Fluturi în stomac...tremurat...senzație de leșin...amețeală...oare?
De 3 ani îmi tot spune mătușa că ”înfloresc”, mă schimb în bine, sunt fericită...și că nu cumva sunt îndrăgostită...eu că nu și nu...Azi în sfârșit mi-am dat seama...iubesc, iubesc atât de profund încât am ajuns la obsesie...fac sevraj, mă apucă niște crize cumplite, un dor nestăpânit, plec singură de nebună doar să văd.

Acolo și mirosul e altul fiindcă se respiră un alt aer, un aer plin de energie pură, creatoare, pozitivă. Și mirosul...o îmbătare chiar și pentru Grenouille. Chiar...dacă el ar fi existat acum, cu siguranță nu ar mai fi ucis acele fete...ar fi încercat să fure mireasma aceasta despre care vorbesc și pe care probabil o simt toți babel(ienii), căci de acolo a început tot amorul...și de la avertismentul sincer al domnului Horațiu(”copii, copii, aveți grijă că teatrul vă prinde și nu vă mai dă drumul!”).

Iubitul acesta al meu este iubit de mai multe iubite și nu, nu sunt geloasă deloc, îmi place chiar! De fiecare dată cînd cineva se îndrăgostește de el mă simt mândră. Dar mă gândesc: oare toți îl înțeleg asemeni mie?, oare toți îl iubesc asemeni  mie?, oare toți știu cu adevărat cât este de valoros?

Cert este că nu...aici nu se urlă, nu se mănâncă semințe, nuditatea este artă, nu prostituție și lista ar putea continua dar gradația își face apariția și nu vreau să ajung la haos.

Ei bine...azi a fost aniversarea teatrului...frumos, cu amintiri, cu goluri în stomac, cu durere, cu tristețe, cu uimire, cu bucurii, cu mândrie, cu protest artistic, cu oameni de cultură, câțiva păpușoi, spectacol, dedicație, lacrimi și aplauze, multe aplauze, atâtea câte merită!

P.S: Sunt îndrăgostită iremediabil de teatru.

P.S.S.: Îmi propun să scriu mai mult despre, mai ales că am recunoscut public!