Incipit de insomnie cu muze

Am nopți în care nu adorm decât după o așteptare de maxim două ore...nopțile de felul acesta sunt inspirate și-aduc în mintea mea poezii din cuvinte disparate...așa pur și simplu fără să le gândesc...probabil frustrări ieșite din inconștient după o luptă acerbă.
Nu au titlu...poate cândva am să gasesc vreunul.
I. E noapte-pustiu
și cercul din jur nu se lărgește!
Din vorbe precare lanțul
ușor depășește și golul de aer
care descrește
încet prevestește
și fluturi și goluri...

Și-acum suntem doi
cu fluturi și goluri
stomacul e plin de decoruri
sinistre
și roz prăfuit de vremea
pierdută-n zadar cu dulceață...
de crin parfumat
cu mirosul femeii
de dragoste plină...
o frunte senină
se simte pe drumul
pavat cu-n ratat de trecut-

Depravat!
din fluturi si goluri format.

II. Devreme l-am văzut
TRECÂND!
transfigurat-neliniștit mergea
încet.
Nestăvilit primea priviri
crescânde, curioase și pustii.
Acolo-n capăt o lumină,
ademenea privirea sa.

Ușor, ușor
din labirint scăpa...

esența-Vieții era acolo
la sfârșit de cale.
Privirea gri-ochi cenușii.

III. Selena plângea.
Plângea și dorea
ca toată iubirea
să fie la ea,
dar nu se gândea
că nimeni
de-aceea cu ea nu ar vrea
iubirea din piață
să ia.

Se uită în spate
nu vede nimic.
Începe să plângă
n-aude nimic.
O arde,
și țipă
nimic și nimic
ci totul
în tot se ridică,
se face nimic...

Selena se duce acolo
și
cîntă ceva:
ea vede nimicul
cum iese din ea.
Se uită și urlă
de groază nebună.

Speranța aude
și pleacă și ea.
Cu spaimă de fată
nemaritată...
Uite nimicul
...
Cum fuge de ea.