”Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligență, inteligența are limitele ei, prostia nu!”-Umberto Eco Am auzit prima dată citatul acesta în teatru, era mottoul planului managerial, prietenii înțeleg, și m-am tot gândit la el până l-am uitat. Într-una din zile, ieșind nervoasă de la bibliotecă mi-am aruncat ochii pe un perete și ce văd?citatul era acolo, mi-a scos pur și simplu ochii. Zilele trecute am sunat-o pe o colegă și o alta, obsedată de ieșitul în evidență prin orice mijloc, începuse să îmi spună mie pa...e proastă, e proastă cu patimă și eu știu asta de muuult, de foarte mult. Am încercat întotdeauna să le descopăr câtorva colege din valorile și idealurile autentice dar nu și nu, nu vor! În schimb imită comportamente tulburate și eu mă tot întreb de ce oare oamenii învață mai ușor răul decât binele? Nu vreau să eviodențiez că eu sunt vreo perfectă, departe de mine ideea, dar chiar am gradarea umană...și doare al naibii de rău!