Obsesii și pasiuni

Nu îmi imaginez viața fără obsesii și pasiuni!
Viața mea e plină de asemenea ”lucruri”. Iubesc viața mai mult ca orice dar îmi e teamă să o înfrunt...ce putere am eu asupra ei? Eu, un gândăcel, asupra ariciului? Niciuna! Cu toate aceste eu am întreaga responsabilitate, fac exact ce mă taie capul...și capul meu ma taie așa: lucrul cu oamenii, ce-i mai minunat ca omul...omul și arta! Vreau să fac artă dar nu mă simt la înălțime...știu atîtea despre teatru, înțeleg mare parte a fenomenului dar nu am curajul să fac spectacol, pe când alții care sunt paraleli o fac de minune. Câteodată am senzația că pângaresc fiecare colțișor de cultură și că nu am dreptul să opinez asupra ceea ce au creat alții. Cu toate acestea privesc în jur și mă îngrozesc de ceea ce observ: văd oameni minunați care se pierd, se strică asemeni merelor din coș, mere care au în mijlocul lor un putregai...dar nu este acesta lucrul grav...este grav că văd cum putrezesc și nu luptă, se lasă stricți cu mândrie, de parcă ar muri pentru binele omenirii. Intenționat sau nu am ajuns la pasiunea vieții mele din ultimii ani: teatrul. Și aici problema nu este pasiunea, ci obsesia care s-a creat pe fondul pasiunii...
Așa-i întotdeauna...ne obsedăm de chestii pe care nu ar trebuii să le tratăm așa...puritatea lucrului se pierde când devine obsesie...puritatea lucrului se pierde când i se deconspiră misterul...
Puritatea...puritatea am pierdut-o...și onestitatea!
Cu toate cele mi-am amintit un citat cehovian pe care l-am văzut cândva la un status: ”ce nervoși suntem cu toții!Ce nervoși! Și câtă dragoste...”