Poate că sunt nebună...poate că mă gândesc prea mult la detalii sau poate că spiritul meu de observație a întrecut măsura.
Aseară eram cu Bibi, dădeam ture prin oraș, după ce m-am întâlnit cu instructorul și am plecat cu a3a de pe loc, vorbeam noi despre Divinitate, moarte, ce mai, filosofie curată. La un moment dat văd poliție, multă poliție și intru în sensul giratoriu de la Pavcom, dinspre pod. Dinspre spital venea unul...am intrat în același moment în sens, însă eu m-am gândit că el încetinește, fiindcă drumul său era mai lung...nu a făcut-o gândindu-se că eu încetinesc, sau poate avea probleme cu mașina...sau poate...habar n-am.Ei bine, dată fiind situația, ne apropiam periculos de mult și dintr-o dată eu mă trezesc și văd că suntem la 5 cm unul față de celălalt. Norocul a fost că nu am apăsat frâna, am tras repede de volan și ne-am atins doar bările, spatele meu, fața lui...și-uite așa vorbind despre moarte era să fac accident, desigur nu se întâmpla nimic grav...dar a fost ca o trezire. Nu știu ce s-a întâmplat cu tipul că după mașină nu era vreunul ”bazat”, însă manelist sigur era, dar nu a claxonat, nu m-a înjurat, nu a venit după mine, deși eu am oprit să vorbim ca oamenii. Tata crede că avea ceva de ascuns...oare?
Eu sunt fericită și recunoscătoare că nu am pățit nimic, mai ales că eram cu o prietenă...cineva acolo sus are grijă de mine...însă mi-am dat seama că trebuie să fiu mai atentă...mi-am amintit de ce mi-a citit Cris acum doi ani:”ești predispusă la accidente”.
Așadar, să ne bucurăm de viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu