Iarna-sinestezie

Ninge...ninge infinit...fără resort...fără suport...ninge parcă pentru a acoperi cu " alb, alb, alb” întreg pământul...întregul Pământ...și în Africa ninge...ninge invizibil, altfel ar deveni totul gri, cromatic vorbind. Ar ajunge Africa precum o Românie comunistă: gri, gri, gri...toamnă gri. Și cum să se facă iarna gri, dacă toamna e gri? De-atâtea griuri colorate!

Termic vorbind la fel e peste tot...interior-exterior! Afară ca-nauntru...

Olfactiv? Olfactiv, iarna are mirosul ei aparte, de mere coapte, foc și vin cu scorțișoară.
De undeva, din amintiri...se aud râsete, clopoței și colinde, acompaniate în surdină de suferința lemnelor care trosnesc casă de casă, sobă de sobă...”vrei să-ți fac un ceai de tei?”...o voce caldă, a bunicii.
În albul static freamătă copii...copii de viață plini, de visuri plini, de puritate plini.

Lumini și umbre se ascund și pier

Mister și viață se-mpletesc și cer...

Și-acolo-n depărtare o umbră luminează-o casă

O casă fără masă!

Și alții...

Sunt atât de ciudată și totuși mă integrez atât de ușor...mă încred în prima impresie dar accept că pot greși, că nimeni nu e atât de bun sau rău pe cât pare, totuși, de fiecare dată când am simțit pe cineva aproape, s-a legat o prietenie la nivel straniu de înalt.
Vrând-nevrând eu, sau ei, există persoane care ajung din prima linie la ”și alții”, iar persoane care fac tocmai invers...probabil și eu mă perind între first și  ”și alții”, pare a fi încă o lege nescrisă a firii...

De ceva vreme-ncoace mi s-au stricat din nou cuvintele...gândesc într-un vid fabulos, nu pot să coc nimic și dorm degeaba...nici de ciocolată nu-mi mai arde. Simt așa cum sunt secătuită de energie deși nu o cheltui pe nimic concret...stau și mă gândesc și uit să nu mă mai gândesc. De ce floarea aia e galbenă și nu verde, dacă îmi pierd 3 ani din viață, dacă nu e bine, dacă nu e rău, de ce așa și nu invers...pentru că pai de-aia...
vacanța s-a terminat și la ora asta mă milogesc de mama să iasă 10 minute cu mine din casă fiindcă mă sufocă pereții asemeni unei perne mari și grele...care naște vid între ea și ceea ce atinge...și dacă nu am trăi în porcăria asta de lume, acum aș pleca singură, de nebună, pe străzi...să văd și să simt...

Am dormit, am dormit, am dormit...
Acum e vremea să mă trezesc și conotativ și denotativ, să-mi împărtășesc din mine câte puțin și să-mi respect promisiunea.
 Așadar, cele 10 lucruri la care țin, de care nu m-aș despărți, care îmi ghidează viața, momentan, sunt:
- acordă atenție oricărui lucru/eveniment din jurul tău, nu se știe niciodată când ai nevoie de experiența respectivă;
- ține minte că fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare gând al tău, influențează într-un anumit moment, într-un anume fel, viața altcuiva la fel cum o influențează și pe a ta;
- ai răbdare, vei primi exact atunc când ai nevoie și când nu te aștepți, altfel cum ai putea aprecia?
- iubește-i și respectă-i pe oameni așa cum sunt, uneori nu e vina lor că  așa au crescut și tu nu ai dreptul să arunci prima piatră;
- învață autentic și just ce înseamnă moral/valoare/ideal;
- nu uita că din familie ai plecat, că ești ceea ce ești și datorită lor, respectă-i;
- urmează-ți drumul fără să te temi că altcineva are să te abată...fiecare are de îndeplinit ceva;
- ai încredre în tine și în ceea ce poți;
- dacă poți, ajută, dacă nu, nu face rău;
- lasă ușa  deschisă pentru orice și oricine.

Aici mă opresc, fiindcă nu am voie decât  10 lucrușoare...ordinea este irelevantă, de-aia nici nu le-am numerotat.

Fiecare...cu ce n-are

Am o vagă senzație de deja-vu...la începutul vacanței cineva se găsește ba să-mi blocheze contul de yahoo(asta s-a întâmplat data trecută), ba să îmi schimbe parola ambelor id-uri. Scopul și durata? Habar n-am! Poate că sunt eu vreo vedetă sau vreo persoană periculoasă și în clipa aceasta nu realizez deoarece am o pană de memorie...
Ei bine fiecare cu bucățica lui de inteligență și cu neuronii din ne-dotare...
Bina că vacanța următoare este abia peste 2 luni...

P.S.: Dacă nu ai, nu încerca să demonstrezi acest fapt, poate oamenii nu-și vor da seama...
P.S.S: La creier mă refeream...

Fluturi în stomac...tremurat...senzație de leșin...amețeală...oare?
De 3 ani îmi tot spune mătușa că ”înfloresc”, mă schimb în bine, sunt fericită...și că nu cumva sunt îndrăgostită...eu că nu și nu...Azi în sfârșit mi-am dat seama...iubesc, iubesc atât de profund încât am ajuns la obsesie...fac sevraj, mă apucă niște crize cumplite, un dor nestăpânit, plec singură de nebună doar să văd.

Acolo și mirosul e altul fiindcă se respiră un alt aer, un aer plin de energie pură, creatoare, pozitivă. Și mirosul...o îmbătare chiar și pentru Grenouille. Chiar...dacă el ar fi existat acum, cu siguranță nu ar mai fi ucis acele fete...ar fi încercat să fure mireasma aceasta despre care vorbesc și pe care probabil o simt toți babel(ienii), căci de acolo a început tot amorul...și de la avertismentul sincer al domnului Horațiu(”copii, copii, aveți grijă că teatrul vă prinde și nu vă mai dă drumul!”).

Iubitul acesta al meu este iubit de mai multe iubite și nu, nu sunt geloasă deloc, îmi place chiar! De fiecare dată cînd cineva se îndrăgostește de el mă simt mândră. Dar mă gândesc: oare toți îl înțeleg asemeni mie?, oare toți îl iubesc asemeni  mie?, oare toți știu cu adevărat cât este de valoros?

Cert este că nu...aici nu se urlă, nu se mănâncă semințe, nuditatea este artă, nu prostituție și lista ar putea continua dar gradația își face apariția și nu vreau să ajung la haos.

Ei bine...azi a fost aniversarea teatrului...frumos, cu amintiri, cu goluri în stomac, cu durere, cu tristețe, cu uimire, cu bucurii, cu mândrie, cu protest artistic, cu oameni de cultură, câțiva păpușoi, spectacol, dedicație, lacrimi și aplauze, multe aplauze, atâtea câte merită!

P.S: Sunt îndrăgostită iremediabil de teatru.

P.S.S.: Îmi propun să scriu mai mult despre, mai ales că am recunoscut public!

O zi stranie...

Spre seară am început să mă pregătesc de teatru...eram agitată, avem senzația că ceva straniu are să se petreacă ceva ieșit din comun...am văzut prima pistă...și-apoi am văzut și restul...

P.S.:atât de wow încât...nu pot să scriu mai mult...