SIBIU- partea I

FAUST. Faust de Gothe, Faust de Purcărete.
Faust după doi ani de așteptare...Faust la fără un minut.
Am așteptat Faust doi ani, doi ani în care am tocit cărarea spre port.ro zi de zi. Întotdeauna era prea târziu, niciodată nu mai erau bilete. Stabilim, prin vot, că doar deh, democrație, majoraul clasei la Sibiu...în aceeași zi pornesc iar spre site și ce să văd? surpriza surprizelor, Faust se arăta în aceeași zi, la aceeași oră...MI-NU-NAT. Facem rost de bilete, stabilim plecarea, să ajungem mai devreme, să fiu sigură că ajung. Toate bune și frumoase pănâ când am văzut, paralizată și cu șiroaie de lacrimi care se revărsau prim barbă, cum mașina care mă ducea spre spectacol întârzie 5 minute, 10...apoi 50 și în final apare calmă după o oră.
M-am mințit frumos pe toată durata drumului: ”e timp! e timp!” da, este dacă nu facem miliarde de opriri...
Seb suna și îmi spunea că nu ajung, biletele trebuiau luate din partea cealaltă a orașului, se făcuse 18.20 și domnul șofer propune o oprire la 15 km de Sibiu...a urmat criză acută de isterie : ”NU NE OPRIM NICĂIERI FIINDĂ O SĂ CADĂ SIBIUL PE MINE”. Nu a oprit dar se mișca asemeni unui melc...obosit. În timp ce-mi înghițeam lacrimile disperate urlu ca o apucată să se oprească la prima statie de taxiuri. Am luat un taxi și fugi după bilete. Ajungi la locul destinat și biletele te așteaptă de fapt la spectacol...vai, vai, vai, au ajuns înainte...și eu întârziasem deja...aveam 10 minute să traversez Sibiul...și reușeam în 5 minute dacă nu s-ar fi făcut roșu la fiecare semafor care-mi ieșea în cale. Înaintea mea se desfășura complotul absolut, eu vorbeam ca o meliță, nu știu cum m-a suportat șoferul...Bianca mă încuraja, oamenii sunau că se intră în sală și eu nu ajung...taximetristul nu găsea hala...fără două minute și noi în ceață absolută...
Un minut mai târziu am aflat că iar apare piedica...omul care fugise cu mine prin tot orașul și își riscase permisul de conducere, nu avea să-mi dea rest...ei bine vă plătesc după spectacol.
Aleargă, aleargă, mai repede, uite niște oameni, depășește-i, este fără un minut...dintr-o dată se face lumina, îl văd pe Seb și aud ca prin vis :”cei care au bilete să intre”. Nu pot să descriu ce am sințit în acel moment, având în vedere că simțeam cum îmi explodează capul și cum mă durea stomacul de la agitație...
Am intrat calm în sală, orice pericul trecuse, îmi asumasem convenția.
Vraja s-a rupt și cortina a cazut trasă de însuși diavolul...am fost în iad...am fost manipulați și înșelați, fascinați, captați, puși în situația de a gândi și a decodifica semne ascunse ușor.
Vizual și auditiv spectacolul a fost complet și complex.
de la furie la disperare, de la satisfacție la dezgust, rând pe rând am simțit de toate...și taina vieții și a morții...alegeri eronatE de dragul de a crește...