O zi stranie...

Spre seară am început să mă pregătesc de teatru...eram agitată, avem senzația că ceva straniu are să se petreacă ceva ieșit din comun...am văzut prima pistă...și-apoi am văzut și restul...

P.S.:atât de wow încât...nu pot să scriu mai mult...

Exact la fix

Am primit distincția aceasta de la Nasturash și am fost uimită. M-am bucurat din mai multe motive:
- a venit exact în clipa în care mă gândeam că blogul meu ar trebui desființat;
- e de la o persoană care nu mă cunoaște decât de aici, din blog;
- a fost o surpriză.

Vreau să o acord următorilor:
- lui Mary, nu pentru că e prietena mea de bancă, nu pentru că mi l-a promis pe Cristi=)), nu pentru că-mi suportă toanele și mă scoate din pasele proaste, nu pentru că doarme cu mine și-mi place, nu pentru că are încredere în mine, CI PENTRU CĂ are un mod aparte de a scrie, un mod atât de al ei și atât de original;
-Adrianei, copilul meu minunat, deoarece scrie minunat, pur, curat și sincer, are geniu și talent;
- Simonei, fiindcă a crescut, frumos chiar;
- Actorului și sălbaticii (aici intenționat nu am acordat sălbaticii fiindcă blogul este al actorului), pentru că mi se pare fantastică ideea pe care o propune, și-o propune mai corect spus.

PROTEST

Mâine la ora 13.00 în fața prefecturii, pe platou, protest cultural. Consiliul local a decis să desființeze T. ”Tony Bulandra” și Filarmonica ”Muntenia”...asta fiindcă au rezistat și fără suport.
Așadar, în rog pe cei interesați de ce a mai rămas în acest oraș, să se alăture mâine....

25 ianuarie 2010
 Mergem fiecare cu gândurile lui, deși n-am întâlnit să povestim aceeași poveste...
26 ianuarie 2010
Se petrec lucruri ciudate cu noi...ca oameni. fiindcă prea mult zahăr strică, nu prea dulce, nu prea acru, nu prea sarat, nu prea amar. Și-atunci cum? Nimic prea-prea ci totul limitat...dar limita pe aici și pe dincoace scadenivelul. Țintim la mijloc dar vrem în vârf...încercăm...poate.Nimic concret...poate prea-prea sau poate foarte-foarte.
27 iauarie 2010-la început
Mi  s-au umplut ochii de lacrimi mari și sferice...stăteau asemeni zăpezii care aștepta o vibrație infimă...și dintr-o dată activitatea internă a pământului a încetat. Bucățile de mine nu s-au prăvălit ci au fost asimilate acolo jos, în ungherele conștiinței. Căderea inversă a fost la fel de abruptă, dar lupta se poartă în interior și orice lacăt ce-ți apare-n cale e doar un impuls spre o altă zare...că doar oamenii nemerită. Și-am ajuns să fiu atât de preocupată de soarta omenirii căci treptat am uitat de-a mea...și mi-am călcat sufletul în numele prieteniei. Adevăr: prostie!

Va urma...

De câteva zile nu am mai pașit pe aici decât în treacăt, să iau pulsul. Nu pentru că am avut o perioadă plină ci pentru că mi s-a stricat touch pad-ul și uit mereu să-mi cumpăr mouse și după ce intru în casă nu-mi vine să mă întorc acolo, afară unde îmi simt tot interiorul atât de organic.
Am postări pe care nu le-am finalizat...am postări pe caietele de la școală...am postari memorate în telefon...peste tot numai gânduri și postări.
Ziua de ieri?. Ziua de ieri m-a frânt încă de la început. 3 ore nu mi-am mișcat ochii dintr-o carte fiindcă promisesem o discuție pe subiect și trebuia să o și predau. După 3 ore de Cioran...ora de ed. plastică și proful căruia i se dă șansa de a vedea totul și apoi vrea să se uite și la mine. Sunt momente în viață în care mă simt atât de evidentă și fără secrete: ieri, de fiecare dată când mă văd cu tata, când mama mă privește atent, când și Cris își aruncă ochii în palma mea, când discut cu Mary și când discutam cu cineva cu care nu o să se mai întâmple...
Am zile și zile fiindcă sunt om din păcate sau nu, zile în care nu mai rezist la nimic, în care pur și simplu clachez. Ieria fost o zi din asta obositor de tumultoasă și când am crezut că totul se sfârșise și mă pot odihni în pace, trosc, ceva s-a rupt...și pace.

P.S.: va urma ce-a fost.

La mulți ani, copil adorabil!

Azi o minune mică împlinește 17 ani...era frumos la 17 ani...și-acum este la fel de frumos. Însă acum este vorba despre copilul minune care este Adriana. Pe ea am cunoscut-o în vară și îi datorez chestia asta lui Laur. A fost prietenie la prima vedere!
Te pup!

Întotdeauna mi-am dorit un frate mai mare. Cineva, undeva știe exact de ce nu s-a întâmplat să-l am. Cu toate acestea, există o persoană făcută exact după același calapod cu mine. Gândim la fel, spunem aceleași chestii, simultan, simțim la fel, ne tachinăm teribil și știm exact ce-l deranjează pe celălalt. Nu-mi amintesc exact ziua în care ne-am cunoscut, știu doar că din primul moment am simțit că o să ajungem buni prieteni fiindcă ochii persoanelor curate nu mint niciodată. Așadar, azi am scris pentru această persoană specială din jurul meu...chiar dacă d.p.d.v. politic între noi se naște al3-lea război mondial...eu nu am nicio treabă cu asta, el este pasionat cu adevărat.

P.S. Mulțumesc Pri!