Dorian...

Îmi place să citesc, toate carțile sunt preferatele mele, fiecare are ceva propriu, aproape intim, însă cân vorbesc despre ”Portretul lui Dorian Gray”, vorbesc despre o dorință imensă de a lăsa ceva în urmă, de a deveni primul proiect al vieții mele, al carierei pe care îmi doresc, cu oarecare incertitudine, să o îmbrățișez. Dau dintr-una în alta precum paranoicii. Continuând, azi am văzut ultima versiune a filmului, o ecranizare și o continuare a operei lui Wilde. Povestea asta înglobează atât de multe încât la un moment dat este chinuitor de benefică, de la manipulare la gustarea din propriul venin, până la căință, iubire adevărată și o imensă teamă de trecerea timpului și de mărcile acestuia...și tot ce-i rău vine de la societate și de la niște pretenții absurde...și desigur mai mult nu pot scrie fiindcă e prea aproape de mine și îmi trezește multe sentimente. Citiți cartea și abia apoi vedeți filmul...fiindcă unele detalii au fost excluse de către regizor.