De câteva zile nu am mai pașit pe aici decât în treacăt, să iau pulsul. Nu pentru că am avut o perioadă plină ci pentru că mi s-a stricat touch pad-ul și uit mereu să-mi cumpăr mouse și după ce intru în casă nu-mi vine să mă întorc acolo, afară unde îmi simt tot interiorul atât de organic.
Am postări pe care nu le-am finalizat...am postări pe caietele de la școală...am postari memorate în telefon...peste tot numai gânduri și postări.
Ziua de ieri?. Ziua de ieri m-a frânt încă de la început. 3 ore nu mi-am mișcat ochii dintr-o carte fiindcă promisesem o discuție pe subiect și trebuia să o și predau. După 3 ore de Cioran...ora de ed. plastică și proful căruia i se dă șansa de a vedea totul și apoi vrea să se uite și la mine. Sunt momente în viață în care mă simt atât de evidentă și fără secrete: ieri, de fiecare dată când mă văd cu tata, când mama mă privește atent, când și Cris își aruncă ochii în palma mea, când discut cu Mary și când discutam cu cineva cu care nu o să se mai întâmple...
Am zile și zile fiindcă sunt om din păcate sau nu, zile în care nu mai rezist la nimic, în care pur și simplu clachez. Ieria fost o zi din asta obositor de tumultoasă și când am crezut că totul se sfârșise și mă pot odihni în pace, trosc, ceva s-a rupt...și pace.
P.S.: va urma ce-a fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu