joi, 5 noiembrie 2009
Mă simt bătrână, plină de riduri și cu povara miilor de ani în spate...sunt cocoșată de problemele altora și nu mă pot îndrepta...este principalul meu defect, iau în cârcă poveri străine. VREAU să nu-mi mai pese, VREAU să nu mă mai intereseze ce și cum li se întâmplă oamenilor fiindcă de atâta interes am ajuns să plâng de bucurie când cineva îmi spume ”multumesc!”...m-am obișnuit să fiu prostul satului...și mă frustrează!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
hai sa ne luam de mana!;;)
RăspundețiȘtergerete inteleg pe deplin,din pacate:|
cand te ocupi mereu intai de ceilalti,uiti de tine
si,ocazional,chiar ei uita de tine:|
life is just a roulette-you win some,you lose some:D
Nu este dovadă de egoism să nu te laşi împovărată de... poverile altora. Nicidecum. Aşa am crezut multă vreme. Am avut impresia că cea mai sinceră dovadă de empatie este să-mi însuşesc problemele celor din jur. Până ce le-am transformat în poveri mai grele pentru mine decât pentru înşişi posesorii lor. Şi m-au înfrânt. E o limită destul de fină pe care ar fi bine să nu o depăşim.
RăspundețiȘtergere