De fiecare dată când promit că o să scriu câte-n lună și-n stele se întâmplă să nu mai scriu o bună perioadă de vreme...la un moment dat uitasem de existența blogului, zilele trecute mi-am amintit...

Azi vreau să scriu despre cum au unii oameni pasiunea de a tăia aripi. În ultima vreme, cum m-am ridicat puțin să o iau din loc, cum cineva trosc, m-a lăsat cu spatele însângerat...fără aripi. Și nu știu cum se face că oamenii care taie aripi au mereu în dotare o foarfecă mare și ruginită în urma căreia se infectează rana...ca să se vindece greu și să lase urme, să nu uite omul că a avut cândva aripi și acum a rămas doar urma...

Tot în clasa aceasta sunt cei care destramă taine și magia. Ei deschid gura, le scapă o prostie și brusc totul se spulberă...oare de ce Universul complotează cu ei? Oare de ce? Mereu ajung la „de ce-ul?” penibil și fără rezolvare, doar cu reproșuri inutile...


P.S.: îmi vreau aripile și magia înapoi!

Nu credeam...

Pe principiul lui Eminovici care nu credea că va învăța să moară, nici eu nu credeam că o să se termine vreodată bacalaureatul și că eu o să învăț să nu scriu pe blog din lipsa timpului. Ei bine, mai era puțin și se împlinea o lună. Da, am fost stresată infinit. Da, încă mă tem până o să aflu rezultatele. Da, știu că nu mai este nimic de făcut.
Ei bine și ce dacă? Trecutul în memorie!

O să încep să scriu tot ce nu am scris dar am simțit...

Spectacol

Se pare că pe 13 iunie vine „Vremea dragostei (la Târgoviște fiindcă), vremea morții” e de mult!
Așadar, spectacol UNATC la Târgoviște, la Tony Bulandra, în regia Catincăi Drăgănescu și cu Răzvan Ropotan, târgoviștean.

Copiii născuți cu un an mai târziu

Copiii născuți imediat după noi sunt mi-nu-nați! Ieri mi s-au întâmplat 3 lucruri absolut șocante, cel puțin pentru mine:
1.  Îmi povestește un profesor că 4 tipe de la clasa a11-a s-au dus să se învoiască având aproximativ următorul discurs: ,,Bună  ziua! Domn profesor vă rugăm frumos să ne învoiți și pe noi 4 că știți...în viața colegei noastre a avut loc un eveniment important...trebuie să vorbim cu ea, să o lămurim...”.Profesorul se gândește desigur că este o treabă delicată, însă nu se poate abține să nu întrebe: ,,măi dar ce ați pățit, e totul în regulă, aveți nevoie de ajutor, de ceva?”; ele răspund cu mare seriozitate: ,,Nu domnu că sărbătorim un an de când asta mică și-a pierdut virginitatea.” poftim cultură, ce probleme au fetele din ziua de azi, probleme pentru care se învoiesc!
2. Mă duceam să mă întâlnesc cu o prietenă să-mi dea o carte. Ies din casă, îmbrăcată în rochie, niște puști jucau baschet în spatele blocului. Eu trec liniștită, mă uitam cu admirație chiar, îmi spuneam ia uite ce tare că stau toți și fac mișcare, râd, glumesc și alte chestii. La un moment dat mi se ridică rochia. M-am speriat, am tras de ea și când mă întorc îl văd pe unul dintre puști și apoi aud cum spune ,,i-am tras de fustă lu asta”. Eu tolerantă trec mai departe și-mi spun că sunt copii, îi las în pace. Iau cartea, mă întorc și desigur, prin același loc aceiași copii. Mă strigă tot tipul acela, eu îi răspund plină de nervi, la un moment dat începe omul să-și demonstreze competențele lingvistice în limba engleză prin înjurături, eu merg agale și îi dau de înțeles că nu înțeleg, un altul, ca un mascul care și-a dat seama că nu înțeleg, face greșeală să emită ,,sugi...”, eu liniștită mă întorc, și de la 10 m îi spun ,,HAI!” el crede că-i spun ,,hai-hai” adică îl reped, cum spune bunica, eu îl lămuresc și desigur omul tace...eu liniștită, amuzată de ce am putut să fac, îi spun ,,Vezi că ești prost?” și o ploaie de înjurături în urma mea...
3. Stăteam în mașină, pe o stradă, văd un copil care iese dintr-o casă și ascunde ceva la poartă. Își salută apoi părinții, se urcă pe bicicletă, se preface că pleacă, apoi se întoarce și ia sticla de cola cu un lichid roșiatic, vin sau vișinată...

Cam atât din cele ale celor cu un an mai mici...

Răspunsuri

Azi mi-am dat seama că răspunsurile întrebărilor noastre sunt întotdeauna în noi. Merg câteodată pe stradă și văd un gest, aud un cuvânt, iar în acel moment brusc aflu răspunsul unei întrebări care mă tulbură de zile-ntregi. Desigur, nu mă aștept niciodată să aflu soluția universală a tuturor lucrurilor ci doar a lucrurilor care mă macină în acel moment. Acum, din această situație, se naște o altă întrebare: oare nu cumva soluția este în mine și nu o pot atinge decât printr-un stimul?
Omul este o mare necunoscută dintr-o ecuație imposibil de rezolvat...

Pe oameni să nu-i cauți decât atunci când au nevoie de tine Cătălina...DECÂT ATUNCI!

Azi am aflat răspunsul faptelor mele....
Azi vreau să mă îndrăgostesc...
Azi mi-este teamă de Bac...
Azi mă gândesc la politică...
Azi mă îngrijorează viitorul...
Azi vreau un copil...
Azi plouă...
Azi citesc...
Azi văd...
Azi aud...
Azi ascult...
Azi încep să cresc...
Azi mi este dor...
Azi vreau Fior(d).

Azi e istorie e istorie și mâine e prezent...