De fiecare dată când promit că o să scriu câte-n lună și-n stele se întâmplă să nu mai scriu o bună perioadă de vreme...la un moment dat uitasem de existența blogului, zilele trecute mi-am amintit...

Azi vreau să scriu despre cum au unii oameni pasiunea de a tăia aripi. În ultima vreme, cum m-am ridicat puțin să o iau din loc, cum cineva trosc, m-a lăsat cu spatele însângerat...fără aripi. Și nu știu cum se face că oamenii care taie aripi au mereu în dotare o foarfecă mare și ruginită în urma căreia se infectează rana...ca să se vindece greu și să lase urme, să nu uite omul că a avut cândva aripi și acum a rămas doar urma...

Tot în clasa aceasta sunt cei care destramă taine și magia. Ei deschid gura, le scapă o prostie și brusc totul se spulberă...oare de ce Universul complotează cu ei? Oare de ce? Mereu ajung la „de ce-ul?” penibil și fără rezolvare, doar cu reproșuri inutile...


P.S.: îmi vreau aripile și magia înapoi!

Nu credeam...

Pe principiul lui Eminovici care nu credea că va învăța să moară, nici eu nu credeam că o să se termine vreodată bacalaureatul și că eu o să învăț să nu scriu pe blog din lipsa timpului. Ei bine, mai era puțin și se împlinea o lună. Da, am fost stresată infinit. Da, încă mă tem până o să aflu rezultatele. Da, știu că nu mai este nimic de făcut.
Ei bine și ce dacă? Trecutul în memorie!

O să încep să scriu tot ce nu am scris dar am simțit...

Spectacol

Se pare că pe 13 iunie vine „Vremea dragostei (la Târgoviște fiindcă), vremea morții” e de mult!
Așadar, spectacol UNATC la Târgoviște, la Tony Bulandra, în regia Catincăi Drăgănescu și cu Răzvan Ropotan, târgoviștean.

Copiii născuți cu un an mai târziu

Copiii născuți imediat după noi sunt mi-nu-nați! Ieri mi s-au întâmplat 3 lucruri absolut șocante, cel puțin pentru mine:
1.  Îmi povestește un profesor că 4 tipe de la clasa a11-a s-au dus să se învoiască având aproximativ următorul discurs: ,,Bună  ziua! Domn profesor vă rugăm frumos să ne învoiți și pe noi 4 că știți...în viața colegei noastre a avut loc un eveniment important...trebuie să vorbim cu ea, să o lămurim...”.Profesorul se gândește desigur că este o treabă delicată, însă nu se poate abține să nu întrebe: ,,măi dar ce ați pățit, e totul în regulă, aveți nevoie de ajutor, de ceva?”; ele răspund cu mare seriozitate: ,,Nu domnu că sărbătorim un an de când asta mică și-a pierdut virginitatea.” poftim cultură, ce probleme au fetele din ziua de azi, probleme pentru care se învoiesc!
2. Mă duceam să mă întâlnesc cu o prietenă să-mi dea o carte. Ies din casă, îmbrăcată în rochie, niște puști jucau baschet în spatele blocului. Eu trec liniștită, mă uitam cu admirație chiar, îmi spuneam ia uite ce tare că stau toți și fac mișcare, râd, glumesc și alte chestii. La un moment dat mi se ridică rochia. M-am speriat, am tras de ea și când mă întorc îl văd pe unul dintre puști și apoi aud cum spune ,,i-am tras de fustă lu asta”. Eu tolerantă trec mai departe și-mi spun că sunt copii, îi las în pace. Iau cartea, mă întorc și desigur, prin același loc aceiași copii. Mă strigă tot tipul acela, eu îi răspund plină de nervi, la un moment dat începe omul să-și demonstreze competențele lingvistice în limba engleză prin înjurături, eu merg agale și îi dau de înțeles că nu înțeleg, un altul, ca un mascul care și-a dat seama că nu înțeleg, face greșeală să emită ,,sugi...”, eu liniștită mă întorc, și de la 10 m îi spun ,,HAI!” el crede că-i spun ,,hai-hai” adică îl reped, cum spune bunica, eu îl lămuresc și desigur omul tace...eu liniștită, amuzată de ce am putut să fac, îi spun ,,Vezi că ești prost?” și o ploaie de înjurături în urma mea...
3. Stăteam în mașină, pe o stradă, văd un copil care iese dintr-o casă și ascunde ceva la poartă. Își salută apoi părinții, se urcă pe bicicletă, se preface că pleacă, apoi se întoarce și ia sticla de cola cu un lichid roșiatic, vin sau vișinată...

Cam atât din cele ale celor cu un an mai mici...

Răspunsuri

Azi mi-am dat seama că răspunsurile întrebărilor noastre sunt întotdeauna în noi. Merg câteodată pe stradă și văd un gest, aud un cuvânt, iar în acel moment brusc aflu răspunsul unei întrebări care mă tulbură de zile-ntregi. Desigur, nu mă aștept niciodată să aflu soluția universală a tuturor lucrurilor ci doar a lucrurilor care mă macină în acel moment. Acum, din această situație, se naște o altă întrebare: oare nu cumva soluția este în mine și nu o pot atinge decât printr-un stimul?
Omul este o mare necunoscută dintr-o ecuație imposibil de rezolvat...

Pe oameni să nu-i cauți decât atunci când au nevoie de tine Cătălina...DECÂT ATUNCI!

Azi am aflat răspunsul faptelor mele....
Azi vreau să mă îndrăgostesc...
Azi mi-este teamă de Bac...
Azi mă gândesc la politică...
Azi mă îngrijorează viitorul...
Azi vreau un copil...
Azi plouă...
Azi citesc...
Azi văd...
Azi aud...
Azi ascult...
Azi încep să cresc...
Azi mi este dor...
Azi vreau Fior(d).

Azi e istorie e istorie și mâine e prezent...

Leapșa

Leapșa de la Adriana și o transmit tuturor celor care vor să scrie...
 


Mi-am petrecut cea mai frumoasă vacanță în...2009 când am cunoscut oameni minunați, mi-a cântat Emeric Imre ”nebunul...”, m-am îndrăgostit și am tocit ,,poteca” spre Fiord.

Cel mai de preț lucru pe care îl am este...viața.

Îmi bate tare inima atunci când...îl văd pe unul anume.

Când sunt supărată, întotdeauna...plâng și îmi fac teoria chibritului.

Când mă îndrăgostesc...plutesc într-o reverie infinită.

Cea mai fericită am fost atunci când...am descoperit teatrul și simultan pe mine.

Nu spun niciodată NU propunerii de a...cunoaște oameni.

Prietenii spun despre mine că sunt...o proastă și celelalte...și cât mi-aș dori să fiu tot ce spun ei că sunt.

Dacă ziua de mâine n-ar exista,azi aș... spune tot ce simt, aș plânge, aș râde, aș pleca fără destinație cu primul tren, aș alerga într-o rochie vaporoasă printre fântânile din Sibiu, aș viziona un spectacol, deja nu mai am timp să mai fac și altceva.

Cel mai tare mă enervez atunci când...mi se interpretează cuvintele.

Am emoții atunci când trebuie să...fiu perfectă și când iubesc.

Cel mai mult mă mândresc cu...experiența infimă acumulată de la mine și din studii.

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost...că sunt femeie și o să pot fi mamă.

Nu aș renunța niciodată la...încrederea că există o soluție.

Cel mai bun prieten este...care îți spune și când este bine și când e rău, dar te lasă și să înveți singur.

O zi este perfectă atunci când...sunt înconjurată de fericire, iubire și pace.

pasiune

Am și eu pasiunile mele...și pentru aceasta îi mulțumesc profului Marcu

Ieri am avut proba practică la atestatul de competențe profesionale. A fost greu, am muncit mult fiindcă nu mă așteptam să fie atâtea de făcut, inclusiv ai meu au decupat, lipit, colorat, sculptat păpuși și le sunt recunoscătoare. Activitatea a fost foarte obositoare, au apărut tot felul de noutăți, copiii nu mai tăceau, a trebuit să fac o scenă și apoi să le spun că nu mai pot vorbi...apoi nu mi-a mers sunetul la boxe și a trebuit în timp ce mânuiam niște păpuși, să citesc și povestea, pe roluri, dar am fost norocoasă fiindcă doi colegi s-au ocupat de păpușile pe care nu le puteam utiliza eu fiindcă aveam o mână ocupată cu mouseul...o aventură ce să mai! Dar la final am fost fericită și sper ca demersul meu să fie folositor celor mici fiindcă merită să crească frumos într-o lume atât de murdară, care se murdărește pe zi ce trece mai mult și mai mult...
Toată stima și tot respectul meu pentru toți educatorii din lume, de la educatoare la profesori, buni sau răi, corecți sau nu...cu toane sau fără...pentru toată răbdarea de care dau dovadă, pe care eu nu o am. Nu cred că aș putea să fac asemenea eforturi zilnic...

Cândva am avut de făcut un eseu, pentru un concurs. Și-acum îmi amintesc indignarea ce se citea pe chipurile celor din juriu=))

Sunt cetăţean european…

Trăiesc in România…ţara aceea care are capitala la Budapesta, după spusele unor persoane mai bine informate decât mine. Eu, neştiutoarea, îi contrazic şi spun că este la Bucureşti, bag mâna în foc!

Am uitat să spun: SUNT ŞI EU CETĂŢEAN EUROPEAN! Încă din 2007 aţi spune voi. Ei bine, eu, încăpăţânata, vă contrazic: sunt cetăţean european dintotdeauna fiindcă ţara mea se afla pe continentul european dinainte să existe sun această formă, de când era doar Dacia…şi mă opresc aici, nevrând să tulbur pacea străbunilor.

Am aderat după îndelungate încercări la Uniunea Europeană, acesta este alt argument care-mi  dovedeşte apartenenţa chiar dacă este mai uşor să îi tratam pe oameni în general decât în particular: gata, punem o etichetă şi îi consideram pe toţi din aceeaşi serie ca şi cum sunt noua producţie a unei fabrici comuniste, perfect NEunici. Dar nici aici nu sunt de aceeaşi părere, omul este compus din două parţi fundamentale: trup şi suflet. Trupul este instrumentul sufletului dar până acum această parte a fost ai mult decât neglijată deoarece vreunul a uitat un adevăr fundamental: o persoana dispune aşa, din când în când şi de conştiinţă. Părinţii noştri ne-au învăţat să ne spălăm pe mâini dar…cum rămâne cu igiena aparatului de simţit? Cum se curăţă gunoiul aruncat de alţii în mers, din maşină, în mijlocul pădurii? Am fost împroşcaţi cu noroi, cum îl dăm jos înainte să ne împietrească pe inimă?CUM? Sunt nesigură dar pot spune că se poate, că noi suntem cei care o sa ne integrăm  cu adevărat pentru că noi nu o să dăm „şpagă”, nu o să furăm, nu o să îl aruncăm în prăpastie pe cel din faţa noastră fiindcă a fost mai bun.

Am dreptul să mă numesc „cetăţean european” deoarece eu vorbesc engleză, franceză, spaniolă, înţeleg italiană si portugheză pe când voi, majoritatea celorlalţi cetăţeni europeni nu faceţi diferenţa dintre ţara mea şi ţara vecină decât atunci când aveţi harta in faţă şi observaţi ca pot aduce beneficii majore pentru că amplasarea geopolitică a României va influenţa politica Uniunii Europene privind relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia. Frumoasă relaţie de iubire bazată pe interes suprem.

Ideea centrală nu este aceea că această ţară a cărei cetăţean sunt este o ţară lipsită de pată, acoperită de o capă albă, albă, albă. NU, plaiul românesc este pictat in culorile curcubeului, exceptând existenţa unor pete non-colorate care conţin o varietate cuprinsă între alb şi negru, între sacru şi profan, între pur şi impur.

România poate purta numele de „Ţara tuturor” pentru că întotdeauna, dar întotdeauna a fost cineva dornic să deţină măcar o părticică din ea, întotdeauna a fost cotropită, jefuită şi folosită, a fost un fel de femeie musulmană, obligată să poarte văl şi să tacă în faţa bărbaţilor de pe vechiul continent. Având în vedere câţi au venit aici, nici un român nu poate fi sigur că este 100% român, el fiind o combinaţie etnografică, purtând în vene sânge amestecat.

Şi totuşi, am ceva de spus în Parlamentul European? Din calitatea mea de ţară cu drepturi depline? NU! Decât dacă fac o coaliţie cu o altă ţară mult mai puternică, dispusă să susţină aceeaşi cauză.

Istoria, raţiunea, prezentul şi concretul îmi dau dreptate, SUNT CETĂŢEAN EUROPEAN chiar dacă stau la colţ. Şi am drepturi şi îndatoriri pe care trebuie să le veghez…fiindcă pot să schimb rolul meu in spectacolul real numit E.U.R.O.P.A.

Și câinilor le place școala

sau mai bine spus, câinilor le place la școală...eu am cam obosit...irelevant.
Postarea aceasta stă în raft de vineri pentru că nu am avut nimic, nici chef, nici timp...Ei bine, povestea este următoarea:  Un coleg a venit la o oră cu un câine. Îl băgăm în banca lui, i se dau biscuiți, ca nu cumva să i se facă foame în timpul orei. Intră profa, toți ne abținem cu greu să nu râdem, să nu atragem atenția asupra câinelui etc. etc.
Încep exercițiile, ascultarea, recapitularea și dintr-o dată, doamna profesoară se îndreaptă cu pași mărunți spre partea din spate a sălii de clasă. Merge, se mai oprește, mai privește un caiet, un elev, o elevă...ajunge încet în spate de tot și brusc se întoarce și...ȘOC, vede câinele și începe teoria chibritului.
Dar ce câine? Era un ghiozdănel din acela drăguț de pluș...un animal de pluș, un ceva de pluș fiindcă nu se mișca și doar nu era mort sau un ,,câine prost” precum Curaj...Apoi mi-am amintit că în clasa a II-a aveam o cățea handicapată, pe bune, nu prea avea coordonare psihomotorie, și cum un coleg venise cu porumbelul și cu iepurele la școală, am decis să iau și eu animalul cu mine, în ghiozdan. Mama nu înțelegea de ce se mișcă ghiozdanul meu...a aflat într-un final și desigur, demersul meu s-a finalizat la jumătate...apoi mi s-a pus pata pe o găină cu deficiențe...până a tăiat-o sadica de bunica și mi-a dat-o să o mănânc în supă...norocul ei a fost că m-am prins, m-am jelit, dar nu am reacționat cum aș fi făcut-o dacă mâncam găina-prietenă...și-mi dau seama că de mică aveam simpatii de-astea stranii...
Vinerea a continuat pe același palier. 6 muște în clasă, pauză, doi colegi se alergau, se băteau, se jucau, numai ei știu ce făceau în realitate. La un moment dat noi, luăm pe unul să-l protejăm și eu îmi amintesc
o chestie și o spun în gura mare...,,băi, dacă vedeți ce abdomen lucrat are Manu...” (și-a schimbat cândva tricoul în clasă). Și nici nu apuc să termin că ne și apucăm să-i tragem omului de haine... el speriat fuge, se duce la celălalt tip și spune cu disperare, repede ca un tahilalic: ,, bate-mă, bate-mă mă, n-auzi mă să mă bați!”...e frumos la noi la grădiniță...

Da, știu, nu am mai scris de mult...nu am mai scris pentru că am tot stat și m-am tot gândit să închid blogul pentru că nu îi vedem rostul...apoi nu am mai postat nimic, apoi m-am gândit dacă blogul meu are exact rolul pe care mi-au spus unii că-l are. Și nu, nu are niciun rol în mod special. În blogul de față sunt pur și simplu observațiile mele, așa cum văd eu lucrurile, corespunzând sau nu viziunii altora. Așa-i în viață, avem sau nu idei comune...altfel nu se poate!
Ok, nu știu cum a fost până azi, însă de azi înainte aici nu o să fie vorba despre oameni decât dacă-i de bine, o să vorbesc despre fapte sau despre mine.Și nu, nu mai suport atâta ipocrizie, ipocrizie din stânga, din dreapta, din față și din spate...nimic mai mult decât ipocrizie presărată cu o doză mare de malițiozitate. Și încă mă întreb dacă răutatea e din necunoștință sau din cunoștință, dacă eu trăiesc într-o lume utopică sau dacă pur și simplu refuz să văd ceea ce doare.
Și acum nu mai vreau să scriu despre nimic din ceea ce mă doare, pentru că și eu sunt Peter într-un fel, pentru că și ei sunt Peter și pentru că ”Vremea...” are ce îi învăța pe ceilalți...
Și cinste celor care cred și nu cercetează dincolo de religie, mă înclin în fața încrederii absolute și a prostiei oarbe, dau o țigară pentru tot ceea ce se spune, un vin pentru tot ceea ce se crede și un joint pentru tot ceea ce nu este adevărat și totuși trece granița ca și cum ar avea pașaport și viză.
P.S.: o vodkă pentru toate astea la un loc! NOROC!

La mulți ani!

Azi este ziua internațională a teatrului...
Și merită încă pe atâtea, mii de ani...


p.s.:mâine scriu veștile proste și încă ceva...despre teatru

exercitiu

cealaltă persoană (25.03.2010 17:23:43): știu orice eu
eu (25.03.2010 17:23:54): e na?
cealaltă persoană(25.03.2010 17:24:15): da
eu (25.03.2010 17:24:20): i aimpartaseste-mi si mie din cunoasterea ta
eu (25.03.2010 17:24:26): ia*
cealaltă persoană (25.03.2010 17:25:08): nu vreau sa zic la nimeni
eu (25.03.2010 17:25:37): poi nu spune nimanui, dar eu nu sunt nimeni, asa ca...da-i drumul
eu (25.03.2010 17:26:27): nu fi egoist!
cealaltă persoană(25.03.2010 17:26:29): c vajeala
cealaltă persoană(25.03.2010 17:26:34): mai inceark
eu (25.03.2010 17:26:42): ce sa incerc?
cealaltă persoană (25.03.2010 17:26:53): alta vrajeala
eu (25.03.2010 17:27:01): poi nu te vrajesc
cealaltă persoană (25.03.2010 17:27:40): oricum nu zic
eu (25.03.2010 17:27:59): daca nu ai ce, normal ca nu spui
cealaltă persoană (25.03.2010 17:28:23): asa crezi u
eu (25.03.2010 17:28:36): nu cred nimic, trag concluzia a ceea ce vad
cealaltă persoană (25.03.2010 17:29:36): concluzie proasta
cealaltă persoană (25.03.2010 17:29:38):
eu (25.03.2010 17:30:07): mai baiatule, nu este deloc proasta, este clar ceea ce rezulta din teorema ta
cealaltă persoană (25.03.2010 17:31:45): ba nu
eu (25.03.2010 17:31:53): ba dea
cealaltă persoană (25.03.2010 17:31:59): nu
eu (25.03.2010 17:32:04): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:32:43): nuu
eu (25.03.2010 17:32:48): daa
cealaltă persoană (25.03.2010 17:35:51): nu
eu (25.03.2010 17:35:56): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:38:45): nu
eu (25.03.2010 17:39:16): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:41:03): nu
eu (25.03.2010 17:41:23): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:42:15): nu
eu (25.03.2010 17:42:28): dea
cealaltă persoană (25.03.2010 17:42:36): nu
eu(25.03.2010 17:42:43): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:43:42): nu
eu (25.03.2010 17:43:46): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:45:34): nu
eu (25.03.2010 17:46:11): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:47:23): nu
eu (25.03.2010 17:47:33): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:48:19): nu
eu(25.03.2010 17:48:28): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:51:00): nu
eu (25.03.2010 17:51:07): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:52:40): nu
eu (25.03.2010 17:52:46): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:53:41): nu
eu (25.03.2010 17:53:49): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:54:28): mnu
eu (25.03.2010 17:54:35): mda
cealaltă persoană (25.03.2010 17:55:40): nt
cealaltă persoană (25.03.2010 17:55:43): nu
eu (25.03.2010 17:55:48): ba da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:57:02): nu
eu (25.03.2010 17:57:06): da
cealaltă persoană (25.03.2010 17:58:31): nu
eu (25.03.2010 17:58:35): daâ
cealaltă persoană (25.03.2010 18:00:13): nu
eu (25.03.2010 18:00:18): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:01:20): nu ma nu nu
eu (25.03.2010 18:01:34): ba da mah, ce te agiti asa?
cealaltă persoană (25.03.2010 18:01:58): nu
eu (25.03.2010 18:02:02): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:03:02): nu
eu (25.03.2010 18:03:06): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:09:30): nu
eu (25.03.2010 18:09:37): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:10:09): nuuuuu
eu (25.03.2010 18:10:18): daaaaa
cealaltă persoană (25.03.2010 18:10:44): ba nu
eu (25.03.2010 18:10:58): ba da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:12:54): nu
eu (25.03.2010 18:13:01): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:13:50): nu
eu (25.03.2010 18:13:53): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:44): nu0
eu (25.03.2010 18:15:49): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:51): nu1
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:55): nu2
eu(25.03.2010 18:15:56): da2
cealaltă persoană (25.03.2010 18:15:58): nu3
eu (25.03.2010 18:16:00): da3
eu (25.03.2010 18:16:01): da4
eu (25.03.2010 18:16:03): da5
cealaltă persoană (25.03.2010 18:16:03): nuuu
eu (25.03.2010 18:16:05): daaaaaaaaaaaa
cealaltă persoană (25.03.2010 18:16:41): nu
eu(25.03.2010 18:16:50): eh nu/ ba da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:17:02): nu
eu (25.03.2010 18:17:37): ba da, esti turc?nu intelegi romaneste?
cealaltă persoană (25.03.2010 18:17:58): nu
eu (25.03.2010 18:18:03): dap
cealaltă persoană (25.03.2010 18:18:26): nu
eu (25.03.2010 18:18:33): yes
cealaltă persoană (25.03.2010 18:19:12): nu
eu (25.03.2010 18:19:23): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:20:40): nu
eu (25.03.2010 18:20:43): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:21:12): n si u
eu (25.03.2010 18:21:25): ba si da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:22:37): nu
eu (25.03.2010 18:22:42): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:23:40): nu u u u u.
eu(25.03.2010 18:23:55): ba daaaaaaaaaaaaaaa(punct)
cealaltă persoană (25.03.2010 18:24:06): nu,
eu (25.03.2010 18:24:14): da!
cealaltă persoană (25.03.2010 18:24:27): nu nu
eu (25.03.2010 18:24:36): da!da.
cealaltă persoană (25.03.2010 18:24:44): nu
eu (25.03.2010 18:24:51): ba da mai
cealaltă persoană (25.03.2010 18:25:16): nu
eu (25.03.2010 18:25:25): nu insista ca e DA
cealaltă persoană (25.03.2010 18:25:38): nu
eu(25.03.2010 18:25:57): Da aaa eeee iiii oooo uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
cealaltă persoană (25.03.2010 18:26:42): nu nu nu
eu(25.03.2010 18:27:03): DA DA DA DAAAAAA
cealaltă persoană (25.03.2010 18:27:22): nu
eu (25.03.2010 18:27:33): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:28:12): nu
eu (25.03.2010 18:28:27): ba da pe muzica din figaro
cealaltă persoană (25.03.2010 18:29:45): nu, p muzik lu salam
eu (25.03.2010 18:30:48): salam da, rageton da
eu(25.03.2010 18:31:22): tac da, pac da, numai da si da si da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:31:51): nu
eu (25.03.2010 18:32:00): ba daaaaaa
cealaltă persoană (25.03.2010 18:32:24): nu
eu (25.03.2010 18:32:48): sorry
eu (25.03.2010 18:32:49): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:33:13): nu
eu(25.03.2010 18:33:28): recunoste si tu esti de acord c ada
cealaltă persoană (25.03.2010 18:34:11): nu am zis, nu ramane
eu(25.03.2010 18:34:23): da am zis, da ramane, ce esti adsa greu de cap?
cealaltă persoană (25.03.2010 18:34:46): nu
eu (25.03.2010 18:34:57): da mai, da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:35:27): nu
eu(25.03.2010 18:35:32): dap
cealaltă persoană (25.03.2010 18:36:27): nu nu
eu(25.03.2010 18:36:33): ba da da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:38:19): nu
eu (25.03.2010 18:38:51): pe onoarea mea de familist ca da, cum ar zice jupan titirca inima rea
cealaltă persoană (25.03.2010 18:39:24): nu
eu (25.03.2010 18:39:30): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:39:38): nu
eu (25.03.2010 18:39:47): daadaa ciocolata e cu da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:41:48): nu
eu (25.03.2010 18:44:41): da
cealaltă persoană (25.03.2010 18:45:04): nu si pa
eu (25.03.2010 18:45:25): esti o varza, ai renuntat, e ca mine:DA
eu (25.03.2010 18:45:36): DA

CONCLUZIA: ca în viață, facem obsesii și pierdem timpul aiurea...

Dragi cunoscuți,


Acum un an, pe vremea aceasta, număram buchete de flori și mă gândeam la petrecerea de majorat, care tocmai trecuse.
Azi mă gândesc îngrozită că a mai trecut un an, că anul care a trecut a fost plin, că am evoluat mult, foarte mult, dar că acum, spre final, am pierdut mult din ceea ce obținusem, dar a trecut și simt că azi, în clipa în care scriu, ceva se mișcă și o să înceapă totul-totul să urce.
Am tras linie și am adunat. Mi-am dat seama că tot ce am mai frumos sunt toți oamenii care au trecut prin viața mea, fiindcă de la fiecare am luat câte ceva și am învățat. asta-i cel mai important, să-nvăț câte ceva de la fiecare.

P.S.: Mulțumesc tuturor oamenilor de la care am învățat câte ceva despre viață! Timpul oricum nu se oprește, măcar să treacă în folosul nostru...

Anunț : pierdut speranța

Nu o să fiu mai mult decât o visătoare creatoare de povești niciodată...pentru că asta vreau să fac în viață, să construiesc povești alături de alții...povești triste sau povești vesele, formate din acțiuni.
Întotdeauna am crezut că trăim într-o lume murdară în care există oameni cu idealuri, cu visuri, cu reverie...că oamenii aceștia curăță prin ei tot ceea ce este în jur. azi nu mai sunt sigură nici de mine...
Și nu, nu judec...doar mă tem.
P.S.: OFER RECOMPENSĂ PENTRU O FĂRÂMĂ DE SPERANȚĂ

Azi sunt inutilă. Inutilă mie și întregii lumi. Și ceea ce doare cel mai tare e că se întâmplă pentru prima dată unei arogante ce a crezut tot timpul că ea s-a născut să construiască lucruri frumoase. Azi am văzut cum timpul arde, filă cu filă, cartea vieții mele și cum în urmă rămâne cenușa...cenușa împrăștiată implacabil și grabnic de vânt. Eu și existența mea ne pierdem în vânt ca toate existențele anterioare...ca toate existențele în zadar...cele care nu sunt în zadar se pierd fără atâta ușurință.
Azi sunt inutilă și nu vreau speranță!

Cei ce nu simt să se simtă...

Ne plătim cerșetorii ca la teatru!
Încă mă aflu între a crede sau nu în suferința acestei categorii de oameni. Stau însă și mă întreb cum să crezi într-un om care se urcă într-un autobuz, își face prologul, cântă și apoi rostește atât de nefiresc și patetic o rugăciune, și încă una, împletite cu structuri tipice, stereotipe, cu diminutive excesiv folosite.
La partea în care a lălăit, sub forma unui cântec, o poveste despre o mamă bolnavă, povățuitoare și propovăduitoare a binelui, care până la urmă este găsită moartă (eu acum mă întreb de ce a fost găsită și nu păzită), oamenii se înduioșează oricum din empatie. Urmează ruga. O rugă stranie, memorată, fără a fi simțită. De unde îmi permit să afirm așa ceva? Din faptul că, în timpul rugăciunii, persoana cu pricina ba se scărpina în urechi, ba își curăța nasul, ba ..., dar nu, nu se oprea și pace, dă-i și dă-i cuvinte rostite mecanic. Cineva a dat o pâine (oare o să o arunce?), altcineva 1 leu, apoi alt leu. Punctul culminant a coincis finalului, moment în care  aceea, persoana care stătea pe vine în fața tuturor, a primit drept aplauze alți 3-4 lei și câteva zâmbete ilustrând un ”BRAVOO!” înduioșat.
Poate nebuna sunt eu, poate sunt meschină, însă nu judec un moment, mai degrabă simt o stranie indignare și pentru faptul că o persoană de vreo 20 de ani care zburdă în stație, înaintea venirii bus-ului, acum se victimizează  în loc să facă ceva constructiv, iar pe de altă parte mi se pare o pledoarie pentru nimic bună atitudinea celor care au dat bani cum au auzit numele Domnului, dar și mai rău a celor care au așteptat finalul reprezentație.
În concluzie, cerșitul  se face pe grade de intensitate?!

Azi am avut cel mai caraghios lapsus din istoria vieții mele. Mă apuc să spun ceva la ora de română și fiindcă am uitat cuvântul ”cenzură”, am uitat exact tot ceea ce voiam să spun. L-am descoperit printr-o penibilă comparație ”aia care se întâmplă celor de la paraziții când spun prostii...”.
Nu e prima dată în viață și nu are să fie nici ultima...
Mâine este una dintre cele mai importante zile din viața mea...