joi, 27 mai 2010

Copiii născuți cu un an mai târziu

Copiii născuți imediat după noi sunt mi-nu-nați! Ieri mi s-au întâmplat 3 lucruri absolut șocante, cel puțin pentru mine:
1.  Îmi povestește un profesor că 4 tipe de la clasa a11-a s-au dus să se învoiască având aproximativ următorul discurs: ,,Bună  ziua! Domn profesor vă rugăm frumos să ne învoiți și pe noi 4 că știți...în viața colegei noastre a avut loc un eveniment important...trebuie să vorbim cu ea, să o lămurim...”.Profesorul se gândește desigur că este o treabă delicată, însă nu se poate abține să nu întrebe: ,,măi dar ce ați pățit, e totul în regulă, aveți nevoie de ajutor, de ceva?”; ele răspund cu mare seriozitate: ,,Nu domnu că sărbătorim un an de când asta mică și-a pierdut virginitatea.” poftim cultură, ce probleme au fetele din ziua de azi, probleme pentru care se învoiesc!
2. Mă duceam să mă întâlnesc cu o prietenă să-mi dea o carte. Ies din casă, îmbrăcată în rochie, niște puști jucau baschet în spatele blocului. Eu trec liniștită, mă uitam cu admirație chiar, îmi spuneam ia uite ce tare că stau toți și fac mișcare, râd, glumesc și alte chestii. La un moment dat mi se ridică rochia. M-am speriat, am tras de ea și când mă întorc îl văd pe unul dintre puști și apoi aud cum spune ,,i-am tras de fustă lu asta”. Eu tolerantă trec mai departe și-mi spun că sunt copii, îi las în pace. Iau cartea, mă întorc și desigur, prin același loc aceiași copii. Mă strigă tot tipul acela, eu îi răspund plină de nervi, la un moment dat începe omul să-și demonstreze competențele lingvistice în limba engleză prin înjurături, eu merg agale și îi dau de înțeles că nu înțeleg, un altul, ca un mascul care și-a dat seama că nu înțeleg, face greșeală să emită ,,sugi...”, eu liniștită mă întorc, și de la 10 m îi spun ,,HAI!” el crede că-i spun ,,hai-hai” adică îl reped, cum spune bunica, eu îl lămuresc și desigur omul tace...eu liniștită, amuzată de ce am putut să fac, îi spun ,,Vezi că ești prost?” și o ploaie de înjurături în urma mea...
3. Stăteam în mașină, pe o stradă, văd un copil care iese dintr-o casă și ascunde ceva la poartă. Își salută apoi părinții, se urcă pe bicicletă, se preface că pleacă, apoi se întoarce și ia sticla de cola cu un lichid roșiatic, vin sau vișinată...

Cam atât din cele ale celor cu un an mai mici...

luni, 24 mai 2010

Răspunsuri

Azi mi-am dat seama că răspunsurile întrebărilor noastre sunt întotdeauna în noi. Merg câteodată pe stradă și văd un gest, aud un cuvânt, iar în acel moment brusc aflu răspunsul unei întrebări care mă tulbură de zile-ntregi. Desigur, nu mă aștept niciodată să aflu soluția universală a tuturor lucrurilor ci doar a lucrurilor care mă macină în acel moment. Acum, din această situație, se naște o altă întrebare: oare nu cumva soluția este în mine și nu o pot atinge decât printr-un stimul?
Omul este o mare necunoscută dintr-o ecuație imposibil de rezolvat...

duminică, 23 mai 2010

Pe oameni să nu-i cauți decât atunci când au nevoie de tine Cătălina...DECÂT ATUNCI!

miercuri, 12 mai 2010

Azi am aflat răspunsul faptelor mele....
Azi vreau să mă îndrăgostesc...
Azi mi-este teamă de Bac...
Azi mă gândesc la politică...
Azi mă îngrijorează viitorul...
Azi vreau un copil...
Azi plouă...
Azi citesc...
Azi văd...
Azi aud...
Azi ascult...
Azi încep să cresc...
Azi mi este dor...
Azi vreau Fior(d).

Azi e istorie e istorie și mâine e prezent...

marți, 11 mai 2010

Leapșa







Leapșa de la Adriana și o transmit tuturor celor care vor să scrie...
 



Mi-am petrecut cea mai frumoasă vacanță în...2009 când am cunoscut oameni minunați, mi-a cântat Emeric Imre ”nebunul...”, m-am îndrăgostit și am tocit ,,poteca” spre Fiord.

Cel mai de preț lucru pe care îl am este...viața.

Îmi bate tare inima atunci când...îl văd pe unul anume.

Când sunt supărată, întotdeauna...plâng și îmi fac teoria chibritului.

Când mă îndrăgostesc...plutesc într-o reverie infinită.

Cea mai fericită am fost atunci când...am descoperit teatrul și simultan pe mine.

Nu spun niciodată NU propunerii de a...cunoaște oameni.

Prietenii spun despre mine că sunt...o proastă și celelalte...și cât mi-aș dori să fiu tot ce spun ei că sunt.

Dacă ziua de mâine n-ar exista,azi aș... spune tot ce simt, aș plânge, aș râde, aș pleca fără destinație cu primul tren, aș alerga într-o rochie vaporoasă printre fântânile din Sibiu, aș viziona un spectacol, deja nu mai am timp să mai fac și altceva.

Cel mai tare mă enervez atunci când...mi se interpretează cuvintele.

Am emoții atunci când trebuie să...fiu perfectă și când iubesc.

Cel mai mult mă mândresc cu...experiența infimă acumulată de la mine și din studii.

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost...că sunt femeie și o să pot fi mamă.

Nu aș renunța niciodată la...încrederea că există o soluție.

Cel mai bun prieten este...care îți spune și când este bine și când e rău, dar te lasă și să înveți singur.

O zi este perfectă atunci când...sunt înconjurată de fericire, iubire și pace.

duminică, 9 mai 2010

pasiune

Am și eu pasiunile mele...și pentru aceasta îi mulțumesc profului Marcu

joi, 6 mai 2010

Ieri am avut proba practică la atestatul de competențe profesionale. A fost greu, am muncit mult fiindcă nu mă așteptam să fie atâtea de făcut, inclusiv ai meu au decupat, lipit, colorat, sculptat păpuși și le sunt recunoscătoare. Activitatea a fost foarte obositoare, au apărut tot felul de noutăți, copiii nu mai tăceau, a trebuit să fac o scenă și apoi să le spun că nu mai pot vorbi...apoi nu mi-a mers sunetul la boxe și a trebuit în timp ce mânuiam niște păpuși, să citesc și povestea, pe roluri, dar am fost norocoasă fiindcă doi colegi s-au ocupat de păpușile pe care nu le puteam utiliza eu fiindcă aveam o mână ocupată cu mouseul...o aventură ce să mai! Dar la final am fost fericită și sper ca demersul meu să fie folositor celor mici fiindcă merită să crească frumos într-o lume atât de murdară, care se murdărește pe zi ce trece mai mult și mai mult...
Toată stima și tot respectul meu pentru toți educatorii din lume, de la educatoare la profesori, buni sau răi, corecți sau nu...cu toane sau fără...pentru toată răbdarea de care dau dovadă, pe care eu nu o am. Nu cred că aș putea să fac asemenea eforturi zilnic...

luni, 3 mai 2010


Cândva am avut de făcut un eseu, pentru un concurs. Și-acum îmi amintesc indignarea ce se citea pe chipurile celor din juriu=))

Sunt cetăţean european…

Trăiesc in România…ţara aceea care are capitala la Budapesta, după spusele unor persoane mai bine informate decât mine. Eu, neştiutoarea, îi contrazic şi spun că este la Bucureşti, bag mâna în foc!
Am uitat să spun: SUNT ŞI EU CETĂŢEAN EUROPEAN! Încă din 2007 aţi spune voi. Ei bine, eu, încăpăţânata, vă contrazic: sunt cetăţean european dintotdeauna fiindcă ţara mea se afla pe continentul european dinainte să existe sun această formă, de când era doar Dacia…şi mă opresc aici, nevrând să tulbur pacea străbunilor.
Am aderat după îndelungate încercări la Uniunea Europeană, acesta este alt argument care-mi  dovedeşte apartenenţa chiar dacă este mai uşor să îi tratam pe oameni în general decât în particular: gata, punem o etichetă şi îi consideram pe toţi din aceeaşi serie ca şi cum sunt noua producţie a unei fabrici comuniste, perfect NEunici. Dar nici aici nu sunt de aceeaşi părere, omul este compus din două parţi fundamentale: trup şi suflet. Trupul este instrumentul sufletului dar până acum această parte a fost ai mult decât neglijată deoarece vreunul a uitat un adevăr fundamental: o persoana dispune aşa, din când în când şi de conştiinţă. Părinţii noştri ne-au învăţat să ne spălăm pe mâini dar…cum rămâne cu igiena aparatului de simţit? Cum se curăţă gunoiul aruncat de alţii în mers, din maşină, în mijlocul pădurii? Am fost împroşcaţi cu noroi, cum îl dăm jos înainte să ne împietrească pe inimă?CUM? Sunt nesigură dar pot spune că se poate, că noi suntem cei care o sa ne integrăm  cu adevărat pentru că noi nu o să dăm „şpagă”, nu o să furăm, nu o să îl aruncăm în prăpastie pe cel din faţa noastră fiindcă a fost mai bun.
Am dreptul să mă numesc „cetăţean european” deoarece eu vorbesc engleză, franceză, spaniolă, înţeleg italiană si portugheză pe când voi, majoritatea celorlalţi cetăţeni europeni nu faceţi diferenţa dintre ţara mea şi ţara vecină decât atunci când aveţi harta in faţă şi observaţi ca pot aduce beneficii majore pentru că amplasarea geopolitică a României va influenţa politica Uniunii Europene privind relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia. Frumoasă relaţie de iubire bazată pe interes suprem.
Ideea centrală nu este aceea că această ţară a cărei cetăţean sunt este o ţară lipsită de pată, acoperită de o capă albă, albă, albă. NU, plaiul românesc este pictat in culorile curcubeului, exceptând existenţa unor pete non-colorate care conţin o varietate cuprinsă între alb şi negru, între sacru şi profan, între pur şi impur.
România poate purta numele de „Ţara tuturor” pentru că întotdeauna, dar întotdeauna a fost cineva dornic să deţină măcar o părticică din ea, întotdeauna a fost cotropită, jefuită şi folosită, a fost un fel de femeie musulmană, obligată să poarte văl şi să tacă în faţa bărbaţilor de pe vechiul continent. Având în vedere câţi au venit aici, nici un român nu poate fi sigur că este 100% român, el fiind o combinaţie etnografică, purtând în vene sânge amestecat.
Şi totuşi, am ceva de spus în Parlamentul European? Din calitatea mea de ţară cu drepturi depline? NU! Decât dacă fac o coaliţie cu o altă ţară mult mai puternică, dispusă să susţină aceeaşi cauză.
Istoria, raţiunea, prezentul şi concretul îmi dau dreptate, SUNT CETĂŢEAN EUROPEAN chiar dacă stau la colţ. Şi am drepturi şi îndatoriri pe care trebuie să le veghez…fiindcă pot să schimb rolul meu in spectacolul real numit E.U.R.O.P.A.