Ziua de azi a început cu zâmbet...m-am urcat în microbuzul de ieri, cu același șofer, care între timp și-a pus un afiș mare pe geam cu: ”SĂ NU TRÂNTIȚI UȘA”. Tot azi de dimineață am văzut că mintea mea îmi joacă feste, memoria de fapt, și omul nu a spus că trebuie să ai spirit al mâinii, ci simț al mâinii, oricum tot acolo mă gândesc.
Și cum echilibrul are și el rolul lui în viața unui individ, până am ajuns la școală mi-am amintit toate relele pământului, tot ce mă doare și realitatea mea a lăsat din nou loc realului crunt. Văd din ce în ce mai tare țara în care trăim, oamenii de care mă înconjor și-mi dau seama uneori că sunt al naibii de proastă și că mi-ar trebui un tupeu de-ăla de zarzavagioaică, că pe principiul cel mai deștept cedează osă ajung prostul satului. Altădată nu m-aș fi gândit o clipă la lucrurile despre care scriu...dar a zi a fost o zi nefastă în care m-am gândit, poate prea tare, la tot ce e în jur...și la ce suntt eu în jur, o personalitate dificilă, pentru care o colegă a spus că trebuie să citească o carte...ei bine, fiecare om cum vrea să vadă...eu văd în felul meu, absurd de minuțios și paranoic...Totuși chiar nu am de ce? Mă rog, eu încă sper că am trecut de capitolul grădi cu toate penibilitățile inocente...eu sper!