În clipele de luciditate văd realitatea ca nimeni alta. O văd cu sângele care-i curge prin vene, cu ulcerul care-i roade stomacul și cu meningita acută a creierului. Atunci e când dintr-o dată copilul visător se trezește din somnul lui trist de profund și VEDE, OBSERVĂ și SUFERĂ. Totul se intensifică, de la viteza sângelui, până la succedarea imaginilor de tot felul. Sunt rare clipele de luciditate ale sufletului meu...un suflet care fuge de răutate...până în clipele de luciditate când se face rău. Rău la răutatea din jur, rău din pură natură justițiară...rău la minciuni și sclifoseli anapoda...rău la idioțenie și parvenitism. Dar totuși, ce sens are ca inima sufletului meu să bată precum tobele africane în ritualuri funerare? Pentru că da, așa face inima sufletului meu, bubuie, trosnește, dacă ar avea voce ar urla pur și simplu...nu-mi vine mai mult în minte decât o expresie spaniolă...me revienta la sangre...
Să ne întoarcem la realitate...suflete!
Realitatea, AZI, este brutală, tristă, dureros de tristă...fatidic de tristă...e la fel cum e când vezi că un om se bucură că ți-a picat o pană din aripi...și omul ăla te susține și crede că tu, ca suflet trist și atunci în real, nu vezi! E o prostie mai mare decât dacă i-ai spune iubitului tău că îl tolerezi doar pentru imaginea pe care ți-o oferă. Dar mie îmi place, e tare amuzant! Întotdeauna am râs la chestii similare...nu știu de ce...eu cred că am un umor mai macabru...nu, nu cred...eu sunt, de fapt tu ești un suflet blând, blând dar care râde! Mâine realitatea TREBUIE să fie la fel de dură, avem nevoie de asta până mâine și apoi...apoi Suflete te vreau din nou copil...pur și sincer, tandru și deschis, înțelept dar nu frivol...Suflete, de mâine te vreau FE-RI-CIT!
Perfect. Genial. Atat.
RăspundețiȘtergere