Judecata...și apoi?

FURTUNA.
Cunoscuții știu povestea cu olimpiada de română, poveste ciclică, ce apare din an în an, cu alți condamnați și aceiași călăi. Anul acesta a fost rândul meu să fiu ”În rolul victimei”, doar că eu sunt o cretină visătoare cu idei de justițiar. Se întâmplă să se susțină proba, se întâmplă să pic pe subiect, se întâmplă să-mi placă mult subiectul și se întâmplă să deranjez. Se întâmplă la fel de firesc să am senzația că am fost depunctată și tupeul să fac o contestație...și în loc să mă depuncteze/lase așa, oamenii se sperie și încep să amenințe. Finalitatea o să o aflu vineri fiindcă am fost chemată la judecată, să mă reprezint în fața a cinci avocați indignați.
Eu sunt amuzată teribil, nu mă gândeam vreodată ca un om mare să reacționeze atât de straniu, defensiv și nejustificat...ei bine, în ceea ce privește oamenii, din nou m-am înșelat!

Caloriferul - mijloace de prezentare

1. Definirea conceptelor:

- viziunea DEX: CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care transportă căldură. 2. S.n. Instalație de încălzire producătoare de căldură (cu aburi, apă caldă sau aer cald); p. restr. radiator al unei astfel de instalații. – Din fr. calorifère. Precizare: a se lua în calcul cea de-a doua explicație fiindcă ea interesează.

- viziunea mea (cu ”m” mic fiindcă nu prescurtez nimic): CALORIFÉR, -Ă, caloriferi, -e, 1.substantiv comun dar straniu, desemnând un obiect ce poate coexista ca ceas deșteptător (numai la ora 5:20); 2.obiect zburător, cu personalitate puternică, ce sare din perete și trezește bietele ființe nevinovate, dându-le de lucru dis-de-dimineață, să nu se plictisească dormind; 3. obiect care provoacă, prin cădere, sunete înspăimântătoare, asemănătoare celor produse de o bombă. Precizare: a se lua în considerație totalitatea definițiilor.

Este importantă povestea, mai bine spus pățania care a dus la descoperirea acestei definiții.

Era noapte, mai exact 3 noapte și primesc un mesaj. Răspund, iar primesc sms, iar răspund și până la urmă îmi piere și ultima fărâmă de somn...m-apuc să număr cai verzi pe pereți vreo oră. Într-un final adorm și deodată, din liniștea nopții, undeva extrem de aproape se aude: TROSC_BUM_BAM_BONG_PONG_TÂÂÂÂÂREZZZZZZZZZZIIIIIIIIREA. Eu și prietena mea de bancă ne ridicăm automat, ca niște păpuși mecanice și ne întrebăm ce s-a întâmplat...la nici o secundă auzim o apă care curge, și curge, și curge. Nu vă imaginți că s-a întâmplat ceva și am zburat ca Doroty purtate de un uragan pe o insulă paradisiacă...nici gând, era doar caloriferul ce zburase într-un exces de rebeliune direct de pe peretele lui, fix în mijlocul camerei.

De-aici încolo odiseea caloriferului a avut același final logic...ănchis alimentarea cu apă, scos tot din priză, mopul și cârpa și dă-i și șterge până-ți curg și ție apele!

P.S.: în imagine se află caloriferul ninja

De fapt...

De fapt azi am "solicitat recorectarea" lucrarii mele de la olimpiada doar asa...ca aveam chef sa ma plimb pana la Ienachita, sa-mi vad un copil drag si pe profa de istorie de anul trecut...asa sunt eu de fapt, imi place uneori sa ii fac pe ceilalti sa vada ca realul nu coincide realitatii lor stupide si ca viata nu e doar un joc de mima...un joc de mima cu oamenii care nu cunosc concepte autentice...
De fapt ziua de azi mi-a adus bucurie personala...nu profesionala...desi m-am folosit de asta ca sa ma bucur de viata!
De fapt sunt oameni care nu pot intelege ca viata e pentru ei nu pentru altii...
De fapt mi-e mila de ei!

Clipe de tulburătoare luciditate

În clipele de luciditate văd realitatea ca nimeni alta. O văd cu sângele care-i curge prin vene, cu ulcerul care-i roade stomacul și cu meningita acută a creierului. Atunci e când dintr-o dată copilul visător se trezește din somnul lui trist de profund și VEDE, OBSERVĂ și SUFERĂ. Totul se intensifică, de la viteza sângelui, până la succedarea imaginilor de tot felul. Sunt rare clipele de luciditate ale sufletului meu...un suflet care fuge de răutate...până în clipele de luciditate când se face rău. Rău la răutatea din jur, rău din pură natură justițiară...rău la minciuni și sclifoseli anapoda...rău la idioțenie și parvenitism. Dar totuși, ce sens are ca inima sufletului meu să bată precum tobele africane în ritualuri funerare? Pentru că da, așa face inima sufletului meu, bubuie, trosnește, dacă ar avea voce ar urla pur și simplu...nu-mi vine mai mult în minte decât o expresie spaniolă...me revienta la sangre...
Să ne întoarcem la realitate...suflete!
Realitatea, AZI, este brutală, tristă, dureros de tristă...fatidic de tristă...e la fel cum e când vezi că un om se bucură că ți-a picat o pană din aripi...și omul ăla te susține și crede că tu, ca suflet trist și atunci în real, nu vezi! E o prostie mai mare decât dacă i-ai spune iubitului tău că îl tolerezi doar pentru imaginea pe care ți-o oferă. Dar mie îmi place, e tare amuzant! Întotdeauna am râs la chestii similare...nu știu de ce...eu cred că am un umor mai macabru...nu, nu cred...eu sunt, de fapt tu ești un suflet blând, blând dar care râde! Mâine realitatea TREBUIE să fie la fel de dură, avem nevoie de asta până mâine și apoi...apoi Suflete te vreau din nou copil...pur și sincer, tandru și deschis, înțelept dar nu frivol...Suflete, de mâine te vreau FE-RI-CIT!

Dorian...

Îmi place să citesc, toate carțile sunt preferatele mele, fiecare are ceva propriu, aproape intim, însă cân vorbesc despre ”Portretul lui Dorian Gray”, vorbesc despre o dorință imensă de a lăsa ceva în urmă, de a deveni primul proiect al vieții mele, al carierei pe care îmi doresc, cu oarecare incertitudine, să o îmbrățișez. Dau dintr-una în alta precum paranoicii. Continuând, azi am văzut ultima versiune a filmului, o ecranizare și o continuare a operei lui Wilde. Povestea asta înglobează atât de multe încât la un moment dat este chinuitor de benefică, de la manipulare la gustarea din propriul venin, până la căință, iubire adevărată și o imensă teamă de trecerea timpului și de mărcile acestuia...și tot ce-i rău vine de la societate și de la niște pretenții absurde...și desigur mai mult nu pot scrie fiindcă e prea aproape de mine și îmi trezește multe sentimente. Citiți cartea și abia apoi vedeți filmul...fiindcă unele detalii au fost excluse de către regizor.

O zi ciudată

Acum ceva timp îmi tocam nervii încercând să dau o definiție ciudatului...mă gândeam eu cât e de abstractă noțiunea fiindcă fiecare are ciudatul lui și numai al lui...ei bine, azi am avut o zi ciudată, nu numai în ciudatul meu. În primul rând, am întârziat la școală, dar ce spun eu întârziat? M-am trezit la 8:37 grație colegei mele, care și-a dat seama că ceva nu e în regulă, și am ratat cu totul prima oră, ajungând cu greu la cea de-a doua unde s-a ivit a2a ciudățenie. Am luat în sfârșit 10 la istorie, un lucru pe care îl consideram de nerealizat având în vedere că eu nu prea am avut tangențe cu această materie decât în linii mari și că anul acesta am un profesor exigent și obligativitatea de a susține la bacalaureat o probă specifică. Trec vreo 3 ore buna și decidem să chiulim, fiindcă tot nu se întâmpla nimic satisfăcător la școală. Mergem într-un loc din centru, ne așezăm la o masă și dintr-o dată, în local dau buzna niște oameni ”cu botezul”. Eu le spun să nu mă atingă, eram tare indignată că niște oarecare se apucă să facă bani din treburi bisericești, iar prietenii mei se întorc toți spre ei și spun ”ea nu e creștină”. Eu ma uitam îngrozită de ce auzisem și citeam pe fața acelor indivizi severe amenințări... Ajung acasă, stau puțin, mă apuc de citit câte ceva și hop un sms de la cineva care locuiește la Timișoara. Respectiva persoană mă întreabă dacă am trecut pe lângă Fiord, sunt acolo sau o să mă duc...iar am rămas fără cuvinte, mai ales că doar a întrebat și tot nelămurită m-a lăsat... În final am ascultat discuții de femei mari și am decis că-mi doresc să nu cresc...iar picătura care a armonizat culoarea apei din paharul zilei de azi a fost această melodie, primită de la un prieten care de multe ori îmi ghicește stările și îmi trimite câte ceva cathartic.

2009

N-am mai scris de anul trecut...un an care a trecut frumos, cu schimbări, cu înlesniri, cu iubire și dezamăgire...cu apariții controversate și cu hotărâri cu H, cum ar spune un prieten. E ciudată trecerea asta prin viață și mai ciudat e că eu mă tot gândesc și tot despic firul în miliarde și uite așa gândesc prea mult cum spunea un alt prieten.
2009 a fost un an...a fost anul, dacă realizările din 2009 s-ar propaga și in 2010...Marin Preda ar mai scrie un volum...la feminin. Nu sunt contabil și de bilanț nu știu decât într-un sens literar...Bibi sigur știe mai multe.
Anul trecut m-am îndrăgostit, m-am apropiat mai tare de colege, mi-am făcut prieteni noi, am ales Cluj, am scris, am cunoscut-o pe Nati, mi-a cântat Imi ”Nebunul de alb„ și m-am jelit, am petrecut o săptămână la casa Rațiu de la Turda, am revăzut-o pe Adina, am elucidat mistere evidente=)), mi-am făcut un locușor după sufletul meu de copil visător, mi-am dat seama că nu pot fără Mary și fără Bibi și fără Madu și fără TEATRU!