E ceva în aer fiindcă simt că o să înnebunesc, că o să înnebunim cu toții, chiar înainte de moarte... De fapt eu sunt nebună, fără doar și poate, sunt o nebună fără leac, fără șanse de vindecare...
Din ce mă îndrept mai tare către viitor, din ce îmi doresc mai tare trecutul și mă tem mai mult. Am intrat într-un vârtej de care nu mă pot independiza.absurd.Vreau totul și nimic, sunt o nehotărâtă pin excelență dar lumea nu-și modifică ritmul, îl ține pe al ei...noi nu putem da ordin vieții și nici nu-i putem intra în grații...noi putem regreta trecerea timpului și lucrurile nefăcute, deciziile pripite sau din contră mult prea cântărite...
Încă nu m-am dezlipit de pluralul asta la fel de absurd ca viața. Când spun noi sunt eu și atât, chiar dacă se mai găsește vreunul să se identifice, doar că eu sunt o lașă care nu are curajul să-și asume nimic și de-aia nu ia decizii, nu preia inițiativa și...ce mai...cărți de toată frumusețea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu