Eva. Renaşterea

Actul I

Scena 1

Este întuneric, doar razele lunii care patrund printre gratiile unei ferestre lasă să se vadă o fată dormind.
- NUUU! NUUU! Lasă-mă în pace, nu pune mâma pe mine, termină!(se aude printre hohote de plâns)
Se aud paşi grăbiţi. Fata coboară din pat şi se ascunde sub o măsuţă. Se deschide uşa şi în întuneric se distinge o siluetă feminină.
- Eva ? Eva, unde eşti ? Eva…(fata stă nemişcată sub masă, abia respiră, încercând să-şi controleze lacrimile şi suspinul)
- Mamă, mamă tu eşti?
- Da...ieşi de acolo, vino la mine!(spune blând, deschizându-şi braţele)
- Nu, pleacă, să nu te văd, a fost numai vina ta...
- Iar vorbeşti prostii, termină odată, nu eu te-am dat afară din casă, tu ai plecat !
- Să nu te văd, dispari !!! (mama iese trântind uşa, încercând să-şi stăpânească plânsul)

Scena 2

Eva se ridică şi iese din cameră, merge la bucătărie unde mama ei fumează şi îşi mişcă piciorul mecanic, bătând nervos în podea.
- Scuză-mă…
- Poate că ai dreptate…a fost şi vina mea…trebuia să te supraveghez mai bine…am fost prea bună cu tine!
- Vezi, vezi că iar începi cu tâmpeniile, chiar nu realizezi?
- CEEE ?
- Păi de ce crezi tu că am plecat ? Că niciodată nu ai fost mulţumită, mereu ai avut ceva de comentat, am făcut curat dar nu am spălat vasele, am spălat vasele dar nu am măturat, am măturat d nu am şters şi praful şi tot aşa zi de zi…cine crezi tu că suportă 17 ani acelaşi ritual de urlete şi ţipete ?(spune Eva nervoasă dar fără să ridice tonul, mai mult ironică decât isterică, gesticulând excesiv, imitându-şi mama).
- …
- Ţi-au ajuns vreodată laudele ? Ţi-au ajuns vreodată premiile ? Nimic nu te-a mulţumit !
- Ăăă...eu voiam să fac om din tine...habar n-ai cât m-am sacrificat după ce a murit taicătu!
- De parcă tata a murit din cauza mea...mereu ai avut aceeaşi scuză, lasă-l pe tata liniştit şi recunoaşte odată că eşti veşnic nemulţumită!
- Nu mai vorbi prostii! Ce ştii tu? Eşti o copilă de 19 ani care a crezut prea mult în dragoste şi...
- Nu-i deloc aşa, din cauza ta am plecat.
- Ţi-am oferit totul!
- Nu aveam nevoie de bani...nu m-ai apreciat, nu m-ai înţeles...nu ştii nimic despre mine, absolut nimic!
- Asta crezi tu... Am plecat. N-am cu cine. Eşti un copil.

Scena 3

Eva ia telefonul de pe masă. Formează febril un număr de telefon şi fiindcă interlocutorul nu răspunde se enervează şi aruncă telefonul pe masă.
După câteva clipe telefonul sună:
- Ştiam eu!(gândeşte cu voce tare). Alo!
- Da, eu te-am sunat, pot să vin mâine la tine?
- ...
- Nu, nu am păţit nimic, dar aş vrea să mai ies din casă.
- ...
- Pe la 11 e bine?
- ...
- Da, nu-ţi face griji, iau un taxi.
- ...
- Ok, te pup! Pa!
Închide telefonul cu o urmă vizibilă de fericire pe chip şi se întoarce în pat.

Actul II

Scena 1

- Unde pleci?
- Am treabă.
- Ce treabă?
- Nu te interesează!
- Din moment ce te-am întrebat...
- Mă duc în oraş.
- Aşa elegantă ?
- Am plecat !(iese trântind uşa)

Scena 2

Eva iese din scara blocului. La celălat bloc, un grup de 3 tineri stau pe scări şi mănâncă seminţe, cum se obişnuieşte în cartierele periferice.
Unul dintre baieţi fluieră şi îi spune:
- Hei papuşă, ce faci?
- ...
- Nu mai bagi lumea în seamă? Ai uitat de unde ai plecat?
Văzând că nu răspunde se adresează celorlalţi:
- Astea fac ce fac şi apoi vin aici să se dea mari doamne, nici măcar nu mai salută, a dracu îngâmfată!
- Prostă, ce vrei, dacă era vreo minune nu făcea ce a făcut.
- Hai mai băieţi nu exageraţi că eu am fost coleg cu ea şi de generală şi de liceu şi era printre cei mai buni din clasă, deşteaptă, şi pe deasupra mai e şi frumoasă.
- Degeaba e aşa dacă au dus-o ăia la produs, acum îşi pune rochii elegante şi înainte umbla cu fuste scurte şi tricouri decoltate, cine mai era ca ea?
- Tre’ să recunoşti că îţi cam pare rău ca nu te-a băgat niciodată în seamă, te lăudai că o să ai cea mai frumoasă blondă din cartier şi ţi-a suflat-o ăla.
Băieţii încep să râdă. În tot acest timp Eva se îndreaptă spre staţia de taxiuri, pe faţa ei se citeşte o îngrijorare evidentă, îşi freacă mâinile.

Scena 3

Se urcă în taxi.
- La hală în micro 11.
- Imediat domniţă.

Scena 4

- Bună, ce faci?
- Bună, te aşteptam, cum te simţi?
- Nu prea bine dar e normal să fie aşa…
- Ia zi…ai vorbit? Cât dă?
- 10000 de euro…mai mult nu, au fost categorici.
- Doar atât, atunci pică, tu cât opreşti? Crezi că nu te ştiu?
- Vezi că nu mă joc cu tine, dacă vrei aşa, dacă nu…tu decizi, dar pe mine nu mă încurcă nimeni. Ştii bine ce a păţit aia…(ameninţător)
- Păi, băi, măcar 15 000…că nu-i dau orice; nu-i un câine.
- Taci căţea ce eşti, crezi că nu le ştiu eu pe astea de teapa ta? 10000 şi gata!(spune apucând-o de mână şi bruscând-o). Hai şterge-o de aici, mă cauţi când mai e puţin.Vezi că o păţeşti! Nimeni nu-şi bate joc de Bosu’, ai înţeles?
- Dda…
- Hai, marş!
- Nu-mi vorbi aşa că eşti la mâna mea!
- DISPARI PROASTO!!!

Scena 5

Eva se întoarce pe jos spre casă:
Dacă nu i-l dau, Bosu’ e capabil să mă omoare…ba nu, nu cred că e atât de nebun…mai bine nu mă încurcam cu el. Îşi mângâie abdomenul şi spune: ştii că ai început să-mi fi drag? Păcat că trebuie să te dau, dar poate acolo o să-ţi fie mai bine, în plus nu am cu ce să te cresc şi nu cred că aş putea vreodată să te suport ştiind cum ai apărut…mama nu te-ar accepta…
- Hei, Eva, ce mai faci? Nu te-am mai văzut de o veşnicie!
- Bună(spune Eva tresărind, smulsă din lumea gândurilor ei)
- Nu ştiam că te-ai întors, ce faci, cum te mai simţi, puteai şi tu să dai un telefon…
- Nu mai am numărul tău…(spune oarecum ruşinată)
- Păi nu l-am schimbat…mi-era dor de tine, nu am mai avut o prietenă ca tine!
Eva începe să plângă.
- Ştii, Maria, nu te-am ascultat…, acum este prea târziu, ai tu grijă de viaţa ta…
- Termină Eva, eu mă bucur mult să te revăd, haide, povesteşte-mi…vino la o cafea la mine acasă, sunt singură, nu mai stau cu Florina.
- Nu, mă grăbesc.
- Haide, măcar o juma’ de oră, te rog!
- Fie…(nu este convinsă însă cedează)

Scena 6

Acasă la Maria, la masa din bucătărie.
Eva stă pe scaun cu privirea pierdută, capul plecat şi fumează o ţigară. După câteva clipe de tăcere apăsătoare în care unicul zgomot este provocat de zumzetul unei muşte:
- Aveai dreptate, nu era nicio urmă infimă de dragoste, a vrut doar să profite…
- Îmi pare nespus de rău, mi-aş fi dorit să nu fie aşa şi să fiu eu cea care se înşală.
- Stai liniştită, tu ţi-ai făcut datoria, eu am greşit(continuă să urmărească un punct din podea).
- Ce-a fost a trecut, spune-mi acum ce faci, cum eşti?
- Sunt bine, am reuşit să scap de acolo dar totuşi mi-e frică…dacă reuşeşte să iasă de la puşcărie şi vine să mă caute?
- Nu te îngrijora degeaba, a văzut cât eşti de puternică!
- S-o crezi tu! E un nenorocit! M-a obligat să fac cele mai scârboase lucruri, m-a tratat ca pe o cârpă!
- Uită toate astea şi ia-o de la capăt!
- Cum să o fac, noapte de noapte mă trezesc urlând! Visez că iar mă ţine încuiată în casă, că iar vin toţi boşorogii şi mă sărută(pleacă repede la baie şi varsă, Maria se duce după ea şi are lacrimi în ochi).
- Pff câte a trebuit să înduri!(o mângâie pe cap şi o ajută să se întoarcă la bucătărie)
- Am scăpat de acolo dar rana aia a putrezit şi nu se mai vindecă…în plus…(se opreşte brusc şi îşi acoperă instinctiv gura)
- În plus ce?
- Nimic…
- Spune, simt că îmi ascunzi ceva, te cunosc de când eram mici, ai uitat?
- Nu, nimic, scap eu şi de asta! Nu ştiu ce să fac, aş vrea să-mi termin măcar liceul…
- Păi ce mai aştepţi, înscrie-te la şcoală!
- Nu e aşa de simplu, în oraşul acesta mic toată lumea ştie ce s-a întâmplat, o să am probleme, abia am ieşit azi pe stradă că au şi început să strige după mine.
- Or să uite, îţi garantez, mai lasă-i puţin, abia te-ai întors.
- Nu or să uite, nu am nicio şansă aici, niciun viitor, mai bine muream…
- Termină cu prostiile(îi dă o palmă), trezeşte-te la realitate, nu mori când vrei tu, gândeşte-te puţin, uite ce prostii zici!
- …
- Crezi că viaţa e uşoară? Eu a trebuit să mă descurc singură de la 15 ani…tu măcar ai avut-o pe maică-ta.
- Ca să-mi distrugă viaţa!
- Taci, fată, că uite ea te-a primit înapoi şi are grijă de tine, nerecunoscătoare-o!
- Poate că ai dreptate într-un fel, dar tot mi-a distrus viaţa.
- Măcar a avut cine…măcar ai cunoscut-o…
- Iartă-mă…nu am vrut să te rănesc…
- Nu contează, eu am înţeles deja ce s-a întâmplat, acum important este să înţelegi şi tu că nu e sfârşitul lumii! Ai toată viaţa înainte! Eşti tânără, frumoasă, deşteaptă!
- Însărcinată…(foloseşte un ton foarte slab, aproape nu se aude ce spune)
- CUM????(întreabă Maria crezând că nu a auzit bine)
- În-săr-ci-na-tă!(repetă clar şi despicat Eva)
- Cu cine?
- Nu ştiu!
- Imposibil!
- Aveam şi 5 clienţi pe noapte…
- …
- De unde vrei să ştiu al cui e? Pe unii dintre ei i-am văzut o singură dată în viaţă…
- Ce ai de gând să faci?Avortezi?
- Nu, îl vând!
- Cum să-l vinzi? Ce, e o jucărie?
- Am vorbit deja, îl vând unora care nu pot avea copii.
- E sânge din sângele tău!
- E rezultatul unui viol!
- Ai zis că nu ştii al cui e!
- Toţi m-au violat!
- Dar e totuşi copilul tău!
- Îl dau şi gata, nu vreau să sufere şi el ca mine că nu are tată. Ce vrei să-i spun când va fi mare? Că mama lui a fost o prostituată şi el este rezultatul unui viol? Dacă-l păstrez, o să-mi amintească toată viaţa ce s-a întâmplat şi nu vreau…îl urăsc!!!
- Cum să-l urăşti? Face parte din tine, creşte acolo în interiorul tău!
- Mai bine să nu ştie, poate o să aibă o viaţă frumoasă alături de oamenii aia, am auzit că sunt bogaţi, nu foarte dar au ceva bani.
- Eşti sigură că or să-ţi iubească copilul?
- În mod sigur mai mult decât îl iubesc eu, nu înţelegi că nu îl vreau?
- Să spui asta când ai să-l ţi în braţe!
- Nu o să-l ţin niciodată în braţe, nu vreau nici măcar să-l văd, or să-l ia înainte să mă trezesc eu!
- Este o mare greşeală, ai să regreţi toată viaţa!
- Acum trebuie să văd cum fac să nu afle mama…nu aş putea să locuiesc cu tine până nasc?
- NU! Nu am de gând să fiu complice la o asemenea faptă!
- Te rog!!!Eşti singura mea salvare!
Maria se gândeşte că astfel ar putea să o convingă să renunţe la planul ei monstruos şi acceptă.
- Ok…dar nu vreau să mă implici în afacerea asta.
- Bine, mă duc acasă să-mi iau câte ceva şi mă întorc.

Scena 7

- Te-ai întors? Unde ai stat atât?
- Nu e treaba ta!
- Mi-am făcut griji!
- M-am întâlnit cu Maria…
- Ce bine, ar fi foarte frumos să reluaţi prietenia, deşi…
- Mamă, termină, nu mai bate apropouri din astea, Maria nu are nicio problemă, nu o interesează gura lumii.
- Păi ar trebui să o intereseze că cine se-aseamănă se-adună.
- Vezi că mă mut la ea o vreme, să nu mă cauţi, lasă-mă în pace, dacă vreau te caut eu, CLAR?
- Cum îndrăzneşti, sunt mama ta, am tot dreptul!
- Nu vreau să te am în preajmă o vreme, e spre binele amândurora!(se duce în camera ei, ia câteva lucruri şi pleacă fără să mai spună nimic, doamna Popescu iese în urma ei)
- Eva, vino înapoi! (Eva nici măcar nu se uită în urmă)
Vecinii încep să şuşotească.
- Săraca Popeasca, după ce că a rămas văduvă de tânără şi s-a dedicat în totalitate copilului…
- Face fi’sa ce a văzut la mă’sa!
- Când ai văzut tu că a călcat femeia asta strâmb?
- Ehehe, de câte ori ieşeau bărbaţi de la ea…
- Nu mai minţi că e păcat de Dumnezeu!
- Nu mint!
- Eşti o bârfitoare!
Se apropie doamna Popescu şi discuţia rămâne suspendată.
- Bună ziua!
- Bună ziua vecină!

Actul III

Scena 1

Maria şi Eva sunt la masă, sună telefonul:
- E Bosu’!(spune Maria speriată)
- Răspund eu!
- Nu, se va supăra mai tare, stai puţin, fă linişte că-l dau pe difuzor. Să nu scoţi un sunet!
- Bine, hai răspunde odată!
- Alo! Da?
- Ce faci prinţeso, de ce nu m-ai sunat?
- Mâncam…
- Marfa mea ce face?
- Care marfă?
- Nu te preface că nu ştii! Nu îmi strica ziua că azi m-am trezit bine-dispus(tipă ameninţător în telefon)
- Păi nu înţeleg ce vrei să spui…nu mai urla aşa că nu sunt surdă!
- Ia uite ce tupeu are fetiţa, te-a educat bine idioata de Maria, ia să-i zici şi ei că nu-mi scapă, tot o prind eu odată!(râde ironic)
- Termină, cu Maria ce ai?(spune cu voce tremurândă, pe chip i se citeşte îngrijorarea)
- Avem noi socoteli mai vechi…ştie ea, dar să revenim la oile noastre! Când naşti?
- Nu mai sunt însărcinată!
- Nu minţii că te-am văzut zilele trecute la piaţă, aveai ditamai burta!
- Ţi-am zis să nu ieşi din casă(spune Maria uitând că Bosu’ aude tot, apoi îşi pune mâna la gură)
- Ce-a fost asta? M-ai dat pe difuzor?
- Nu!
- Ba da, am auzit!
- Gândeam cu voce tare!
- Eşti mai proastă decât credeam…să nu te joci cu mine că vă omor pe amândouă, clar?
- Da…
- Acum că ne-am înţeles, zi-mi când naşti!
- Peste două săptămâni…
- Ai fost la doctor, copilul e sănătos?
- Da, e bine…
- Te mai caut eu, să nu încerci nimic că o păţiţi amândouă(începe iar să râdă malefic şi închide înainte ca Eva să mai poată spune ceva)


Scena 2

- Aoleu, nu puteai să taci?
- De ce dracu ai ieşit din casă?
- Mă plictiseam, nu mai puteam să stau închisă, aveam nevoie de aer.
- Da, uite că te-a văzut ăsta şi acum nu mai ai scăpare…
- Dar cu tine ce are?
- Eh…poveste veche…
- Înţeleg…frustratul…
- Acum trebuie să ne gândim la ceva…ce-i spunem?
- Că a murit la naştere!
- Nu o să creadă, mai ales acum că ne-a prins cu minciuna.
- În plus mai e şi ală acolo, ne supraveghează 24 din 24.
- Cine? Nu mi-ai spus nimic…
- N-am vrut să te îngrijorez…
- Trebuia să mă anunţi! Eşti inconştientă!
- Mai am să-ţi spun ceva…
- CEEEEE???
- A ieşit şi Cosmin din închisoare…
- CUM? Şi-a ispaşit pedepsa?
- Nu, a avut un avocat bun, a dat şpagă şi gata, l-au eliberat condiţionat.
- De unde ştii?
- M-a sunat zilele trecute.
- De-aia erai atât de stresată?
- Nu numai…mă gândeam că ar fi mai bine să îi dau copilul şi gata.
- Eşti nebună, nu-i dai nimic, sunăm poliţia!
- Nu, că atunci pic şi eu, ce naiba, nu gândeşti?
- Le spunem că te obligă, că vrea să-ţi facă rău, vedem noi.
- Dacă e pe mână cu ei?
- Măcar am încercat…
- Ăsta e capabil să ne omoare pe amândouă!
- Am un prieten în poliţie, l-am ajutat mult, a avut o grămadă de probleme.
- Nu! Nu! Nu!
- Bine, cum vrei tu…


Scena 3

- Mă doare rău burta!!!
- Ai contracţii(spune Maria după ce pune mâna pe pântecul Evei), naşti Eva!
- Cum să nasc? Sună salvarea, nu pot să nasc aici!
În secunda următoare se aud buşituri în uşă, cele două se sperie, iar Eva începe să plângă, îşi bagă capul în pernă ca să nu se audă, îşi strânge pumnii de durere, se zvârcoleşte în pat.
Se aude o buşitură puternică, cele două îşi dau seama că cineva a spart uşa. Apare Bosu’, fetele îşi dau seama că e el deoarece lumina lunii lasă la vedere cicatricea de pe obrazul drept.
- Ce faci prinţeso, n-ai născut? Nu ştiţi să răspundeţi la uşă?
- Cum ai intrat? Ieşi sau chem poliţia!!!
- Ia cheam-o!
Maria pune mâna pe telefon, iar el se năpusteşte asupra ei. În timp ce se luptă cei doi, Eva începe să strige de durere:
- Nasc, nu vreau să nasc aici!!!!!
- Ba aici naşti!!!
- Lasă-mă, dobitocule, să sun salvarea, altfel poate să moară şi copilul!
- Nici gând! Du-te să-mi aduci un prosop şi nişte apă!
Maria pleacă şi în clipa următoare se întoarce cu un pistol în mână, ia telefonul cu pistolul îndreptat spre el, sună salvarea, apoi poliţia însă într-un moment de neatenţie Bosu’ o imobilizează, cei doi se luptă, se aud sirenele poliţiei şi ale salvării.
- Terminaţi odată, pleacă nenorocitule că nu mai ai scăpare! Las-o în pace!
- Mai bine înfund puşcăria decât să o las teafără!
Bosu’ o ia ostatică pe Maria, aceasta face o răsucire bruscă, apare poliţia, se aude o împuşcătură şi cade cortina.