marți, 16 februarie 2010

Fugit irreparabile tempus

Nu fac teorie literară...nici gând...nici simț...doar tristețe amară de apropiere a sfârșitului...
Ușurel, de 4 ani mă tot apropii de o altă etapă a vieții...a vieții mele și a vieții altora căci nu cunosc muritor care a reușit să pareze măcar pentru o secundă trecerea tumultuoasă a secundelor irepetabile. Acum 4 ani, fix în această perioadă eu visam la o facultate de psihologie, citeam Mircea Eliade, mă hotărâsem să urmez un colegiu de renume și să aprofundez disciplinele filologice. Două luni mai târziu eram admisă la probele speciale pentru liceul pedagogic, la care am aplicat exact pe ultimul metru...Cu o noapte înainte plângeam și spuneam că asta vreau să fac, nu mă interesează că este în cealaltă parte a orașului, că o să suport vânt, ploaie și orice altceva. Toate ca să am o bază pentru facultatea de psiho...
Azi mai am doar un gând de psihologie și cunoștințele dobândite pe parcursul anilor atât din școală cât și de la tata...AZI vreau regie și teatru, mâine este incert.
Dar anii cu pricina nu au trecut degeaba. Câte am învățat în liceu...câte palme mi-au deschis ochii...câți oameni minunați am cunoscut...cât am țipat, cât am plâns, cât am iubit, cât m-a durut fiecare cuvânt cât am crescut și cât ne-am distrat împreună...și cât ne-am crescut una pe cealaltă ca să ajungem aici, să ne cunoaștem sau nu...Să avem secrete împărtășite și răutăți pe care e imperios necesar să călcăm și are să mai fie încă un semestru și o să fim PROASTE dacă lăsăm spațiul și timpul acesta atât de scurt să ne despartă după ce trece luna iulie fiindcă noi am fost atât de altfel față de alte clase...și câți profi am terorizat...și câte cosmetice am distrus în clasa aia și eu cel puțin am împărtășit ce-i al meu cu fiecare în parte...și am strigat în gura mare că mă doare și am ținut teoria bățului de chibrit care trebuie să-și construiască viitorul fără pată de ulei...și o să fie greu când ecuația va avea din nou sute de necunoscute...
Și viața e o matematică...cu evenimente ilogice uneori...paradoxale și trăiri cu sentimente profunde de apartenență...la tot ceea ce învăluie persoana.


P.S.: Încântată de cunoștință, fetelor de la B!

4 comentarii:

  1. :(
    incantata de cunostinta si eu...
    ce a fost mai frumos e pe cale sa se termine..
    sa ne dam silinta ca ceea ce a mai ramas sa fie si mai frumoas..si sa pastram mereu aminterea acestor 4 ani vie in inimile noastre.

    RăspundețiȘtergere
  2. fiecare inceput inseamna un sfarsit,precum fiecare sfarsit determina inevitabil un nou inceput
    important e ca ai construit amintiri in anii acestia si ca ei si-au lasat amprenta asupra ta
    daca n-ar exista schimbarea,nu-i asa ca totul ar fi extrem de plictisitor?
    totul se termina cu bine,desi pana atunci asta pare foarte putin probabil
    te iubesc mult!>:D<:*

    RăspundețiȘtergere
  3. hmm....este unul din posturile, care dupa mult timp, m-a miscat :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Aici nu e vorba de teorie, Adriana...
    Nu ne mai pasa de teorie de mult timp.E pur si simplu de ceea ce simtim.Ne dorim sa avem ceea ce simtim ca avem nevoie.

    E greu de explicat... :(

    RăspundețiȘtergere