâie ușor pe frunte și îi sărută ochii plini de lacrimi, apoi râde.

- Ești prostănacă tare...

Atunci ea își lasă pleoapele grele și se lasă purtată. O singură floare era în tot pustiul ală de sub nămețiși au cules-o.

- Vezi...e cald.

- E de l afoc...

- Ce foc?

- Uite acolo în dreapta, ador să privesc iarna focul...auzi?

- Nu aud nimic, ce-i cu tine?

- Trosnesc lemnele!

- Delirezi, ți-e frig?

-Nu mi-a fost niciodată mai bine...hai să dormim...

-Spune-mi o poveste, te rog!

-A fost odată ca niciodată...

-Mai spune...

-Mă gândeam..

-Te rog, termină povestea!

-...primăvara aceasta ghioceii vor fi roșii...

de ce?

2009-12-14T22:04:00.000+02:00

căci eu nu sunt nimic
mai mult
decât sentimente brute.
iubire fecundată din materie primă
extrasă minuțios din barbarism nelatin.

uneori mă simt ca un hanorac asortat
pantofilor cu toc ai lumii.
nu am nicio învoială cu nimic
decât cu nimicul din mine.
născută cu 100 de ani în progres
dețin o morală idiot de înrădăcinată

și

uneori aș vrea să fumez...iarbă
uscată de vară. la soare.
întoarsă și strânsă cu sudoarea, sărată
de muncitor cu mușchi
instincte
fără conexiuni neuronale inedite.

beau doar whyski cream și mă
îmbăt din două guri de vin...
sec privesc înapoi cu tristețe.

dintr-un divorț se petrece-rece.

B story

2009-12-07T21:17:00.000+02:00

A fost odată ca-ntotdeauna...o oarecare fetiță. Fetița asta nu avea nici mai mult, nici mai puțin decât celelalte fetițe de pe Terra, era obișnuită, știa puțin mai multe fiindcă era teribil de curioasă. Însă niciodată nu își urma plăcerile, întotdeauna avea grijă să nu rănească, să fie în concordnță cu moralul și idealul social, să se încadreze într-un tipar prea strâmt pentru spiritul ei...și idealul ei e viața, cu libertate, dar libertatea și-o îngrădește singură fiindcă fetița asta e întreagă un paradox. Vreau ca fetița din povestea asta să crească și să își vindece reminescențele unot trădări absurde, vreau ca fetița asta să iubească oamenii dar să nu-i mai lase să-i rănească spiritul...vreau ca fetița mea să știe că dezamăgirea nu e un capăt de lume și că poate să greșească fiindcă nici ea nu e perfectă.

Super surpriza de Sf. Andrei

2009-12-02T16:21:00.000+02:00

Un prieten mă roagă să sun pe cineva să-i spun la mulți ani. Zis și făcut, am sunat, mi-a răspuns robotul, am lăsat mesaj, îmi doream să am feed-back, am sunat din nou și mi-a răspuns o voce de tipă puțin rebelă, sinceră, tunsă nici scurt, nici lung, de vreo 20 de ani. Recunosc, am avut inima cât un purice, mă gândeam că o să mă injure=))...dar ea s-a bucurat.
Felicitări celor care au anunțat oamenii!
FELICITĂRI DANEI CARE A LANSAT ACEST FAPT!!!

1decembrie

2009-12-01T23:18:00.000+02:00

Azi e 1 dec si nu imi pasa deloc, ma uit la oamenii care s-au nascut cu doar 4-5 ani iinaintea mea si sunt uimita. Ei simt altfel ziua asta si ma napadeste un oarecare sentiment de vina, nu am pic de patriotism...sau poate am?da, poate ca am, mi-as apara tara inaintea oricui dar mie mi-este si scarba in acelasi timp...dar ma gandeasc asa, scarba asta vine si ea pe un fond...politic s-ar putea...cu toate astea nu simt ziua romaniei in vintre, nici in piept ci doar in ratiune...
am baut vin si am avut curaj, azi de ziua romaniei sa-i spun taximetristului sa stinga porcaria aia de manea ca ma deranjeaza...asta da vitejie romaneasca!

Păpușile nu plâng

2009-11-30T22:21:00.000+02:00

Păpușile nu plâng
n-au psyche...și soma-psyche
nu e unul și
lacrimi
nu ajung pe rând din tainic
ul lor legământ.
Papușa din petrol ivită
și inima inexistentă
nu urlă
de durere în lipsă de limbaj.și cânt
în gând căci nu rănește decât afară
sticla o zdobește și-o face tăndări
rând pe rând păpușile nu plâng.
esteți născuți iar din pământ amestecat cu lut
păpușile au fond...de ten, de-aia nu plâng.

Toate se-ntorc cu josu-n sus
oamenipereți păpuși ce plâng

Nostalgii

2009-11-23T20:57:00.000+02:00

Nostalgia de toamnă târzie mă macină asemeni unui acid sulfuric picat pe oase obosite de-atâta viață...de ani în șir de viață alături de oamenii care intră și ies din autogara închiriată pe viață...pe viața mea, nu a ei, o cladire rezistă mai mult decât un om. Acum, chiar acum mi-am amiontit de anul trecut petrecut alături de doi buni prieteni, fantastici și năzdrăvani. Viața se împarte asemeni erelor istorice: înainte și după X, Y sau Z persoană. Fiecare om care trece prin viața ta o influențează într-un fel sau altul. Așa au făcut ei, mi-au dat teme de casă zilnic, fără excepție, eram atât de apropiați încât știam foarte multe unoii despre ceilalți, dacă nu știam intuiam și nu era nevoie să dezvoltăm, fie că era adevărat 100% sau nu, era întotdeauna lângă subiect. Ciudate sunt trăirile. Îmi amintesc prima dată când ne-am întâlnit și fata alături de care petrecusem zile în șir de conversații, m-a îmbrășițat, am rămas perplexă...dar am știut că de-acolo s-a legat o prietenie. Au fost zile în care nu trecea o oră fără să ne spunem ceva apoi o perioadă stranie în care ea avea de rezolvat un travaliu și s-a retras...nu știu cum, nu știu de ce, dar am ieșit și eu și am așteptat liniștită.
Nu o să uit niciodată ce am trăit alături de ei=)) e de neuitat=)) și să nu povestim de momentele de panică, frică sau de glumele de 1 aprilie...FASCINANT! Le mulșumesc! ”din inimă, ba și din suflet”-vorba cuiva, undeva...

2009-11-20T13:03:00.000+02:00

”Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligență, inteligența are limitele ei, prostia nu!”-Umberto Eco Am auzit prima dată citatul acesta în teatru, era mottoul planului managerial, prietenii înțeleg, și m-am tot gândit la el până l-am uitat. Într-una din zile, ieșind nervoasă de la bibliotecă mi-am aruncat ochii pe un perete și ce văd?citatul era acolo, mi-a scos pur și simplu ochii. Zilele trecute am sunat-o pe o colegă și o alta, obsedată de ieșitul în evidență prin orice mijloc, începuse să îmi spună mie pa...e proastă, e proastă cu patimă și eu știu asta de muuult, de foarte mult. Am încercat întotdeauna să le descopăr câtorva colege din valorile și idealurile autentice dar nu și nu, nu vor! În schimb imită comportamente tulburate și eu mă tot întreb de ce oare oamenii învață mai ușor răul decât binele? Nu vreau să eviodențiez că eu sunt vreo perfectă, departe de mine ideea, dar chiar am gradarea umană...și doare al naibii de rău!

2009-11-19T14:07:00.000+02:00

Pe tipul frumos din Fiord îl cheamă Andrei, cu siguranță îl cheamă Andrei! Dacă nu-l cheamă Andrei mi-e totuna...el e Andrei, are stil, zâmbește frumos și bea vin când e îmbrăcat în costum și bere când nu! Andrei ăsta e din altă lume și cunoaște atâta lume...Andrei ăsta m-a văzut plângând de drag de teatru și mâncând ciocolată ca un copil...vara îi e frig...e un specimen...de 3 ori iar de 2 aproape la fel l-am văzut...și nu, nu-l iubesc pe Andrei doar că mi se pare interesant și sunt tare curioasă cine e. Vreau să văd dacă e chiar atât de frumos pe cât pare ieșit din poveștile lui Caragiale!

Șoferița lui Pește-Împărat

2009-11-07T02:42:00.000+02:00

Mă chinui 20 de minute să-mi pornesc mașina, reușesc într-un final...plec la Bibi, îmi fac treaba, mă întorc, mă îmbrac eu elegant, de majorat, mă îndrept spre Den...ce am, de ce nu simt mașina?Ce se întâmplă cu pedalele? Ai tocuri tută mică...Nu se întâmplă nimic, o să-i cer colegei niste balerini și se rezolvă.
Zis și făcut...
Seara a trecut fără incidente, mai mult cu o lecție învățată de la Mirci, un bun prieten...
Apare Seb, faultat, a alunecat și cred că are o mână luxată, îi tai să mănânce...plec să-l duc acăsă, alături de colega mea, pe drum mașina a început să facă urât, se îneca, se unduia=), avea așa un chef de joacă...și eu nu aveam deloc.
După ce îl lăsăm pe Seb acasă plecămnoi printre blocurile comuniste, mergem, virăm și...POC...se oprește motorul.
”Ce facem?”
”Trebuie să meargă!”
”Taci fată, bine că nu e nimeni în spate...”
Nu termină ea bine de zis și hop, din neant răsare o mașină...el așteaptă, eu încerc să fac ceva, el se enervează și începe să claxoneze, eu m apierd, decidem să cobor și să anunț problema dar ăntre timp se face o coadă în spatele meu. Cobor liniștită din mașină, în cealaltă trei băieți drăguți, unul spune:
- Ce s-a întâmplat?
- Nu mai pornește...
- Păi ce are?
- Nu știu, se îneacă...
- Hai să o împingem, urcă-te la volan...
- Ce parcare bună...
Mă rog, conversația a continuat până când băieții ne-au spus că sunt studenți la auto și că se pricep, au reparat cum au știut pe Tică și s-au oferit să ne ducă ei înapoi la petrecere...
M-au șocat băieții aceștia, au fost formidabili, le mulțumesc din nou...

2009-11-05T23:34:00.000+02:00

Mă simt bătrână, plină de riduri și cu povara miilor de ani în spate...sunt cocoșată de problemele altora și nu mă pot îndrepta...este principalul meu defect, iau în cârcă poveri străine. VREAU să nu-mi mai pese, VREAU să nu mă mai intereseze ce și cum li se întâmplă oamenilor fiindcă de atâta interes am ajuns să plâng de bucurie când cineva îmi spume ”multumesc!”...m-am obișnuit să fiu prostul satului...și mă frustrează!

Obsesii și pasiuni

2009-11-04T20:39:00.000+02:00

Nu îmi imaginez viața fără obsesii și pasiuni!
Viața mea e plină de asemenea ”lucruri”. Iubesc viața mai mult ca orice dar îmi e teamă să o înfrunt...ce putere am eu asupra ei? Eu, un gândăcel, asupra ariciului? Niciuna! Cu toate aceste eu am întreaga responsabilitate, fac exact ce mă taie capul...și capul meu ma taie așa: lucrul cu oamenii, ce-i mai minunat ca omul...omul și arta! Vreau să fac artă dar nu mă simt la înălțime...știu atîtea despre teatru, înțeleg mare parte a fenomenului dar nu am curajul să fac spectacol, pe când alții care sunt paraleli o fac de minune. Câteodată am senzația că pângaresc fiecare colțișor de cultură și că nu am dreptul să opinez asupra ceea ce au creat alții. Cu toate acestea privesc în jur și mă îngrozesc de ceea ce observ: văd oameni minunați care se pierd, se strică asemeni merelor din coș, mere care au în mijlocul lor un putregai...dar nu este acesta lucrul grav...este grav că văd cum putrezesc și nu luptă, se lasă stricți cu mândrie, de parcă ar muri pentru binele omenirii. Intenționat sau nu am ajuns la pasiunea vieții mele din ultimii ani: teatrul. Și aici problema nu este pasiunea, ci obsesia care s-a creat pe fondul pasiunii...
Așa-i întotdeauna...ne obsedăm de chestii pe care nu ar trebuii să le tratăm așa...puritatea lucrului se pierde când devine obsesie...puritatea lucrului se pierde când i se deconspiră misterul...
Puritatea...puritatea am pierdut-o...și onestitatea!
Cu toate cele mi-am amintit un citat cehovian pe care l-am văzut cândva la un status: ”ce nervoși suntem cu toții!Ce nervoși! Și câtă dragoste...”

Scannerul meu induplecabil

2009-11-03T22:23:00.000+02:00

Am fost înzestrată fără voie cu un scanner. O idioțenie care nu-mi dă voie să privesc firesc un om, să îl descopăr treptat. Mă surprind uneori mergând pe stradă și gândindu-mă ce probleme are femeia aia de își ascunde frumusețea sau de privește în gol...e imposibil să nu privesc un om și să nu îmi fac 1000 de scenarii ale traumelor sale și culmea este că e patologică toată treab afiindcă mă întorc acasă și mă gândesc în continuare la persoana care mi-a atras atenția. Azi de dimineață a fost o chestie penibilă foarte...s-a urcat unuț în autobuz și eu aveam o reprezentare despre un tip și la un moment dat am crezut ca e el...și am stat cu ochii pe om tot drumul...ce și-o fi zis? Nu mă interesează, eu trebuia să asemăn niște sentimente unui om și doar cu un singur reper...locul unde locuiește. Omul nu era cel pe care îl căutam..sau mă rog, așa cred.
De multe ori m-am înșelat în privința oamenilor...pe cei de proastă calitate îi iert ușor și uneori ceilalți îmi arată că detin ceva informație...
P.S.:Bravo unei persoane care a arătat cât e de puternică!

Piele de tutun

2009-11-01T23:57:00.000+02:00

I-am urmărit atent fiecare gest, fiecare expresie, mimica în totalitate...am absorbit ușor fiecare cuvânt...pentru că întotdeauna m-a impresionat. Mi-a vorbit urât, a fost câteodată bădăran, da, este exact cuvântul. Nu-mi aduc aminte dacă i-am auzit întâi vorbind de el sau întâi l-am cunoscut...cert este că odată m-a jignit teribil și nu mi-a păsat, altă dată a părut îngâmfat...de fapt îi este o mare și profundă teamă.
Azi când pielea mea emană mirosul greu de tutun...azi simt cum miros a tutun de mii de fumători îngândurați...azi m-a atins și am tresărit. De ce? Nu stiu! Si-apoi am evitat să mă mai atingă...s-o fi gândit că îmi repugnă? e treaba lui ce s-a gândit!
Și totuși eu de ce am tresărit?

Sibiu-partea a II-a

2009-10-29T19:21:00.003+02:00

Aici oaia rătăcitoare!
Da, am fost o oaie rătăcitoare! Și sunt mândră, culmea!
În prima zi de Sibiu mi-am făcut miliarde de griji...așa sunt eu, stil mai matern...
am luat decizia să mă rup puțin fiindcă altfel aș fi înnebunit...în plus ideea de colindat o zi întreagă prin mall nu îmi surâdea și de ce să nu recunosc, eram dornică să cunosc oameni noi și creativi...oameni pentru suflet și minte.
Am hoinărit toată ziua prin oraș cu prieten vechi și cunoștință nouă...fascinantă. M-am jucat cu lupii albi și am plâns de milă ursului...apoi am fost la cine cu fetele, adică m-am alăturat grupului...apoi iar am plecat și iar m-am alăturat.
M-am gândit aproape tot timpul că e urât ce fac...dar mi-a trecut brusc...cine spune că e urât să faci ce simți? Ei bine, nimeni, aș vrea să-l văd pe cel care aruncă prima piatră. și totuși e ciudat, eu am sărit peste reguli, eu care întotdeauna mă supuneam orbește și mă sacrificam de dragul ”patriei”...NU, am reușit să trec peste și m-am simțit EXTRAORDINAR...apoi mi-a spus că din toată fanfaronada aceasta eu am fost cea mai câștigată fiindcă am făcut strict ce mi-a permis cheful și bunul plac...atunci am recunoscut o parte din mine acolo...
Am făcut multe lucruri sâmbăta aceea...am cunoscut oamenii din poveștile cu studenți și viață boemă, am ascultat povești spuse profesional și am văzut Sibiul cu avarii!

Întoarcerea a fost dureroasă...imagini mi se derulau prin minte și din interior țâșnea un râs întârziat...dar cu repulsie, repulsie ciudată, amestecată cu dor și tristețe. Amărăciune de melancolie...atât de vizibilă că s-a văzut...mi-e tare dor de tata, dor de-ăla de nu se-alină cu nimic...nici măcar cu aspirină, Tamponată!

CamPanie...electorală

2009-10-27T14:43:00.000+02:00

Să delimităm conceptele (că așa am învățat 4 ani lungi și grei):
Paniu/panie=adjectiv folosit de bunica mea pentru a exprima nebunia/prostia/ignoranța
Construcția deosebită în titlu semnifică în traducere liberă că toată tevatura electorală este cam panie.
Să nu credeți că eu am o problemă nervoasă sau că mă deranjează modul unor indivizi de a se evidenția în societatea aceasta decăzută. Departe de mine dorința aceasta josnică ;))
Plecând pe firul de pânză de păianjen al istoriei contemporane, aflați că ieri mă duceam liniștită la școală cu un ”chiloțel”(adică microbuz în limbajul clasei a 12-a B de la Cantacuzino). Eu în situația dată ori ascult ce vorbesc ceilalți călători (pentru amuzament, nu de curioasă), ori privesc oamenii grăbiți de pe stradă. În ziua aceea am ales a II-a variantă și nu am regretat=)): din curtea unei autogari ieșea țanțoș ca un cocoș un microbuz roșu, roșu; uitându-mă mai atent observ cărui fapt se datorează culoarea fierbine, tot microbuzul era acoperit cu afișe electorale, autocolante fraților, și geamurile...doar parbrizul din față scăpase de asemenea tratament josnic. După ce am râs copios, atrăgând NEvoit atenția celorlalți călători, m-am gândit serios la consecințele catastrofale:
- simpatizanții altor formațiuni politice pot intra în colaps sau și mai rău, pot suferi un atac de furie;
- femeile care-l simpatizează pe individ pot face adevărate crize de isterie, pot divorța chiar de soții lor cocoși de dragul altui moș, așadar oameni buni, dacă nevestele vin acasă cu chef de ”harță”, este din cauza elementului masculin atât de evident;
- să ne amintim de terapia culorilor, citeam undeva că un om care o fost lăsat într-o cameră cu lumină roșie a făcut infarct...așadar cardiacii pot suferi un atac de cord;

Nu pot...NU mai POT să suport!!!
-

Fascinația umană

2009-10-26T17:58:00.001+02:00

Oamenii sunt sursă nesecată de mister. Sărind peste weekend, de asta mă ocup în partea a2a din Sibiu, am să scriu despre ceea ce azi m-a surprins fantastic: o profesoară și paralela între doi artiști plastici.
Avem în școală o profesoară valoroasă pe care nu o respectă nimeni...poate că este puțin introvertită, își iese din fire câteodată și mai are câteva chestii, de aceea a fost catalogată drept ciudată. Mă rog, ficare cum reușește să o vadă! Ei bine astăzi am vorbit cu profa aceasta, care mie mi se pare o enciclopedie, despre literatura rusă și mai ales despre Bulgakov și faimoasa lui carte ”Maestrul și Margareta”. Mă rog...nu e prima dată când vorbesc chestii de genul cu dânsa...uimirea mi-a fost mare în clipa în care mi-a spus că o să-și învețe copilul ceva...nu m-aș fi gândit în veci că ar vrea un copil...
Apoi am plecat la o chestie despre artele plastice și mi-a fost dat să văd doi oameni cu aceeași meserie, fiind opuși. Ambii artiști plastici. Diferența dintre ei era starea, unul boem, celălalt familist...li se citea pe față neplăcerea reciprocă...cât de interesant a fost să îi studiez...
Și pentru că în timp ce scriam postul mi-au mai fost date două motive umane, m-am gandit să declar ziua de azi ”ziua oamnenilor”.
Un tip din licem m-a uimit, s-a jucat cu mintea mea și nu mi-am dat seama decât foarte puțin că plănuiește ceva, dar nu ce...
Si acum să scriu despre un mister pe care îl aflu puțin câte puțin...pentru că i-am spus că mp uimește și cred că acum mă lasă să-i aflu din mistere...cu toată intenția...dar extratextul?

SIBIU- partea I

2009-10-25T20:36:00.000+02:00

FAUST. Faust de Gothe, Faust de Purcărete.
Faust după doi ani de așteptare...Faust la fără un minut.
Am așteptat Faust doi ani, doi ani în care am tocit cărarea spre port.ro zi de zi. Întotdeauna era prea târziu, niciodată nu mai erau bilete. Stabilim, prin vot, că doar deh, democrație, majoraul clasei la Sibiu...în aceeași zi pornesc iar spre site și ce să văd? surpriza surprizelor, Faust se arăta în aceeași zi, la aceeași oră...MI-NU-NAT. Facem rost de bilete, stabilim plecarea, să ajungem mai devreme, să fiu sigură că ajung. Toate bune și frumoase pănâ când am văzut, paralizată și cu șiroaie de lacrimi care se revărsau prim barbă, cum mașina care mă ducea spre spectacol întârzie 5 minute, 10...apoi 50 și în final apare calmă după o oră.
M-am mințit frumos pe toată durata drumului: ”e timp! e timp!” da, este dacă nu facem miliarde de opriri...
Seb suna și îmi spunea că nu ajung, biletele trebuiau luate din partea cealaltă a orașului, se făcuse 18.20 și domnul șofer propune o oprire la 15 km de Sibiu...a urmat criză acută de isterie : ”NU NE OPRIM NICĂIERI FIINDĂ O SĂ CADĂ SIBIUL PE MINE”. Nu a oprit dar se mișca asemeni unui melc...obosit. În timp ce-mi înghițeam lacrimile disperate urlu ca o apucată să se oprească la prima statie de taxiuri. Am luat un taxi și fugi după bilete. Ajungi la locul destinat și biletele te așteaptă de fapt la spectacol...vai, vai, vai, au ajuns înainte...și eu întârziasem deja...aveam 10 minute să traversez Sibiul...și reușeam în 5 minute dacă nu s-ar fi făcut roșu la fiecare semafor care-mi ieșea în cale. Înaintea mea se desfășura complotul absolut, eu vorbeam ca o meliță, nu știu cum m-a suportat șoferul...Bianca mă încuraja, oamenii sunau că se intră în sală și eu nu ajung...taximetristul nu găsea hala...fără două minute și noi în ceață absolută...
Un minut mai târziu am aflat că iar apare piedica...omul care fugise cu mine prin tot orașul și își riscase permisul de conducere, nu avea să-mi dea rest...ei bine vă plătesc după spectacol.
Aleargă, aleargă, mai repede, uite niște oameni, depășește-i, este fără un minut...dintr-o dată se face lumina, îl văd pe Seb și aud ca prin vis :”cei care au bilete să intre”. Nu pot să descriu ce am sințit în acel moment, având în vedere că simțeam cum îmi explodează capul și cum mă durea stomacul de la agitație...
Am intrat calm în sală, orice pericul trecuse, îmi asumasem convenția.
Vraja s-a rupt și cortina a cazut trasă de însuși diavolul...am fost în iad...am fost manipulați și înșelați, fascinați, captați, puși în situația de a gândi și a decodifica semne ascunse ușor.
Vizual și auditiv spectacolul a fost complet și complex.
de la furie la disperare, de la satisfacție la dezgust, rând pe rând am simțit de toate...și taina vieții și a morții...alegeri eronatE de dragul de a crește...

Să se aleagă poezia preferată!

2009-10-19T20:54:00.000+03:00

Am de trimis undeva o poezie și nu mă decid...nu pentru că toate sunt bune sau nu....pur și simplu nu știu ce să aleg...câteva opinii?
A) Descătușare

E noapte-pustiu
și cercul din jur nu se lărgește!
Din vorbe precare lanțul
ușor depășește și golul de aer
care descrește
încet prevestește
și fluturi și goluri...

Și-acum suntem doi
cu fluturi și goluri
stomacul e plin de decoruri
sinistre
și roz prăfuit de vremea
pierdută-n zadar cu dulceață...
de crin parfumat
cu mirosul femeii
de dragoste plină...
o frunte senină
se simte pe drumul
pavat cu-n ratat de trecut-

Depravat!
din fluturi si goluri format.

B)Devreme l-am văzut
TRECÂND!
transfigurat-neliniștit mergea
încet.
Nestăvilit primea priviri
crescânde, curioase și pustii.
Acolo-n capăt o lumină,
ademenea privirea sa.

Ușor, ușor
din labirint scăpa...

esența-Vieții era acolo
la sfârșit de cale.
Privirea gri-ochi cenușii.

C) Lunatic

Selena plângea.
Plângea și dorea
ca toată iubirea
să fie la ea,
dar nu se gândea
că nimeni
de-aceea cu ea nu ar vrea
iubirea din piață
să ia.

Se uită în spate
nu vede nimic.
Începe să plângă
n-aude nimic.
O arde,
și țipă
nimic și nimic
ci totul
în tot se ridică,
se face nimic...

Selena se duce acolo
și
cîntă ceva:
ea vede nimicul
cum iese din ea.
Se uită și urlă
de groază nebună.

Speranța aude
și pleacă și ea.
Cu spaimă de fată
nemaritată...
Uite nimicul
...
Cum fuge de ea.

D)Joc nocturn

Mă jucam.

Erai în urmă,

Încercai să mă prizi…

în zadar.

Mă afundam în întuneric

Arborii mă conduceau spre abis

Infinitul era aproape

Spre plus sau spre minus?

Am prins curaj,

am întors privirea

Eram sigură că ești acolo

Intuiția m-a înșelat.

Ți-era prea greu să mă găsești

Am realizat, am înțeles

“De ce-ul?”

Te pierd pe tine?

Mă pierd pe mine!

Suntem același.

Suflete-opuse în același trup.

De jur-împrejur

întuneric...

Întunericul înseamnă necunoscut...

De ce mi-e teamă să-l înfrunt?

E) VID

Te privesc în ochi…

se spune:

“sunt sufletu”

Privirea goală….

Suflet gol?

Te ating…

te-mbrățișez…

te sărut…

Nu simt nimic?

Nimic, nici măcar …

nimic?!

O lacrimă

îmi străbate chipul

Alunecă ușor,

Îmi limpezește dorul

nimic,

sunt la fel

aceeași eu

eu dinaintea ta...

E tot ce mi-am dorit

E tot ce am vrut…

acum nu mai vreau

Mereu mister…

Mereu eu...

Și tu...acolo...

Undeva...

Nicăieri...vid.

F) Umbre

Erați acolo,

Mi-ați influentat copilăria.

Trecut…UMBRE!
Sunteți acum, aici,

Îmi influențați adolescenta.

Prezent...UMBRE!

Oare veți fi atunci, acolo?

Îmi veți influența,

tinerețeatea, maturitatea, bătrânețea?

Viitor…UMBRE?

Umbre albe, umbre gri, umbre negre

CULORI

Aceleași umbre.

Umbrele trecutului...

În celulele țesutului...

Provoacă tragic, comic, creștere, dispreț, iubire!

Rememorare sau imaginație?

Absurd...abstract...

Abis...NEcunoscut...

Oare vis să fie?

…

Reverie?!

G) Iubirea

Iubirea se ducea acasă…

Iubirea are casă?

Ea este pe tot Pământul și…

Noi o maltratăm!

Unii o cerșesc...alții o disprețuiesc

Toți o doresc…

Și când o găsesc nu o recunosc…

Amuzant

Iubirea venea de acasă…

Iubirea nu are casă…

E bine…e bine…

Ce e bine?

E bine ca iubirea nu are casă!

Unicul caz în lume…

E bine ca nu are casă…

Oricum e rară,

Dacă ar avea casă…

Nu am mai găsi-o niciodată!

Cât pesimism,

Sau realism?

Poate e optimism…

Nu, cu siguranță e pesimism-realism-optimism!

Ciudat…da, iubirea e ciudată:

O oferim cui nu trebuie

O primim de unde vine

Și o dorim de unde nu se poate

Sau de unde nu se merită?

Dacă…iar dacă?

Dacă o analizam bine,

Se aseamănă perfect cu noi,

Cu oamenii…

Dar…perfecțiunea nu există…

Atunci iubirea exista?
ă

Sau e excepția care confirmă regula?

Fără excepții, fără preconcepții

Fără…fără tine…

Nu-i iubire?

Fără mine e iubire?

Fără mine cu siguranță nu-i iubire

Nu-i speranță

Nu-i, nu-i nimic?

Dar ce spun eu aici?

La mine nu-i nimic fără tine

Și

La tine nu-i nimic fără mine

Așa că nu suntem nimic unul fără celălalt

Nimic…nimic…nimic

Unul fără altul nu suntem nimic

Sau poate eu nu sunt nimic fără tine

Poate…tu ești totul fără mine

Sau poate nici tu nu ești nimic fără mine

AMUZANT!

FOARTE AMUZANT!!

EXTREM DE AMUZANT!!!

Cum? Ce este amuzant?

Da, iubirea este și amuzantă

Când nu există doare,

Când există doare,

Când există doar în anumite momente doare…

Mereu doare?

Nu!Nu!Nu!

Imposibil

Nu doare mereu!

Ea face bine mereu…

Trebuie, trebuie?

Da, trebuie să știi…

Pur și simplu cum să iubești!

Dar…unde înveți cum să iubești?

Ah…mmmm…..hmm….

Complicat…

Nimeni nu te învata cum să iubești…

Și totuși…

De unde știm cum să iubim?

Insinct?

Reflex?

Nu știu…

Tot ce știu e că iubim…

Este unica certitudine

Unica!

IUBIREA…

Iubirea…iubirea nu se-nvață!

Iubirea se…iubește!

Primele trei sunt de acum...restul ce cativa ani...

2009-10-18T23:05:00.000+03:00

Imi place sa ma plimb prin ploaie.Imi place sa ma duc sau sa ma intorc de la teatru...prin ploaie!
Credeam, pana azi, ca oamenii ca mine ies din casa pe ploaie, ca ei simt nevoia sa se curete de regrete cu ploaie...M-am inselat! Azi ma indreptam linistita spre teatru si vad un homo sapiens, parea om de familie, cu nevasta si copii acasa, de vreo 45 de ani, ma intreaba cat e ceasul, eu simpatica ii raspund, simt ca se holbeaza ca vitelul la poarta noua, doar ca eu nu sunt poarta si nici noua(...sunt veche de cativa ani, de cand m-am deprins cu rautatea oamenilor) si incep sa ma grabesc. el ma striga si-mi spune libidinos:”iubito poti sa te uiti la mine cand ma masturbez?” Copilul inocent aici de fata s-a speriat si nu a putul decat sa articuleze indignat ”nu!tu nu esti normal?” si a inceput sa fuga. Idiotul, nu al lui Dostoievski, imi spune :”nu mai merge in fata mea ca te murdaresc pe haine”. Nu pot sa reproduc in cuvinte ceea ce mi-a strafulgerat vizual tot trupul, nu pot reproduce greata si spaima...si mi-am dat seama ca nu e asa cum am crezut, ca am scapat de multe lucruri in toate serile cand plecam pe jos acasa...
O sa-mi inghit micile pofte de plimbari nocturne sau prin ploaie...e primejdios si nu stiu cum as reactiona...

Furie.

2009-10-16T16:48:00.000+03:00

Sunt făcută dintr-un aluat ciudat...99% hrană pentru suflet străin, dar am un procent de venin letal. Am cuvintele grele, apăsătoare și crude câteodată...așa rănesc dacă sunt călcată pe coadă. Veninul meu nu are antidot pentru că actionează atât de repede încât nu există timp de reflecție.
Am o limbă ascuțită și un cinism amar...câteodată regret, altădată nu.
Mi-amintesc de lucruri pe care le-am aruncat cu ani în urmă și care nu s-au vindecat, lucruri care acum îmi rod ca niște larve conștiința...
Azi m-am abținut, am înghițit propriul venin și a durut, încă mai doare...însă eu am un mecanism de autoapărare care mă salveaza totuși de la moarte...las veninul să curgă sub formă de lacrimi...și urlu în toate punctele cardinale, urlu atât de tare încat e imperceptibil...
Cred că aceste stări sunt așa un fel de ”fond nelatin”, latent, care iese imediat ce i se dă ocazia...și vindecă sau rănește...depinde de circumstanțe.

Despre oameni...

2009-10-15T16:41:00.000+03:00

Nu, nu o să mă apuc să critic populația Terrei...nici gând!Nu sunt judecător...
Azi a fost una din zilele ciudate în care m-am simțit înșelată, prostită...fraierită este mai degrabă cuvântul. Mă întorceam dezamăgită și îngândurată de la școală câ zăresc o femeie mignonă, îmbrăcată relativ bine care ținea o pungă strâns în mână, ca și cum acolo era comoara lumii. Lângă femeie un câine jucăuș și aparent blând care se tot întindea spre punga ei, moment în care ea foarte serioasa se uită la cățel și-i spune: ”Hai! Hai! Nu fi rău, că tu nu ești om”.
Eu am rămas înmărmurită...și am dezlegat o taină!

Incipit de insomnie cu muze

2009-10-12T21:21:00.000+03:00

Am nopți în care nu adorm decât după o așteptare de maxim două ore...nopțile de felul acesta sunt inspirate și-aduc în mintea mea poezii din cuvinte disparate...așa pur și simplu fără să le gândesc...probabil frustrări ieșite din inconștient după o luptă acerbă.
Nu au titlu...poate cândva am să gasesc vreunul.
I. E noapte-pustiu
și cercul din jur nu se lărgește!
Din vorbe precare lanțul
ușor depășește și golul de aer
care descrește
încet prevestește
și fluturi și goluri...

Și-acum suntem doi
cu fluturi și goluri
stomacul e plin de decoruri
sinistre
și roz prăfuit de vremea
pierdută-n zadar cu dulceață...
de crin parfumat
cu mirosul femeii
de dragoste plină...
o frunte senină
se simte pe drumul
pavat cu-n ratat de trecut-

Depravat!
din fluturi si goluri format.

II. Devreme l-am văzut
TRECÂND!
transfigurat-neliniștit mergea
încet.
Nestăvilit primea priviri
crescânde, curioase și pustii.
Acolo-n capăt o lumină,
ademenea privirea sa.

Ușor, ușor
din labirint scăpa...

esența-Vieții era acolo
la sfârșit de cale.
Privirea gri-ochi cenușii.

III. Selena plângea.
Plângea și dorea
ca toată iubirea
să fie la ea,
dar nu se gândea
că nimeni
de-aceea cu ea nu ar vrea
iubirea din piață
să ia.

Se uită în spate
nu vede nimic.
Începe să plângă
n-aude nimic.
O arde,
și țipă
nimic și nimic
ci totul
în tot se ridică,
se face nimic...

Selena se duce acolo
și
cîntă ceva:
ea vede nimicul
cum iese din ea.
Se uită și urlă
de groază nebună.

Speranța aude
și pleacă și ea.
Cu spaimă de fată
nemaritată...
Uite nimicul
...
Cum fuge de ea.

Homeostazie profesorală!

2009-10-12T21:02:00.000+03:00

Din fragedă pruncie=)) am avut oroare la superioritatea exprimată a cadrelor didactice, niciodată nu am suportat expresii ca:
- ”deocamdată catalogul este la mine”;
- ”dacă vreau eu vă demonstrez ca nu știți nimic și vă las pe toamnă”;
- ”aici eu am puterea”;
desigur...pentru că eu nu înghit aceste expresii, am avut parte de cel puțin un profesor/an care să facă o afirmatie asemănătoare...ei bine, se pare că-i tradiție și tradiția trebuie respectată.
Desigur întotdeauna există cineva care trebuie să rămână în aceeași stare...

Sunt cumva in Raid?

2009-10-07T22:54:00.000+03:00

Este fenomenal cum numerele mele de telefon ajung la diversi indivizi...saptamana trecuta ma suna Vali pe Cosmote...dar e putin educat, suna cu numar, stie cine sunt, ma rog, din auzite...am povestit despre asta anterior. Azi, surpriza, suna Gigi domnule care vrea cu Oana...ori eu de Oana n-am niciun pic. Asta suna pe Vodafone, cu Nr privat si imi spune ca vrea ”sa ne frecam”(oh Doamne) ca mi-a dat bani azi...sa ma duc la el sau sa-i inapoiez banii. Eu ca nu sunt Oana, el ca a vorbit cu mine si ca sunt ... ma rog... m-a jignit grandios. Eu ii inchid, el suna...eu ii resping...el suna. Dambovitean nu e...dupa accent e ardelean...sau banatean...daca unul din Timisoara are o legatura cu aceste evenimente il strang de gat...
Se pare ca astazi este ziua telefoanelor private...fetele i-au sunat pe cei de la matrimoniale...Gigi s-a gandit ca ar fi cazul sa nu raman fara companie nocturna!
OMG, ce-am facut ca sa merit asta?

Ce-as face daca peste doua zile as muri?

2009-10-07T19:31:00.000+03:00

Am primit stafeta de la Daduta ( http://www.denise-dumitrascu.blogspot.com/ ).

Inca de cand am vazut titlul colegei mele am stat o clipa si m-am gandit oarecum trist adar resemnata...toti murim mai devreme sau mai tarziu...asadar eu cam asta as face:

- as organiza o petrecere unde invitati ar fi toti cunoscutii mei;

- as spune tuturor oamenilor ce simt pentru ei;

- mi-as cere scuze pentru toate nimicurile pentru care nu mi-am cerut niciodata scuze desi imi rod constiinta;

- as pleca de nebuna pe strada...as merge pana nu m-ar mai tine picioarele zambind fiecarui om pe care-l intalnesc (asta o fac din cand in cand, dar nu pana la epuizare);

- nu as dormi deloc, ce sens are daca o sa o fac apoi o eternitate?

- as scrie tot ce simt sau imi amintesc ca as fi simtit vreodata;

- as imbratisa pe toata lumea;

- as face ceva interzis de lege, orice lucru, dar sa nu pun in pericol siguranta nimanui;

Si l-as plati pe un anume actor sa joace spectacolul meu preferat doar pentru mine!

P.S.: desenul este un cadou de la un profesor magnific. L-am pus aici fiindca mi se pare important modul in care ne traim ceea ce avem de trait...nu ne putem alege cat, dar putem alege cum!

.

2009-10-05T22:06:00.000+03:00

De cand am inceput sa cresc ma cert cu mama pe tema bagat bani in buzunarele medicilor si altora ca ei.
Ei bine nu spune nimeni sa nu-i faci un cadou sau ceva de genul...ma rog, de placere dar si asta doar daca insisti...nu stiu, nu vreau sa fiu absurda, stiu ca au salariile mici dar atunci trebuia sa faca alta facultate...ca un om care a terminat medicina e destul de inteligent incat sa faca orice altceva. Intotdeauna am crezut ca meseriile de medic, profesor, preot, se fac din pasiune, nu pentru castig...asadar daca asta iti doresti asuma-ti consecintele dar fa-ti treaba bine. Am rabufnit fiindca e a2a oara intr-o luna cand un medic nu se ocupa de un pacient cunoscut mie pentru ca nu are cum sa-l plateasca...cum adica nu-l plateste? Pai el pt ce ia salariu? Pt ce opresc bani din salariile celor care lucreaza? Pt ce??? Si vina este a noastra fiindca-i incurajam...daca nu ar mai da nimeni bani, nu ar mai avea tupeul sa ceara...si iar puteti spune ca sunt absurda fiindca omul da bani din disperare si bla, bla, bla...dar din disperare as face eu un circ monstruos si un mare tam-tam.
Si mama spune ca da si ce vreau sa lasam oamenii sa moara? Nu, nu vreau sa moar aniciun om care mai are o sansa...doar ca in clipa in care omul are o sansa si medicul e I-DI-OT atunci tot moare fiindca maria sa medicul a asteptat bani si a ratat clipa in care-l putea salva...indignarea mea a depasit orice grad de suportabilitate.
P.S.: am vazut si medici care nu accepta nici macar o floare...si ei da, se numesc medici, ceilalti...sa se apuce de altceva.

Idee

2009-10-05T11:09:00.000+03:00

Cateodata am grija de Mario...are 2 ani si ceva. Ne uitam impreuna la desene, desenam, citim sau ne jucam cu masinuta lui Batman :D.Zilele trecute am invatat despre "cel mai de pret dar al prieteniei."
Exista multe moduri de a iubi care diverg din faptul ca iubim in toate relatiile interpersonale. Iubim prieteneste, iubim familial, iubim pasional, iubim in toate felurile!
Insa lucrurile se complica atunci cand iubim si sufocam iubind...iubim sufocand si deja ajungem la mementul in care doar noi iubim...
Prietenia este asa un fel de piedestal al iubirii, un liant intre oameni si iubire, ba chiar la un moment dat cele doua componente ajung sa coexiste intr-un singur fenomen si vine momentul in care ne intrebam de ce tine sau nu o "iubiroprietenie".
Si aflu eu din desenele animate ca la baza oricarei relatii e libertatea...ce poate fi mai linistitor decat iubire prin libertate? Ei bine nu stiu daca se poate mai bine de-atat fiindca in momentul incare omul este liber, nu este constrans si daca nu este constrans este apt sa actioneze dupa bunul plac, sa ia decizii favorabile pentru el si restul...
Si-atunci darul cel mai de pret al prieteniei e LIBERTATEA...sa-i lasam pe cei pe care-i iubim sa ia deciziile cele mai bune, sa-i ajutam dar sa nu-i constrangem, sa-i indrumam doar pana la punctul in care stiu sa se indrume singuri in functie de ceea ce simt...
IUBITI-VA LIBER!

Cand se intrece limita...

2009-10-04T17:04:00.000+03:00

Dormeam...suna telefonul...nu stiu, cine stie, poate e el fiindca i-am dat mesaj si nu are credit, ma suna de undeva...raspund:
- Alo, ce faci(si-mi spune prenumele)?
- Bine, dormeam, dar cine esti, ce vrei si de unde ai numarul meu de telefon?
- Un baiat.
- Atunci mai Baiatule, tocmai m-ai trezit...
Si-a cerut scuze dar degeaba...dupa ce ca adorm destul de greu si daca ma trezesc nu reusesc sa ma intorc in vis...
A doua zi mesaje...stres, stres, stres...are numarul de la un cunoscut, necunoscut de-al meu!
Pana la urma sun pe cineva sa aflu ce si cum...cine e "trezitorul stresant", aflu si decid ca e cazul sa termine fiindca deja jocul nu mai are reguli de bun-simt si se exagereaza cu intimitatea...omul ala imi vorbea ca si cum m-ar fi cunoscut de o vesnicie si ceva.
Pana la urma vine ideea salvatoare, ca doar un barbat stie cum se scapa de alt barbat.
Zis si facut! Aplic eu tot ce mi s-a spus, asta dupa ce am fost nepoliticoasa, nesimtita si multe altele si...a tinut exact o zi, desi nu-i raspund la telefon si mesaje, omul insista, ma suna cu inversunare fiindca, spune el, a luat numarul meu din greseala si sigur e mana destinului...
OH, DA! Asadar omu-i disperat...si s-a suparat cand i-am afirmat!

Prostie in invatamant

2009-09-30T21:59:00.001+03:00

A trecut mult timp de cand nu m-am infuriat pe ministerul educatiei...
Azi, dupa 3 saptamani de predat-scris-citit se aproba schimbarea materiilor de profil...si noi suntem obligati sa reluam materi ade anul trecut, cei de-a 11-a la fel doar pentru ca reprezentantii ”prestigioasei institutii” nu stiu ca o reforma se aplica de la clasa a9a...
De BAC nu discut fiindca m-as enerva exagerat si am nevoie de neuroni pentru mai mult timp!
Avand in vedere ca aia (ministrul) nici macar nu stia ca Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica nu mai este de cateva zeci de ani I.A.T.C.

2009-09-26T23:29:00.000+03:00

Florena e o fetita ca oricare alta.

O fetita noua intr-un oras ruinat,

O fetita cuminte intr-un judet pervers,

O fetita pura intr-o tara perfida

si sufera!

Ca i-au furat...idealul.

Ca i-au ranit...amorul.

Ca i-au lovit...crezul.

Si de ceva vreme incoace, de anul trecut, de cand am auzit "Ce, timpul e dator cuiva?" ma tot gandesc la timp...si spatiu! Daca timpul nu se repeta, spatiul ramane mult timp acelasi...intr-o zi, in curtea spitalului mi-a trecut prin cap ideea ca banca pe care stau eu cunoaste milioane de povesti, triste sau vesele, placute sau neplacute, moarte si viata, iubire si nepasare...banca aceea stia si povestea mea...i-am spus-o fara sa-mi doresc sa o afle...i-am spus-o alteia, dar banca nu are degete de acoperit urechile...

Si locuri stau martore timpului...

Si locuri stiu povestea tuturor...

Si locuri nasc trecut de timp pierdut...

Si locuri pun pecetea pe secret...

Si locuri vin si locuri trec...din timp in timp se si petrec!

pzds(prima zi de scoala)

2009-09-14T20:32:00.000+03:00

In prima zi de scoala am fost la balci, la Titu, cu trenul...personal. Si cu patru gagici fara bilet. Vine "nasha", eu ma sperii desi eram singra cu bilet...fetele tocmai se intorceau de la tigara, intra ditamai femeia, cu un ruj rosu, strident din cale-afara si spune: Hei fetito nu stii ca nu ai voie sa fumezi? Daca iti dau 5 milioane amenda? Scrie si pe bilet ca fumatul este interzis!", noi toate zambeam...bine ca scrie pe bilet...ea nu are asa ceva...la care "nasha" continua " Nu e pacat de fata asta a ta asa frumoasa?". Dau fetele acolo ce era de dat si apae papitoiul numarul 1, un tip pe care nu am vrut sa-l primim cu noi in compartiment de teama. Totdrumul a facut mima la geam, desi putea sa mearga in alt compartiment, sa stea si el linistit, dar nu a vrut si pace.

Apoi balciul propriu-zis mi-a amintit de copilaria la tara, de momentele petrecute alaturi de ceilalti, de trecerea necontenita a timpul...mi-a amintit ca am crescut, ca nu ma mai pot ascunde, ca e necesar sa iau decizii si ca mai am un singur an de scoala, alaturi de zapacitele astea care-mi sunt atat de dragi.

Drumul spre casa a fost o cursa contra cronometru...dar am ajus cu bine, impreuna.

P.S.: Elly o sa-si i aun tren, sa merem la mare cu el.("hai fetelor la mare cu trenul meu, e la linia 2")

.

2009-09-13T22:42:00.001+03:00

De ceva vreme-ncoace ni s-au stricat cuvintele...nu am putea strica totul folosind cuvinte stricate...riscam sa ne stricam si noi usor, usor, din interior spre exterior pentru ca asa se strica omul...din interior spre exterior...ca de', sufletul e mai sensibil si se strica mai repede, are o imunitate scazuta, nu se apara de durere. Pentru suflet nu s-au inventat vitamine fortifiante, daca reuseste cineva...pfff...ala o sa fie cel mai bogat om din Univers: toate "Sufletfarmaciile" ar fi obligate sa functioneze cu program prelungit...industria aceasta ar cuceri lumea si ar da bursa peste cap...pastila s-ar numi "Sufletofen"-tableta cu ibuprofen pentru dureri de suflet sau "Heartfen"=)), de cand cu globalizarea asta.

A fi sau nu ipocrit

2009-09-12T22:56:00.000+03:00

Fi oricum numai iporit nu.
Nu te ajuta cu nimic sa fi ipocrit. Eu pur si simplu nu inteleg de ce oamenii se tem sa se arate exact asa cum sunt, de ce isi poarta masti atat de diferite, de ce fac compromisuri doar pentru a fi pe placul altora. Cei carora le placi, le placi oricum, te vor corecta, iti vor spune cand li se pare ca ai gresit dar te vor lua asa cum esti si le vei multumi.
Nu e nicio minune sa inseli audienta cu idei culese din carti...de-aia ne-am degradat...
Nu e niciun miracol razbunarea...de-aia suntem tampi...
Nu se termina razboiul din lume daca nu recunosti ce/cine esti...
Pe mine ma irita ipocrizia...totusi o sa incerc sa inteleg mai bine fenomenul...tema de rest de viata.

pfff...

2009-09-12T14:11:00.000+03:00

Natura artificiala a omului e mister...e taina a Universului si mai ales e...durere.

2009-09-11T18:38:00.000+03:00

Cateodata am idei geniale si sunt pe strada...pacat...se pierd ideile geniale. Apoi sunt acasa si nu mai am idei geniale...ba mai rau...le uit pe cele avute anterior.
Azi sunt vesle, maine sunt trista si poimaine, asa dintr-o data sunt exuberanta. Si in acelasi ritm mi se schimba optiunile in ceea ce priveste facultatea. Si dupa ce ca mi-e mie greu fiindca nu stiu ce vreau mai vin si X sau Y sa-mi spuna ca aia care vor sa faca regie se pregatesc dintr-a 9a si ca bla, bla, bla...
Tocmai a intrat C, o prietena draga sa-mi spuna ce sunt in horoscopul arab (cutit) si in cel japonez (soare) =)) , as putea scrie un roman: De la soare la cutit de BICA. Dej aaberez "maxim" cum ar spune Mary care de 2 zile citeste...si citeste...si nu se mai opreste din citit...
Si eu tot intre a face sau nu teatru ma situez...
Acum ma intreb...cum e cu daruirea? Aseara imi povestea despre un spectacol fascinant in care se daruia fara a cere nimic in schimb...fara aplauze finale, fara nimic, dupa ce i se daruia, spectactorul era dus afara din sala...fascinant...intr-o epoca in care nimeni nu daruieste nimic, ei au daruit totul, s-au daruit TOTAL...unei adunaturi de necunoscuti...oare au invatat ceva? Unul a invatat dar restul?Sau macar jumatate?
Daruirea este atat de ieftina si totusi atat de rara...
Haideti sa daruim!!!

=))

2009-09-11T00:03:00.000+03:00

Asteapta, asteapta, asteapta, asteapta, asteapta...
Sigur nu o sa apara persoana pe care o astepti...apar oameni mult mai interesanti...si grijulii...si...si...nu judeca un om care sufera.

...

2009-09-06T12:42:00.000+03:00

Am renuntat la blog...azi scriu pentru ele!

Nu semanam una cu cealalta deloc....dar suntem omogene. Mai avem un an de facut tampenii demne de povestit nepotilor...mai avem un an sa demonstram ca nu avem limite, ca nu ne vindecam, ca ne sustinem punctul de vedere pana la cer si-napoi, ca nu renuntam orice-ar fi si ca da, noi suntem clasa problema din peda fiindca avem personalitate domnule.

Profesorii nostrii sunt cei mai tristi...de 3 ani se chinuie sa renunte la noi dar nu o fac dintr-un motiv sau altul...sau pentru ca nu ar mai avea cine sa ne predea. Eu cred ca sunt doar amenitati barbare...oamenii astia ne santajeaza si spera sa ne si pese.

De-aia nu se fuma in anexa, nu se coafeaza lumea in fiecare pauza=)) lamine in banca...daca am priza:((...in clasa a10a uscam jeansii pe calorifer...

Ce s-ar face ei fara noi? Nu ar avea ce discuta in cancelarie fiindca noi suntem minunate, creative, inteligente...avem si tocilare...si pitzipoance...avem de toate!

2009-06-28T00:09:00.000+03:00

Eva. Renaşterea

Actul I

Scena 1

Este întuneric, doar razele lunii care patrund printre gratiile unei ferestre lasă să se vadă o fată dormind.
- NUUU! NUUU! Lasă-mă în pace, nu pune mâma pe mine, termină!(se aude printre hohote de plâns)
Se aud paşi grăbiţi. Fata coboară din pat şi se ascunde sub o măsuţă. Se deschide uşa şi în întuneric se distinge o siluetă feminină.
- Eva ? Eva, unde eşti ? Eva…(fata stă nemişcată sub masă, abia respiră, încercând să-şi controleze lacrimile şi suspinul)
- Mamă, mamă tu eşti?
- Da...ieşi de acolo, vino la mine!(spune blând, deschizându-şi braţele)
- Nu, pleacă, să nu te văd, a fost numai vina ta...
- Iar vorbeşti prostii, termină odată, nu eu te-am dat afară din casă, tu ai plecat !
- Să nu te văd, dispari !!! (mama iese trântind uşa, încercând să-şi stăpânească plânsul)

Scena 2

Eva se ridică şi iese din cameră, merge la bucătărie unde mama ei fumează şi îşi mişcă piciorul mecanic, bătând nervos în podea.
- Scuză-mă…
- Poate că ai dreptate…a fost şi vina mea…trebuia să te supraveghez mai bine…am fost prea bună cu tine!
- Vezi, vezi că iar începi cu tâmpeniile, chiar nu realizezi?
- CEEE ?
- Păi de ce crezi tu că am plecat ? Că niciodată nu ai fost mulţumită, mereu ai avut ceva de comentat, am făcut curat dar nu am spălat vasele, am spălat vasele dar nu am măturat, am măturat d nu am şters şi praful şi tot aşa zi de zi…cine crezi tu că suportă 17 ani acelaşi ritual de urlete şi ţipete ?(spune Eva nervoasă dar fără să ridice tonul, mai mult ironică decât isterică, gesticulând excesiv, imitându-şi mama).
- …
- Ţi-au ajuns vreodată laudele ? Ţi-au ajuns vreodată premiile ? Nimic nu te-a mulţumit !
- Ăăă...eu voiam să fac om din tine...habar n-ai cât m-am sacrificat după ce a murit taicătu!
- De parcă tata a murit din cauza mea...mereu ai avut aceeaşi scuză, lasă-l pe tata liniştit şi recunoaşte odată că eşti veşnic nemulţumită!
- Nu mai vorbi prostii! Ce ştii tu? Eşti o copilă de 19 ani care a crezut prea mult în dragoste şi...
- Nu-i deloc aşa, din cauza ta am plecat.
- Ţi-am oferit totul!
- Nu aveam nevoie de bani...nu m-ai apreciat, nu m-ai înţeles...nu ştii nimic despre mine, absolut nimic!
- Asta crezi tu... Am plecat. N-am cu cine. Eşti un copil.

Scena 3

Eva ia telefonul de pe masă. Formează febril un număr de telefon şi fiindcă interlocutorul nu răspunde se enervează şi aruncă telefonul pe masă.
După câteva clipe telefonul sună:
- Ştiam eu!(gândeşte cu voce tare). Alo!
- Da, eu te-am sunat, pot să vin mâine la tine?
- ...
- Nu, nu am păţit nimic, dar aş vrea să mai ies din casă.
- ...
- Pe la 11 e bine?
- ...
- Da, nu-ţi face griji, iau un taxi.
- ...
- Ok, te pup! Pa!
Închide telefonul cu o urmă vizibilă de fericire pe chip şi se întoarce în pat.

Actul II

Scena 1

- Unde pleci?
- Am treabă.
- Ce treabă?
- Nu te interesează!
- Din moment ce te-am întrebat...
- Mă duc în oraş.
- Aşa elegantă ?
- Am plecat !(iese trântind uşa)

Scena 2

Eva iese din scara blocului. La celălat bloc, un grup de 3 tineri stau pe scări şi mănâncă seminţe, cum se obişnuieşte în cartierele periferice.
Unul dintre baieţi fluieră şi îi spune:
- Hei papuşă, ce faci?
- ...
- Nu mai bagi lumea în seamă? Ai uitat de unde ai plecat?
Văzând că nu răspunde se adresează celorlalţi:
- Astea fac ce fac şi apoi vin aici să se dea mari doamne, nici măcar nu mai salută, a dracu îngâmfată!
- Prostă, ce vrei, dacă era vreo minune nu făcea ce a făcut.
- Hai mai băieţi nu exageraţi că eu am fost coleg cu ea şi de generală şi de liceu şi era printre cei mai buni din clasă, deşteaptă, şi pe deasupra mai e şi frumoasă.
- Degeaba e aşa dacă au dus-o ăia la produs, acum îşi pune rochii elegante şi înainte umbla cu fuste scurte şi tricouri decoltate, cine mai era ca ea?
- Tre’ să recunoşti că îţi cam pare rău ca nu te-a băgat niciodată în seamă, te lăudai că o să ai cea mai frumoasă blondă din cartier şi ţi-a suflat-o ăla.
Băieţii încep să râdă. În tot acest timp Eva se îndreaptă spre staţia de taxiuri, pe faţa ei se citeşte o îngrijorare evidentă, îşi freacă mâinile.

Scena 3

Se urcă în taxi.
- La hală în micro 11.
- Imediat domniţă.

Scena 4

- Bună, ce faci?
- Bună, te aşteptam, cum te simţi?
- Nu prea bine dar e normal să fie aşa…
- Ia zi…ai vorbit? Cât dă?
- 10000 de euro…mai mult nu, au fost categorici.
- Doar atât, atunci pică, tu cât opreşti? Crezi că nu te ştiu?
- Vezi că nu mă joc cu tine, dacă vrei aşa, dacă nu…tu decizi, dar pe mine nu mă încurcă nimeni. Ştii bine ce a păţit aia…(ameninţător)
- Păi, băi, măcar 15 000…că nu-i dau orice; nu-i un câine.
- Taci căţea ce eşti, crezi că nu le ştiu eu pe astea de teapa ta? 10000 şi gata!(spune apucând-o de mână şi bruscând-o). Hai şterge-o de aici, mă cauţi când mai e puţin.Vezi că o păţeşti! Nimeni nu-şi bate joc de Bosu’, ai înţeles?
- Dda…
- Hai, marş!
- Nu-mi vorbi aşa că eşti la mâna mea!
- DISPARI PROASTO!!!

Scena 5

Eva se întoarce pe jos spre casă:
Dacă nu i-l dau, Bosu’ e capabil să mă omoare…ba nu, nu cred că e atât de nebun…mai bine nu mă încurcam cu el. Îşi mângâie abdomenul şi spune: ştii că ai început să-mi fi drag? Păcat că trebuie să te dau, dar poate acolo o să-ţi fie mai bine, în plus nu am cu ce să te cresc şi nu cred că aş putea vreodată să te suport ştiind cum ai apărut…mama nu te-ar accepta…
- Hei, Eva, ce mai faci? Nu te-am mai văzut de o veşnicie!
- Bună(spune Eva tresărind, smulsă din lumea gândurilor ei)
- Nu ştiam că te-ai întors, ce faci, cum te mai simţi, puteai şi tu să dai un telefon…
- Nu mai am numărul tău…(spune oarecum ruşinată)
- Păi nu l-am schimbat…mi-era dor de tine, nu am mai avut o prietenă ca tine!
Eva începe să plângă.
- Ştii, Maria, nu te-am ascultat…, acum este prea târziu, ai tu grijă de viaţa ta…
- Termină Eva, eu mă bucur mult să te revăd, haide, povesteşte-mi…vino la o cafea la mine acasă, sunt singură, nu mai stau cu Florina.
- Nu, mă grăbesc.
- Haide, măcar o juma’ de oră, te rog!
- Fie…(nu este convinsă însă cedează)

Scena 6

Acasă la Maria, la masa din bucătărie.
Eva stă pe scaun cu privirea pierdută, capul plecat şi fumează o ţigară. După câteva clipe de tăcere apăsătoare în care unicul zgomot este provocat de zumzetul unei muşte:
- Aveai dreptate, nu era nicio urmă infimă de dragoste, a vrut doar să profite…
- Îmi pare nespus de rău, mi-aş fi dorit să nu fie aşa şi să fiu eu cea care se înşală.
- Stai liniştită, tu ţi-ai făcut datoria, eu am greşit(continuă să urmărească un punct din podea).
- Ce-a fost a trecut, spune-mi acum ce faci, cum eşti?
- Sunt bine, am reuşit să scap de acolo dar totuşi mi-e frică…dacă reuşeşte să iasă de la puşcărie şi vine să mă caute?
- Nu te îngrijora degeaba, a văzut cât eşti de puternică!
- S-o crezi tu! E un nenorocit! M-a obligat să fac cele mai scârboase lucruri, m-a tratat ca pe o cârpă!
- Uită toate astea şi ia-o de la capăt!
- Cum să o fac, noapte de noapte mă trezesc urlând! Visez că iar mă ţine încuiată în casă, că iar vin toţi boşorogii şi mă sărută(pleacă repede la baie şi varsă, Maria se duce după ea şi are lacrimi în ochi).
- Pff câte a trebuit să înduri!(o mângâie pe cap şi o ajută să se întoarcă la bucătărie)
- Am scăpat de acolo dar rana aia a putrezit şi nu se mai vindecă…în plus…(se opreşte brusc şi îşi acoperă instinctiv gura)
- În plus ce?
- Nimic…
- Spune, simt că îmi ascunzi ceva, te cunosc de când eram mici, ai uitat?
- Nu, nimic, scap eu şi de asta! Nu ştiu ce să fac, aş vrea să-mi termin măcar liceul…
- Păi ce mai aştepţi, înscrie-te la şcoală!
- Nu e aşa de simplu, în oraşul acesta mic toată lumea ştie ce s-a întâmplat, o să am probleme, abia am ieşit azi pe stradă că au şi început să strige după mine.
- Or să uite, îţi garantez, mai lasă-i puţin, abia te-ai întors.
- Nu or să uite, nu am nicio şansă aici, niciun viitor, mai bine muream…
- Termină cu prostiile(îi dă o palmă), trezeşte-te la realitate, nu mori când vrei tu, gândeşte-te puţin, uite ce prostii zici!
- …
- Crezi că viaţa e uşoară? Eu a trebuit să mă descurc singură de la 15 ani…tu măcar ai avut-o pe maică-ta.
- Ca să-mi distrugă viaţa!
- Taci, fată, că uite ea te-a primit înapoi şi are grijă de tine, nerecunoscătoare-o!
- Poate că ai dreptate într-un fel, dar tot mi-a distrus viaţa.
- Măcar a avut cine…măcar ai cunoscut-o…
- Iartă-mă…nu am vrut să te rănesc…
- Nu contează, eu am înţeles deja ce s-a întâmplat, acum important este să înţelegi şi tu că nu e sfârşitul lumii! Ai toată viaţa înainte! Eşti tânără, frumoasă, deşteaptă!
- Însărcinată…(foloseşte un ton foarte slab, aproape nu se aude ce spune)
- CUM????(întreabă Maria crezând că nu a auzit bine)
- În-săr-ci-na-tă!(repetă clar şi despicat Eva)
- Cu cine?
- Nu ştiu!
- Imposibil!
- Aveam şi 5 clienţi pe noapte…
- …
- De unde vrei să ştiu al cui e? Pe unii dintre ei i-am văzut o singură dată în viaţă…
- Ce ai de gând să faci?Avortezi?
- Nu, îl vând!
- Cum să-l vinzi? Ce, e o jucărie?
- Am vorbit deja, îl vând unora care nu pot avea copii.
- E sânge din sângele tău!
- E rezultatul unui viol!
- Ai zis că nu ştii al cui e!
- Toţi m-au violat!
- Dar e totuşi copilul tău!
- Îl dau şi gata, nu vreau să sufere şi el ca mine că nu are tată. Ce vrei să-i spun când va fi mare? Că mama lui a fost o prostituată şi el este rezultatul unui viol? Dacă-l păstrez, o să-mi amintească toată viaţa ce s-a întâmplat şi nu vreau…îl urăsc!!!
- Cum să-l urăşti? Face parte din tine, creşte acolo în interiorul tău!
- Mai bine să nu ştie, poate o să aibă o viaţă frumoasă alături de oamenii aia, am auzit că sunt bogaţi, nu foarte dar au ceva bani.
- Eşti sigură că or să-ţi iubească copilul?
- În mod sigur mai mult decât îl iubesc eu, nu înţelegi că nu îl vreau?
- Să spui asta când ai să-l ţi în braţe!
- Nu o să-l ţin niciodată în braţe, nu vreau nici măcar să-l văd, or să-l ia înainte să mă trezesc eu!
- Este o mare greşeală, ai să regreţi toată viaţa!
- Acum trebuie să văd cum fac să nu afle mama…nu aş putea să locuiesc cu tine până nasc?
- NU! Nu am de gând să fiu complice la o asemenea faptă!
- Te rog!!!Eşti singura mea salvare!
Maria se gândeşte că astfel ar putea să o convingă să renunţe la planul ei monstruos şi acceptă.
- Ok…dar nu vreau să mă implici în afacerea asta.
- Bine, mă duc acasă să-mi iau câte ceva şi mă întorc.

Scena 7

- Te-ai întors? Unde ai stat atât?
- Nu e treaba ta!
- Mi-am făcut griji!
- M-am întâlnit cu Maria…
- Ce bine, ar fi foarte frumos să reluaţi prietenia, deşi…
- Mamă, termină, nu mai bate apropouri din astea, Maria nu are nicio problemă, nu o interesează gura lumii.
- Păi ar trebui să o intereseze că cine se-aseamănă se-adună.
- Vezi că mă mut la ea o vreme, să nu mă cauţi, lasă-mă în pace, dacă vreau te caut eu, CLAR?
- Cum îndrăzneşti, sunt mama ta, am tot dreptul!
- Nu vreau să te am în preajmă o vreme, e spre binele amândurora!(se duce în camera ei, ia câteva lucruri şi pleacă fără să mai spună nimic, doamna Popescu iese în urma ei)
- Eva, vino înapoi! (Eva nici măcar nu se uită în urmă)
Vecinii încep să şuşotească.
- Săraca Popeasca, după ce că a rămas văduvă de tânără şi s-a dedicat în totalitate copilului…
- Face fi’sa ce a văzut la mă’sa!
- Când ai văzut tu că a călcat femeia asta strâmb?
- Ehehe, de câte ori ieşeau bărbaţi de la ea…
- Nu mai minţi că e păcat de Dumnezeu!
- Nu mint!
- Eşti o bârfitoare!
Se apropie doamna Popescu şi discuţia rămâne suspendată.
- Bună ziua!
- Bună ziua vecină!

Actul III

Scena 1

Maria şi Eva sunt la masă, sună telefonul:
- E Bosu’!(spune Maria speriată)
- Răspund eu!
- Nu, se va supăra mai tare, stai puţin, fă linişte că-l dau pe difuzor. Să nu scoţi un sunet!
- Bine, hai răspunde odată!
- Alo! Da?
- Ce faci prinţeso, de ce nu m-ai sunat?
- Mâncam…
- Marfa mea ce face?
- Care marfă?
- Nu te preface că nu ştii! Nu îmi strica ziua că azi m-am trezit bine-dispus(tipă ameninţător în telefon)
- Păi nu înţeleg ce vrei să spui…nu mai urla aşa că nu sunt surdă!
- Ia uite ce tupeu are fetiţa, te-a educat bine idioata de Maria, ia să-i zici şi ei că nu-mi scapă, tot o prind eu odată!(râde ironic)
- Termină, cu Maria ce ai?(spune cu voce tremurândă, pe chip i se citeşte îngrijorarea)
- Avem noi socoteli mai vechi…ştie ea, dar să revenim la oile noastre! Când naşti?
- Nu mai sunt însărcinată!
- Nu minţii că te-am văzut zilele trecute la piaţă, aveai ditamai burta!
- Ţi-am zis să nu ieşi din casă(spune Maria uitând că Bosu’ aude tot, apoi îşi pune mâna la gură)
- Ce-a fost asta? M-ai dat pe difuzor?
- Nu!
- Ba da, am auzit!
- Gândeam cu voce tare!
- Eşti mai proastă decât credeam…să nu te joci cu mine că vă omor pe amândouă, clar?
- Da…
- Acum că ne-am înţeles, zi-mi când naşti!
- Peste două săptămâni…
- Ai fost la doctor, copilul e sănătos?
- Da, e bine…
- Te mai caut eu, să nu încerci nimic că o păţiţi amândouă(începe iar să râdă malefic şi închide înainte ca Eva să mai poată spune ceva)

Scena 2

- Aoleu, nu puteai să taci?
- De ce dracu ai ieşit din casă?
- Mă plictiseam, nu mai puteam să stau închisă, aveam nevoie de aer.
- Da, uite că te-a văzut ăsta şi acum nu mai ai scăpare…
- Dar cu tine ce are?
- Eh…poveste veche…
- Înţeleg…frustratul…
- Acum trebuie să ne gândim la ceva…ce-i spunem?
- Că a murit la naştere!
- Nu o să creadă, mai ales acum că ne-a prins cu minciuna.
- În plus mai e şi ală acolo, ne supraveghează 24 din 24.
- Cine? Nu mi-ai spus nimic…
- N-am vrut să te îngrijorez…
- Trebuia să mă anunţi! Eşti inconştientă!
- Mai am să-ţi spun ceva…
- CEEEEE???
- A ieşit şi Cosmin din închisoare…
- CUM? Şi-a ispaşit pedepsa?
- Nu, a avut un avocat bun, a dat şpagă şi gata, l-au eliberat condiţionat.
- De unde ştii?
- M-a sunat zilele trecute.
- De-aia erai atât de stresată?
- Nu numai…mă gândeam că ar fi mai bine să îi dau copilul şi gata.
- Eşti nebună, nu-i dai nimic, sunăm poliţia!
- Nu, că atunci pic şi eu, ce naiba, nu gândeşti?
- Le spunem că te obligă, că vrea să-ţi facă rău, vedem noi.
- Dacă e pe mână cu ei?
- Măcar am încercat…
- Ăsta e capabil să ne omoare pe amândouă!
- Am un prieten în poliţie, l-am ajutat mult, a avut o grămadă de probleme.
- Nu! Nu! Nu!
- Bine, cum vrei tu…

Scena 3

- Mă doare rău burta!!!
- Ai contracţii(spune Maria după ce pune mâna pe pântecul Evei), naşti Eva!
- Cum să nasc? Sună salvarea, nu pot să nasc aici!
În secunda următoare se aud buşituri în uşă, cele două se sperie, iar Eva începe să plângă, îşi bagă capul în pernă ca să nu se audă, îşi strânge pumnii de durere, se zvârcoleşte în pat.
Se aude o buşitură puternică, cele două îşi dau seama că cineva a spart uşa. Apare Bosu’, fetele îşi dau seama că e el deoarece lumina lunii lasă la vedere cicatricea de pe obrazul drept.
- Ce faci prinţeso, n-ai născut? Nu ştiţi să răspundeţi la uşă?
- Cum ai intrat? Ieşi sau chem poliţia!!!
- Ia cheam-o!
Maria pune mâna pe telefon, iar el se năpusteşte asupra ei. În timp ce se luptă cei doi, Eva începe să strige de durere:
- Nasc, nu vreau să nasc aici!!!!!
- Ba aici naşti!!!
- Lasă-mă, dobitocule, să sun salvarea, altfel poate să moară şi copilul!
- Nici gând! Du-te să-mi aduci un prosop şi nişte apă!
Maria pleacă şi în clipa următoare se întoarce cu un pistol în mână, ia telefonul cu pistolul îndreptat spre el, sună salvarea, apoi poliţia însă într-un moment de neatenţie Bosu’ o imobilizează, cei doi se luptă, se aud sirenele poliţiei şi ale salvării.
- Terminaţi odată, pleacă nenorocitule că nu mai ai scăpare! Las-o în pace!
- Mai bine înfund puşcăria decât să o las teafără!
Bosu’ o ia ostatică pe Maria, aceasta face o răsucire bruscă, apare poliţia, se aude o împuşcătură şi cade cortina.